luni, 29 martie 2010

Rashomon

Sa vezi un film la cinemateca romana (sala Eforie) poate fi o activitate rezervata doar unor initiati care detin pretioase informatii in legatura cu progrmul hermetic si abscons al acestei venerabile institutii. Dar e de inteles, avand in vedere popularitatea covarsitoare de care se bucura cinemateca in randul romanilor de mall...ca vorba aia "unde Avatar nu e, nimic nu e..." si corolarul acesteia "Ne putem indoi de tot, cu exceptia necesitatii de a manca floricele si a bea un kil de cola la film...";
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...

Niciun comentariu: