joi, 14 mai 2009

Livada...

...Hmmm...ce frumos mirosea livada, in luna mai, aproape de amurg, cand mugurii se scufundau in licoarea vazduhului si trimiteau un parfum atat de frumos, atat de frumos..si parfumul lor se unea cu alte parfumuri, venite de prin alte livezi, si toate inventau cuvantul dulce pe buzele ei, si toate inventau cuvantul zambet pe obrajii lui, si amandoi respirau usor, la unison, doar ei doi, in doar livada lor, in luna aceea de mai...

...copilul si copila adormeau unul in bratele altuia, goi, iar sus ochiul rotund al lunii ii mangaia pe par si pe frunte, cu raze subtiri si stravezii...stelele toate luminau departe, departe, iar copilul agata una, cu varful aratatorului si o arunca gingas printre buclele ei negre, ale copilei ce adormise zambind, printre siluetele stravezii ale merilor, caisilor si prunilor...ba erau si cativa gutui subtiri, ca sa nu mai vorbim de parul batran, cu trunchiul lucios, din care se nasteau fluturi albi, laptosi, la fiecare inceput de primavara...


...noaptea era de acum neagra, dar copilului nu ii era frig...

dimineata copilul isi plimba degetele prin roua de pe frunzele piersicului de deasupra lui, si inghiti cu toata inima lui un manunchi intreg de mireseme ale livezii, care mai crescuse o zi, spre parguiala de peste vara...

intr-una dintre diminetile urmatoare, copila se trezi un pic speriata, asa cum nu mai fusese niciodata, iar ochii ei frumosi, atat de calzi si sinceri clipeau usor, cu lumina rasaritului sangeriu pe pleope...copilul se apropie de ea, si tinand-o de mana o saruta usor, pe coltul buzelor, acolo unde de obicei ii incepeau zambetele...

"te iubesc..." ii sopti el, strangand-o in brate, iar in spatele lui soarele lucea rosu ca o amenintare...

copila il lua de mana, si , stergandu-si pe furis o lacrima care se agatase chiar acolo, in coltul buzelor, unde copilul o sarutase cu foc, tragandu-l dupa ea, ajunsera in mijlocul livezii lor, unde crescuse de cand se stiau un copac alb, ce nu avea nume, iar primavara aceasta ii crescusera flori sangerii...acum avea crengile toate apasate de greutatea fructelor mari, rotunde si rosii, de un rosu aprins...copilul muscase dintr-unul, doar o bucatica, chiar cand se trezise in dimineata asta...muscase cu pofta, cu nesat...

..copila cazu in genunchi, si ii ardeau lacrimile obrajii curati, iar un vanticel stangagi o mangaia lin pe umerii goi; buclele negre ii cadeau in dezordine pe sani...

...intr-un tarziu se ridica, il privi o singura data, si iesi din livada, departandu-se usor de lumea lor ce abia prinsese viata...copilul o urmari cu privirea pana cand parul ei negru se facu una cu verdele campiei si albastrul cerului o inghiti de tot, ca pe o parere...

...livada ingheta usor sub un alt amurg, mai rece ca niciodata, iar copilul adormi singur, cu genunghii la piept, straveziu si invinetit de un frig aprig...

5 comentarii:

Expressionist Doll spunea...

"e ca in ziua in care iti dai seama ca papusile nu sunt decat papusi. imi reconstitui propria-mi persoana si constat ca e stupida. o jucarie cu care m-am jucat prea des. putin cam trista, ca o veche papusa de carpa in fundul unui sertar. inocenta si uzata." (J. Fowles)

Oana Emilia spunea...

Nu as vrea sa ma gandesc la pacatul divin... E consumat si prea stupid.
In schimb, in vine in minte mitul androginului...Ce ne facem cand sufletul pereche se dezlipeste de noi? Abia atunci il catalogam suflet pereche... Cand ni se face frig...

Red spunea...

Guess what? Astazi mi s-a dovedit ca iar am dreptate. Si trec peste, din nou. yu hu, urasc sa am drepatet:(. Dar trec peste. Si multumesc.

Red spunea...

A doua poveste s-a terminat as expected. La cateva ore dupa postare, interesant chiar.

Red spunea...

wow, blog roll?