...unul din actorii premiati la berlin pentru filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier..." s-a (re)apucat de furat; stirea este rece si metodica, cu date exacte, prejudicii, mod de actiune, motive etc...Dar pe mine, mai mult decat stirea, m-a marcat rolul acela dement, de fugar haituit, de fiinta primara care incearca sa dea la o parte cu degetele muntii de intuneric si sa priveasca in afara, spre "altceva"; era o partitura pe care nu a jucat-o din placere, ci din memorie, memoria cartierului mizer, a promiscuitatii si a foametei...un rol ca o viata, o altfel de viata, aceea pe covorul rosu, unde a fost parasutat fara voia lui, ca gratia unui elefant intr-o sala de portelanuri...si evident ca i-a stat in gat, lui, care prefera sa fure sincer, din suflet, i-au stat in gat reflctoarele si aplauzele unei audiente meschine, care fura in fiecare zi mai mult decat el, isi fura identitatile si sufletele arvunindu-le unor imagini false de oameni de bine...
....cine fura mai mult?
Se afișează postările cu eticheta cinema. filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cinema. filme. Afișați toate postările
joi, 15 aprilie 2010
luni, 29 martie 2010
Rashomon
Sa vezi un film la cinemateca romana (sala Eforie) poate fi o activitate rezervata doar unor initiati care detin pretioase informatii in legatura cu progrmul hermetic si abscons al acestei venerabile institutii. Dar e de inteles, avand in vedere popularitatea covarsitoare de care se bucura cinemateca in randul romanilor de mall...ca vorba aia "unde Avatar nu e, nimic nu e..." si corolarul acesteia "Ne putem indoi de tot, cu exceptia necesitatii de a manca floricele si a bea un kil de cola la film...";
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...
luni, 8 martie 2010
Hurt Locker si Point Break
Stiati ca Kathryn Bigelow a regizat Point Break? si daca nu stiti despre ce film este vorba, am sa va reimprospatez un picut memoria (sigur l-ati vazut...): Keanu Reeves, Patrick Swayze, o gasca de bank robbers deghizati in fosti presedinti ai Amercii? Ring a bell? ma gandeam eu ca da :)...in fine, a fost o descoperire interesanta si pentru mine...
...Acum, Bigelow a castigat Oscar-ul cu filmul ei greu digerabil despre Irak si ororile unui razboi absurd, batandu-l la fund pe Cameron si fantezia lui consumerista; personal cred ca premiul este meritat si ca Avatar nu ar fi putut niciodata sa fie laureat. In plus, daca privim mai atent vom ajunge la concluzia stranie (dar foarte revigoranta...) ca adevaratul Avatar este The Hurt Locker, iar similitudinile sunt uneori izbitoare: SUA=Terra, Irak=Pandorra, The Marines=The Marines, unobtenium=petroleum; insa acolo unde Avatar se lanseaza intr-o povestioara subtirica gen pocahontas, Bigallow insista pe planuri din care construieste cu migala o poveste cinematografica veridica: eroii au adancime, sunt disecati de propriile actiuni, despuiati in fata propriilor demoni; este un film umanist prin excelenta, aproape caligrafic prin frumusetea cu care cadrele sunt creionate, iar personajele-eroi sunt in primul rand suflete inghiocate in costume de genisti, costume-balast de care nu reusesc sa se dezbrace nici la intoarcerea in tara, acolo unde descopera resentimentele lui mal de vivre...
...Cat despre Cameron, autorul Terminatorului (O, tempora...) a pierdut pentru ca si-a batut joc de CINEMA, si bineinteles ca CINEMA-ul si-a batut joc de el...nu poti sa ai atatea mijloace la dispozitie si sa te prezinti in fata criticilor cu o fituica de poveste popcornista, fara adancime si fara relevanta...Cameron putea sa faca si altceva (a demonstrat-o...), putea sa creeze o epopee cinematografica, o fantezie in adevaratul sens al cuvantului, cu aplomb si geniu, cu personaje bine conturate, cu intrigi complexe si imprevizibile....insa a ales sa scoata bani din filmul asta, foarte multi bani, a reusit, insa sunt sigur ca nota de plata a Oscarurilor va atarna ca un esec adevarat pe panoplia regizorului....
...Acum, Bigelow a castigat Oscar-ul cu filmul ei greu digerabil despre Irak si ororile unui razboi absurd, batandu-l la fund pe Cameron si fantezia lui consumerista; personal cred ca premiul este meritat si ca Avatar nu ar fi putut niciodata sa fie laureat. In plus, daca privim mai atent vom ajunge la concluzia stranie (dar foarte revigoranta...) ca adevaratul Avatar este The Hurt Locker, iar similitudinile sunt uneori izbitoare: SUA=Terra, Irak=Pandorra, The Marines=The Marines, unobtenium=petroleum; insa acolo unde Avatar se lanseaza intr-o povestioara subtirica gen pocahontas, Bigallow insista pe planuri din care construieste cu migala o poveste cinematografica veridica: eroii au adancime, sunt disecati de propriile actiuni, despuiati in fata propriilor demoni; este un film umanist prin excelenta, aproape caligrafic prin frumusetea cu care cadrele sunt creionate, iar personajele-eroi sunt in primul rand suflete inghiocate in costume de genisti, costume-balast de care nu reusesc sa se dezbrace nici la intoarcerea in tara, acolo unde descopera resentimentele lui mal de vivre...
...Cat despre Cameron, autorul Terminatorului (O, tempora...) a pierdut pentru ca si-a batut joc de CINEMA, si bineinteles ca CINEMA-ul si-a batut joc de el...nu poti sa ai atatea mijloace la dispozitie si sa te prezinti in fata criticilor cu o fituica de poveste popcornista, fara adancime si fara relevanta...Cameron putea sa faca si altceva (a demonstrat-o...), putea sa creeze o epopee cinematografica, o fantezie in adevaratul sens al cuvantului, cu aplomb si geniu, cu personaje bine conturate, cu intrigi complexe si imprevizibile....insa a ales sa scoata bani din filmul asta, foarte multi bani, a reusit, insa sunt sigur ca nota de plata a Oscarurilor va atarna ca un esec adevarat pe panoplia regizorului....
marți, 19 mai 2009
Wall-e si reamintirea lucrurilor simple...
...Am vazut in sfarsit Wall-e...am ezitat, nu ma atragea ideea, film de animatie cu un robotel; nu foarte palpitant...
acum insa, dupa ce l-am vazut...nu regret; cred ca ultimul film care m-a lasat cu o asemenea banda adeziva deasupra gurii cascate a fost American Beauty...pe care l-am vazut din intamplare acum multi ani si la care m-am intors in aceeasi sala de cinema cu acelasi suras tamp si neincrezator in coltul buzelor...
...Nici dupa ce s-a terminat filmul nu stiam ce e cu mine...imi veneau franturi de film in minte, ca scena de la final cand Eve incerca sa-l faca sa-si amninteasca...unii o pot numi dulcegarie; insa nu e asta, si simt si acum asta...dansul lor in spatiu, atat de uman din partea unor robotei...vocea ei de o disperare sfasietoare, rotocoalele lor printre stele...mirosea a lucruri simple, a lucruri pe care le-am trait toti si dorim sa le traim in continuare, ca niste suckeri, ca niste...robotei; avea ceva din odiseea spatiala 2001, dar fara cortegiul mortuar de intrebari fara raspuns...
...in schimb cu planta verde a raspunsurilor adevarate, pe care noua oamenilor ni le transmit niste fiinte neinsufletite...Wall-e si Eve...e povestea noastra, a oamenilor...
...iar la mine, personal, corespunde cu inceputul a ceva...poate tot atat de neasteptat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)