Bocancul soldatului stinse tigara in nisipul zgrunturos cu o miscare harsaita...femeia il privea absenta, iar deasupra capetelor lor doua ARB-uri imense se ridicasera deja in stratosfera pregatindu-se pentru calatoria spre Anunk...Soldatul o privi dispretuitor:
- E al tau? aratand cu barbia catre copilul adormit...
- Da...femeia nu mai bause nimic de cateva ore si caldura o sufoca; nu ai ceva de baut?
Soldatul ii facu semn sa inainteze: pana la rampa de imbarcare mai aveau cativa km si el, personal se saturase de planeta asta arida, de apa imbuteliata cu gust de cacat si de sclavii acestia docili care se smiorcaiau mereu ca niste fetite...
- O sa bei acolo...daca te misti mai repede...Soldatul o impinse cu talpa bocancului, iar femeia isi proteja instinctiv copilul
- Trezeste-l!
Copilul avea niste ochi de un rosu sters, cum nu mai vazuse pana acum...toti sclavii aveau ochii cenusii, nu ieseau cu nimic in evidenta, dar pustiul acesta....existau 9 rezervatii pe Evegla, adevarate crescatorii, unde femeile erau insamantate artificial cu un material genetic specific, asa ca sclavii cresteau toti mai mult sau mai putin asemanatori, si fizic si mental...o populatie buna de munca, folosita din plin in confederatie; comanda de luna asta era chiar una impresionanta, venita din partea Ducelui Arabal de pe Anunk : 400 000 de sclavi, dintr-o populatie prezenta de 10 milioane…Soldatul isi lasa casca pe spate, cu ochii in soarele sters dar atat de dogoritor al Eveglei…
- Cum il cheama ? intreba, asteptand ca femeia sa-i intoarca privirea…
Femeia purta roba neagra a sclavelor evegliene, cu pliuri adanci si centura din piele de bivol salbatic ; avea parul scurt si umerii largi.
- Eon…sopti ea, cu ochii la plosca soldatului.
O vant puternic il izbi in ceafa cand silentiosul elicopter ERT se las ape nesimtite la cativa zeci de pasi, iscand o mini tornada de praf…
« nu-i mai suport pe fraierii astia » sopti, scuipand praful din gura si aparandu-si ochii cu bratele…
Copilul isi intoarse atunci privirea catre el, fixandu-l : soldatul simti cum ii fierbe sangele in cap si avu o singura certitudine. Indrepta arma spre grupul de pretorieni ce descinsesera din ERT si incepu sa traga : bilele de laser gamma ricosau de pe scuturile pretorienilor distilandu-se in praful omniprezent, insa cateva strapunsera articulatiile : doi pretorieni fumegau deja, cand ultimul, uimit de ce se intampla, isi pregatea arma cu semifluid : nu avu insa timp sa o foloseasca : ultima rafala a soldatului ii reteza carotida si se prabusi inert in praf…
Soldatul simti un sentiment nou atat de covarsitor incat orice impotrivire era imposibila ; ochii copilului ii pareau atat de frumosi si simti o caldura plina de compasiune pentru el si mama lui ; ii prinse de mana pe amandoi si ii cara in spate…plangea ; nu stia de ce, dar plangea…
- Nu-ti fa griji, ai facut ce trebuia…vroiau sa ma omoare. Vocea copilului ii aminti de planeta sa, unde crescuse in districtul de copii ; acolo, in fiecare noapte, creierul lui era linistit de mangaieri materne venite prin semnale audio intermitente…acum stia ca pustiul cu ochii rosii trebuia sa traiasca.
Ajunsi la rampa de imbarcare, procedura nu dura mult ; dupa ce au fost scanati, urcara in cala, acolo unde sclavii stateau ordonati, unul langa altul, in tunicile lor negre…soldatul cobori apoi si cand ultimul sclav fu imbarcat, ARB-ul se ridica in vazduh duduind : soldatul privi si planse iar, in timp ce semifluidul trimis de doi pretorieni care tocmai coborau dintr-un ERT ii dizolva organele interne….
ARB-ul se departa usor de atmosfera rarefiata a Evegla, urmand ruta spre Anunk, pana cand ultimul convoi isi schimba traiectoria : pilotii, cu lacrimi in ochi, rememorau franturi din caldura copilariei, in timp ce copilul zambea, desi cu mentalul istovit si cu ochii aproape stinsi…
Pretorianul care privea acum dara lasata de ARB, stia ceea ce soldatul ce zacea la picioarele lui nici macar nu gandise vreodata : ochii aceia rosii erau legendara cheia pentru portile Eleuteriei, enormul camp magnetic ce se intindea la granita confederatiei si de care nimeni nu se putuse apropia vreodata : copilul valora tot aurul din galaxie si ceea ce era mai ingrijorator, manifesta o constiinta pura, cu puteri mentale extraordinare, care se pare urmarea un scop imprevizibil…un sclav de pe Evegla, cine-ar fi crezut ; oricum presedintele Aral va fi multumit sa afle ca Cheia exista…si secretele din spatele Portii se vor deslusi in curand
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu