Aceasta este povestea ochilor mei
descusuţi de desfătarea ochilor tai,
acesta imi sunt eu, decurgand firesc
dintr-o probabilă floare de soc
intr-o probabilă vara, un pic rece
cand gustam din sâmbure de nectarina
şi mângâiam cu tristetea frunze amare
plânse de arbori amari, peste oraş..
şi arome sfinte imi tămăduiau obrazul
brazdat de probabile lacrimi
in probabilele seri cand se scuturau
salcâmii si in căuşul fiinţei lor
mirosea a cenuşă...
...probabil ţi-am şoptit "te iubesc"
cu frica de a nu te trezi
rezemată cum erai, de tâmpla pamântului
am murmurat chiar de două ori,
a doua oară crestându-mi palmele
cu probabilul nenoroc...
probabil ca nu m-ai auzit
ocupata cum erai, cu probabilele zambete triste
de pe marginea sufletului tau,
unde soaptele mele s-au zdrelit usor,
de probabilii spini, de probabilul dor...
şi ce era mai frumos, in probabila lume
decât noi doi, si probabila noastră
atât de tăcută, iubire...
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
luni, 28 iunie 2010
luni, 14 iunie 2010
Le baiser
Am surprins imaginea de mai sus pe scarile ce coborau pe langa Catedrala Notre Dame, spre Quais de la Seine; imi aminteste perfect de celebrul Le baiser din anii 60, surprins in fata Hotel de Ville, tot la Paris; cred ca este o imagine definitorie pentru ceea ce inseamna Parisul si romantismul care transpira din fiecare piatra a acestui oras, totul infasurat intr-o poezie revansarda demna de celebrele revolte studentesti din anii 70...
joi, 10 iunie 2010
Datoria de a fi tarfa
A venit vara si au aparut decolteele si alte elemente de decor...ok; oricum vara e doar un pretext pentru conditionari sociale si una dintre cele mai importante edificii constuctiviste (in maniera imaginata de Simone de Beauvoir desigur...) este imaginea de tarfa sociala pe care trebuie sa o arboreze in contemporaneitate femeia moderna. Este mai drgraba o datoria, fata de ea insasi, aceasta de a se autoconstrui in obiect sexual frumos infasurat in beteala, pentru a instrumenta atractia asta consumerista a societatii in care traim...
...Traim de curand intr-o societate din care lipseste aventura; adica nu ne mai batem cu ursii, nu mai ne impuscam cu nemtii, nici macar nu mai iesim din case foarte des...singura pulsiune care ramane inca vie este cea sexuala; este unicul imbold instinctual care poate fi convertit in mod constient in uncii de placere; si stim asta, si vrem asta: toti; cei care nu recunosc sa se duca la balaceanca...Ei bine, si cum aceasta unica pulsiune are nevoie sa fie exacerbata intr-un fel, consumerismul orgisatic in care traim nu face decat sa influenteze de o maniera grotesca toate tipurile de comportament spre cel sexual evident; si cum in centrul impulsului alpha este femeia, cu toate adiacentele ei, societatea se focuseaza exclusiv pe ideea de constructivism al tarfei sociale; astfel, toate revistele te invata ca femeie cum sa devii mai atragatoare, cum sa arati cat mai mult, cum ce tocuri sa porti, unde sa te duci; televiziunile abunda de sani, coapse, buze umflate, etc etc...; femeia este astfel creata, croita, i se adauga chestii, papuci, ciorapi, unghii, si acest fapt induce in populatia feminina o goana mereu vie catre "a corespunde" acestor imagini prefabricate, in speranta ca astfel vor fi alese de cei care, in mintea lor, isi doresc sa transforme lipsa aventurilor din vestul salbatic in orgii de iatac cu tarfe si sampanie...
Exista astfel in femeia contemporana un dulce imbold pentru sexualitatea tarfei perfecte, in care s-ar ascunde miezul de fericire si sens al acestei vieti: a fi tarfa este un must in lupta aceasta pentru obiectivul final de procreere, presarat cu alte mici check-point-uri: casatoria, copiii, amantii, gradina cu piscina...
In final, ramane doar parfumul sec al tarfelor sincere...
...Traim de curand intr-o societate din care lipseste aventura; adica nu ne mai batem cu ursii, nu mai ne impuscam cu nemtii, nici macar nu mai iesim din case foarte des...singura pulsiune care ramane inca vie este cea sexuala; este unicul imbold instinctual care poate fi convertit in mod constient in uncii de placere; si stim asta, si vrem asta: toti; cei care nu recunosc sa se duca la balaceanca...Ei bine, si cum aceasta unica pulsiune are nevoie sa fie exacerbata intr-un fel, consumerismul orgisatic in care traim nu face decat sa influenteze de o maniera grotesca toate tipurile de comportament spre cel sexual evident; si cum in centrul impulsului alpha este femeia, cu toate adiacentele ei, societatea se focuseaza exclusiv pe ideea de constructivism al tarfei sociale; astfel, toate revistele te invata ca femeie cum sa devii mai atragatoare, cum sa arati cat mai mult, cum ce tocuri sa porti, unde sa te duci; televiziunile abunda de sani, coapse, buze umflate, etc etc...; femeia este astfel creata, croita, i se adauga chestii, papuci, ciorapi, unghii, si acest fapt induce in populatia feminina o goana mereu vie catre "a corespunde" acestor imagini prefabricate, in speranta ca astfel vor fi alese de cei care, in mintea lor, isi doresc sa transforme lipsa aventurilor din vestul salbatic in orgii de iatac cu tarfe si sampanie...
Exista astfel in femeia contemporana un dulce imbold pentru sexualitatea tarfei perfecte, in care s-ar ascunde miezul de fericire si sens al acestei vieti: a fi tarfa este un must in lupta aceasta pentru obiectivul final de procreere, presarat cu alte mici check-point-uri: casatoria, copiii, amantii, gradina cu piscina...
In final, ramane doar parfumul sec al tarfelor sincere...
joi, 3 iunie 2010
Copilul si privirea
Soarele acela dogoritor avea sa-l arda mereu, ca o pata incinsa pe creier…isi turna apa din galeata in cap, si plescaia cu sete din stropii razleti…si se mira cum ea, cu rochia aceea inflorata nu ardea nicidecum, desi impingea pedalele bicicletei aceleia verzi…o vedea mereu, in fiecare dimineata, cum trecea in praful drumului, si o urmarea cu privirea lui curioasa de copil bezmetic...
....acum avea o palarie larga, alba si stravezie...iar rochia i se descheiase sus, unul sau doi nasturi, lasand sa se vada cateva broboane de sudoare pe pielea bronzata...baiatul se lua acum dupa ea, urmand darele serpuitoare ale rotilor subtiri...spre drumul de tara care ducea spre sosea, si de acolo in crang...ajunse prin porumbi si pe marginea drumului sclipea bicicleta aruncata in sant...mai incolo, se umplea de verdele pomilor si printre stufaris, cu gura cascata, baiatul o vazu la umbra unui prun, un bratele unui barbat, cu camasa alba si manecile suflecate pana peste coate...parea ca doarme fata, ca avea parul rasfirat peste umerii goi...barbatul o mangaia pe brate si din mangaierea aceasta ii se paru ca bretelele rochiei cad...atunci se inrosi tot, si inima ii batea ca nebuna...sanii fetei, rotunzi si cafenii, desprinsi din rochia de matase, rotundul umerilor, curbele coastelor ii se lipira de inima ca un vatrai incins...isi ridica genunchii din nisip si o zbughi inapoi, spre sosea....fugea pe asfaltul fierbinte, il ardeau talpile dar el nu mai simtea nimic...acasa isi afunda capul in galeata cu apa rece....
....cand incepu scoala, la prima ora intra fata cu bicicleta...ochii baiatului o priveau bulbucati, incercand sa ghiceasca sub camasa femeii formele din crang...cand trecu pe langa el avea un parfum dulceag de flori zdrobite sub calcaie in diminetile cu roua proaspata...a doua zi, in timp ce copii citeau o tema, fata sta cu ochii la fereastra si cu o mana sub barbie...atunci el ii vazu doua broboane pe obraji, ce alergau gratios spre coltul buzelor...se intreba de ce plange si inceta sa mai citeasca in gand...seara pleca acasa descult, mestecand o piersica coapta...
....intr-o noapte, cand nu putea dormi, sari gardul casei invatoarei...se duse la geam si privi inlauntru...era patul gol si o lumanare aprinsa...fata intra in camera si se aseza pe marginea patului, incepand sa-si ruleze ciorapii de pe coapse in jos, pana la glezne...sprijinit cu degetele de la picioare de temelia casei, iesita putin in afara, baiatul se tinea cu mainile de pervaz si de-abia isi putea ridica barbia sa vada...picioarele sculptate, pulpele cafenii ii inteteau rasuflarea...si cand se aseza in pat, cu sanii in sus, fu uimit de geometria frumoasa a formelor invatatoarei...un picior ii aluneca si cazu in iarba...ca o pisica se ridica, tragandu-si dupa el piciorul lovit si se pierdu in noapte...in urma lui, ascunsa intr-un sal gros, fata deschise usa si privi mirata afara...
....sambata dimineata, darele biciletei ii aprinsera inima...le urma, pana la soseaua alabastra, si se afunda in iarba...se auzea un motor de masina, iar de acolo il vazu pe barbat potrivindu-si cravata neagra...o cauta cu privirea...cand masina demara si se pierdu in serpuirea drumului, o zbughi spre fata, care statea in genunghi, aplecata intr-o parte...plangea...de teama o zbughi acasa..
A doua zi, in fata casei invatatoarei se adunasera babe si doi tarcovnici in negru...baiatul isi facu loc cu coatele...sari gardul si ajunse in prispa...acolo, agatata de tavan, cu talpile albe atarnate, invatatoarea se balabanea usor...ingheta inima in el si un val de tristete il napadi...ii dadura lacrimile...in mana dreapta a moartei, stransa intre degete albe, o fituica, o pagina de caiet sifonata...se inalta si o smulse, o baga in buzunarul de la pantalonii scurti si o tuli pe fereastra, printre ciulini...
...acum, dupa 20 de ani, gasi foaia galbejita intr-un sertaras...o lasase acolo, spunea el pana va invata sa citeasca, insa a doua zi, plecase la oras, dupa ai lui...acum trase aer in piept si despaturi foaia...
....acum avea o palarie larga, alba si stravezie...iar rochia i se descheiase sus, unul sau doi nasturi, lasand sa se vada cateva broboane de sudoare pe pielea bronzata...baiatul se lua acum dupa ea, urmand darele serpuitoare ale rotilor subtiri...spre drumul de tara care ducea spre sosea, si de acolo in crang...ajunse prin porumbi si pe marginea drumului sclipea bicicleta aruncata in sant...mai incolo, se umplea de verdele pomilor si printre stufaris, cu gura cascata, baiatul o vazu la umbra unui prun, un bratele unui barbat, cu camasa alba si manecile suflecate pana peste coate...parea ca doarme fata, ca avea parul rasfirat peste umerii goi...barbatul o mangaia pe brate si din mangaierea aceasta ii se paru ca bretelele rochiei cad...atunci se inrosi tot, si inima ii batea ca nebuna...sanii fetei, rotunzi si cafenii, desprinsi din rochia de matase, rotundul umerilor, curbele coastelor ii se lipira de inima ca un vatrai incins...isi ridica genunchii din nisip si o zbughi inapoi, spre sosea....fugea pe asfaltul fierbinte, il ardeau talpile dar el nu mai simtea nimic...acasa isi afunda capul in galeata cu apa rece....
....cand incepu scoala, la prima ora intra fata cu bicicleta...ochii baiatului o priveau bulbucati, incercand sa ghiceasca sub camasa femeii formele din crang...cand trecu pe langa el avea un parfum dulceag de flori zdrobite sub calcaie in diminetile cu roua proaspata...a doua zi, in timp ce copii citeau o tema, fata sta cu ochii la fereastra si cu o mana sub barbie...atunci el ii vazu doua broboane pe obraji, ce alergau gratios spre coltul buzelor...se intreba de ce plange si inceta sa mai citeasca in gand...seara pleca acasa descult, mestecand o piersica coapta...
....intr-o noapte, cand nu putea dormi, sari gardul casei invatoarei...se duse la geam si privi inlauntru...era patul gol si o lumanare aprinsa...fata intra in camera si se aseza pe marginea patului, incepand sa-si ruleze ciorapii de pe coapse in jos, pana la glezne...sprijinit cu degetele de la picioare de temelia casei, iesita putin in afara, baiatul se tinea cu mainile de pervaz si de-abia isi putea ridica barbia sa vada...picioarele sculptate, pulpele cafenii ii inteteau rasuflarea...si cand se aseza in pat, cu sanii in sus, fu uimit de geometria frumoasa a formelor invatatoarei...un picior ii aluneca si cazu in iarba...ca o pisica se ridica, tragandu-si dupa el piciorul lovit si se pierdu in noapte...in urma lui, ascunsa intr-un sal gros, fata deschise usa si privi mirata afara...
....sambata dimineata, darele biciletei ii aprinsera inima...le urma, pana la soseaua alabastra, si se afunda in iarba...se auzea un motor de masina, iar de acolo il vazu pe barbat potrivindu-si cravata neagra...o cauta cu privirea...cand masina demara si se pierdu in serpuirea drumului, o zbughi spre fata, care statea in genunghi, aplecata intr-o parte...plangea...de teama o zbughi acasa..
A doua zi, in fata casei invatatoarei se adunasera babe si doi tarcovnici in negru...baiatul isi facu loc cu coatele...sari gardul si ajunse in prispa...acolo, agatata de tavan, cu talpile albe atarnate, invatatoarea se balabanea usor...ingheta inima in el si un val de tristete il napadi...ii dadura lacrimile...in mana dreapta a moartei, stransa intre degete albe, o fituica, o pagina de caiet sifonata...se inalta si o smulse, o baga in buzunarul de la pantalonii scurti si o tuli pe fereastra, printre ciulini...
...acum, dupa 20 de ani, gasi foaia galbejita intr-un sertaras...o lasase acolo, spunea el pana va invata sa citeasca, insa a doua zi, plecase la oras, dupa ai lui...acum trase aer in piept si despaturi foaia...
vineri, 30 aprilie 2010
Despre placere
...Ne plac multe in lumea asta...suntem fiinte ale placerii...suntem constienti ca traim doar odata si ne prostituam pe altarul placerii...cat mai multa placere, fiinte hedoniste ce suntem...ne place sa mancam, si mancam mult, si apoi ne e rusine, dar ne face placere...bem cola din placere, mancam la mac din placere, futem din placere si pentru a ne creste capitalul de placere...ne place friptura, dar si tatele mari, sfarcurile tari si pizdele rase...ochii albastri si muschii umflati...din placere
...femeile se fardeaza din placere sau pentru promisiunea placerii, fumam din placere, cand iubim, iubim pentru orgasmul clitoridian sau de orice alt fel, deci pentru placere...condensam totul in pastile de placere, in hapuri pe care le inghitim cu sarg....ne torturam trupurile si ne odihnim mintile pentru placere...mergem la sala sa aratam bine pentru a ne fute pentru placere...femeile tin regim pentru a fi alese si tarate in pat si futute pentru placere...placerea este standardul....ne face placere, ne salutam cu "mi-a facut placere..."
...femeile se fardeaza din placere sau pentru promisiunea placerii, fumam din placere, cand iubim, iubim pentru orgasmul clitoridian sau de orice alt fel, deci pentru placere...condensam totul in pastile de placere, in hapuri pe care le inghitim cu sarg....ne torturam trupurile si ne odihnim mintile pentru placere...mergem la sala sa aratam bine pentru a ne fute pentru placere...femeile tin regim pentru a fi alese si tarate in pat si futute pentru placere...placerea este standardul....ne face placere, ne salutam cu "mi-a facut placere..."
miercuri, 21 aprilie 2010
DE CE?
De ce sa nu gresesc, de ce sa nu ma arunc in vant
De ce sa nu cant, de ce sa nu scuip
Peste voi, peste noi, peste aripile frante ale trecutului
De ce sa nu inspir, de ce sa nu respir
De ce sa nu te privesc cum mori sub privirile mele blande
De ce sa nu iti spun « Te iubesc » fara frica de a imi cresta inima cu un alt spin
De ce sa nu iti biciuiesc trupul cu fervoarea sudorii mele in diminetile sangerii
De ce sa nu te sarut cand dormi, pe furis si imbracat doar in negrul noptii
De ce sa nu te tin de mana ?...de ce sa te mint ?
De ce sa nu visez ca esti ridicol de frumoasa, ca o nalucire ?
De ce sa nu fiu eu nalucirea ta, carnea ta pe care o sfasii cu unghiile
Genunchiul tau in care te sprijini pe asfalt, de ce nu eu ?
De ce doar tu sa zbori, si sa nu te prind de glezna cand zbori ?
De ce sa nu ma lasi sa intru, ascunsa, infricosator de ascunsa ?
De ce sa nu ma scurg si eu in tine ca o morfina, ca un venin din miez de iubire ?
De ce, printesa mea, de ce, de ce tocmai tu sa pleci acolo unde orbecaie toti ?
De ce sa nu ma vand pentru tine, de ce sa nu strig, sa urlu, sa blestem ?
Spune-mi, de ce ? de ce aerul pe care il respiri a murit si zace in racla inimii mele…
De ce sa nu cant, de ce sa nu scuip
Peste voi, peste noi, peste aripile frante ale trecutului
De ce sa nu inspir, de ce sa nu respir
De ce sa nu te privesc cum mori sub privirile mele blande
De ce sa nu iti spun « Te iubesc » fara frica de a imi cresta inima cu un alt spin
De ce sa nu iti biciuiesc trupul cu fervoarea sudorii mele in diminetile sangerii
De ce sa nu te sarut cand dormi, pe furis si imbracat doar in negrul noptii
De ce sa nu te tin de mana ?...de ce sa te mint ?
De ce sa nu visez ca esti ridicol de frumoasa, ca o nalucire ?
De ce sa nu fiu eu nalucirea ta, carnea ta pe care o sfasii cu unghiile
Genunchiul tau in care te sprijini pe asfalt, de ce nu eu ?
De ce doar tu sa zbori, si sa nu te prind de glezna cand zbori ?
De ce sa nu ma lasi sa intru, ascunsa, infricosator de ascunsa ?
De ce sa nu ma scurg si eu in tine ca o morfina, ca un venin din miez de iubire ?
De ce, printesa mea, de ce, de ce tocmai tu sa pleci acolo unde orbecaie toti ?
De ce sa nu ma vand pentru tine, de ce sa nu strig, sa urlu, sa blestem ?
Spune-mi, de ce ? de ce aerul pe care il respiri a murit si zace in racla inimii mele…
luni, 19 aprilie 2010
Ada
Cafeaua mirosea frumos in aerul plin al diminetii…pe fereastra intra un soare bland de aprilie…cafeaua nastea aburi albi, imbietori…ii placea sa o bea cu inghitituri mici, strangandu-si buzele…Ada era langa el, cu mainile la spate si il privea…avea ochii verzi azi, si sortuletul acela sexy, din satin bleu…Ada il privea zambind:
- Iti place cafeaua? Intrebarea o auzea in fiecare dimineata, si de multe ori il enerva; acum vocea ei nu mai era asa electrica…
- Imi place…perfecta ca de obicei…zambea stingher, de parca vorbea cu el insusi ; Ada nu pleca daca nu ii spunea, si acum ar fi vrut sa plece..
- Ada, am sa plec acum…imi pregatesti te rog costumul ? se uita la ceas, intarzia la lucru…nu prea ii pasa…Ada plecase deja, cu pasi apasati.
- Ada, cel negru…
- Am inteles…cel negru…
Se imbraca fara sa se grabeasca; Ada il ajuta mecanic, asa cum facea mereu…la sfarsit, in timp ii aranja cravata, isi apropie buzele de urechea lui stanga, si sopti:
- Te iubesc…
Forta loviturii il plesni in creier ca un ciocan…se trase doi pasi inapoi, privind debil la femeia din fata lui…Ada il privea acum cu colturile buzelor lasate, implorator…era o privire aproape umana, care ii baga frica in oase…
- Te iubesc…mi-a luat ceva timp sa inteleg asta…Ada se apropie si incerca sa ii atinga mana inerta…si-o retrase…Ada se lasa pe muchia patului , cu capul in palme, in timp ce el inchidea usor usa dormitorului in urma sa :
« Ce dracu se intampla ?... » isi digera cu greu propriile ganduri… « sigur e un « bug »...o problema cu ultimul upgrade… ». Il suna pe tehnicianul care se ocupa de Ada…acesta nu intelese mare lucru, insa se oferi sa vina sa investigheze la fata locului intr-o jumatate de ora…il astepta golind carafa plina cu cafea rece…Ada…
Tehnicianul il gasi pe hol, sprijinit de perete ; patrunsera amandoi in dormitor ; Ada rasfoia o carte.
- Ada, ce faci ?!
- Citesc…
- Tu nu poti sa citesti !...
- Nu fi prostut…imi place sa citesc…
Schimba priviri confuze cu tehnicianul, care apasa butonul de stand-by al androidului….
- Cred ca e o problema cu chip-ul…ce v-a nemultumit ?
- Mi-a spus ca ma iubeste…
- Imposibil…
- Va jur…
- In fine, daca vrei il schimbam…
-Ce ?
- Chipul…
- Nu….lasati…probabil e doar o mica defectiune pasagera…
Tehnicianul pleca si Ada isi recapatase voiciunea…il pupa pe obraz…asa cum facea mereu…acum buzele ei erau atat de calde…
- Iti place cafeaua? Intrebarea o auzea in fiecare dimineata, si de multe ori il enerva; acum vocea ei nu mai era asa electrica…
- Imi place…perfecta ca de obicei…zambea stingher, de parca vorbea cu el insusi ; Ada nu pleca daca nu ii spunea, si acum ar fi vrut sa plece..
- Ada, am sa plec acum…imi pregatesti te rog costumul ? se uita la ceas, intarzia la lucru…nu prea ii pasa…Ada plecase deja, cu pasi apasati.
- Ada, cel negru…
- Am inteles…cel negru…
Se imbraca fara sa se grabeasca; Ada il ajuta mecanic, asa cum facea mereu…la sfarsit, in timp ii aranja cravata, isi apropie buzele de urechea lui stanga, si sopti:
- Te iubesc…
Forta loviturii il plesni in creier ca un ciocan…se trase doi pasi inapoi, privind debil la femeia din fata lui…Ada il privea acum cu colturile buzelor lasate, implorator…era o privire aproape umana, care ii baga frica in oase…
- Te iubesc…mi-a luat ceva timp sa inteleg asta…Ada se apropie si incerca sa ii atinga mana inerta…si-o retrase…Ada se lasa pe muchia patului , cu capul in palme, in timp ce el inchidea usor usa dormitorului in urma sa :
« Ce dracu se intampla ?... » isi digera cu greu propriile ganduri… « sigur e un « bug »...o problema cu ultimul upgrade… ». Il suna pe tehnicianul care se ocupa de Ada…acesta nu intelese mare lucru, insa se oferi sa vina sa investigheze la fata locului intr-o jumatate de ora…il astepta golind carafa plina cu cafea rece…Ada…
Tehnicianul il gasi pe hol, sprijinit de perete ; patrunsera amandoi in dormitor ; Ada rasfoia o carte.
- Ada, ce faci ?!
- Citesc…
- Tu nu poti sa citesti !...
- Nu fi prostut…imi place sa citesc…
Schimba priviri confuze cu tehnicianul, care apasa butonul de stand-by al androidului….
- Cred ca e o problema cu chip-ul…ce v-a nemultumit ?
- Mi-a spus ca ma iubeste…
- Imposibil…
- Va jur…
- In fine, daca vrei il schimbam…
-Ce ?
- Chipul…
- Nu….lasati…probabil e doar o mica defectiune pasagera…
Tehnicianul pleca si Ada isi recapatase voiciunea…il pupa pe obraz…asa cum facea mereu…acum buzele ei erau atat de calde…
joi, 8 aprilie 2010
Nu te-am iubit niciodata
...nu fii egoist, stii ca nu te-am iubit niciodata..."
luni, 5 aprilie 2010
Up si fericirea prin iubire
"Up" este noul film de animatie de la Pixar...un fel de desene animate pentru adulti...acest ultim film reuseste sa fie emotionant prin simplitatea cu care spune niste adevaruri imuabile ale vietilor noastre atat de reale;
Si cel mai important dintre ele, nemultumirea...; suntem niste vajnici nemultumiti, de noi, de cei de langa noi, de serviciul nostru, de bani, de idealuri, de tara, de oameni politici...vrem altceva decat avem si azi mai mult decat ieri, pentru ca lumea noastra se misca mai repede decat cea de ieri si timpul se scurteaza pana la riduri...vrem altceva atunci cand avem ceva, nu mai avem timp nici macar sa iubim...de aceea o poveste simpla ca cea dintre Carl si Ellie, doi copii care cresc si care se casatoresc, se muta intr-o casuta de lemn si traiesc casnic pana la adanci batraneti...(de fapt pana cand moare ea...) are darul sa dea peste cap inimile devenite oarecum tunate ale oamenilor contemporani...toti ne dorim asta, ne dorim acea casuta simpla in care sa ne refugiem si sa stim ca iubirea este ceva atat de real incat dormim langa ea/el in fiecare seara, si suntem protejati in oaza noastra de poveste de toate intemperiile si absurditatile existentiale ale unei lumi prea ininteligibile ca sa incercam de unii singuri sa o concepem sau sa o intelegem...fericirea noastra este acolo pe veranda, in bratele cunoscute, care ne alinta, seara de seara, dimineata de dimineata pana la riduri...Numai ca noi suntem nemultumiti si cautam aventura, visul acela straniu al icarului, si suntem gata sa fim nefericiti cu fericirea la usa, chircita de nebagare de seama....si la sfarsit ne vom intoarce ca eroul din "Up" si vom descoperi ca visul casutei aceleia era cea mai apropiata definitie a fericirii si lacrimam sa ni se mai dea o sansa...
...Omul nu poate trai fara iubire si in lipsa ei urla de durere cu toata fiinta lui si mai ales, cel mai des, fara cuvinte, astfel ca din afara nu vede nimeni nimic, decat poate niste pumni stransi...
Si cel mai important dintre ele, nemultumirea...; suntem niste vajnici nemultumiti, de noi, de cei de langa noi, de serviciul nostru, de bani, de idealuri, de tara, de oameni politici...vrem altceva decat avem si azi mai mult decat ieri, pentru ca lumea noastra se misca mai repede decat cea de ieri si timpul se scurteaza pana la riduri...vrem altceva atunci cand avem ceva, nu mai avem timp nici macar sa iubim...de aceea o poveste simpla ca cea dintre Carl si Ellie, doi copii care cresc si care se casatoresc, se muta intr-o casuta de lemn si traiesc casnic pana la adanci batraneti...(de fapt pana cand moare ea...) are darul sa dea peste cap inimile devenite oarecum tunate ale oamenilor contemporani...toti ne dorim asta, ne dorim acea casuta simpla in care sa ne refugiem si sa stim ca iubirea este ceva atat de real incat dormim langa ea/el in fiecare seara, si suntem protejati in oaza noastra de poveste de toate intemperiile si absurditatile existentiale ale unei lumi prea ininteligibile ca sa incercam de unii singuri sa o concepem sau sa o intelegem...fericirea noastra este acolo pe veranda, in bratele cunoscute, care ne alinta, seara de seara, dimineata de dimineata pana la riduri...Numai ca noi suntem nemultumiti si cautam aventura, visul acela straniu al icarului, si suntem gata sa fim nefericiti cu fericirea la usa, chircita de nebagare de seama....si la sfarsit ne vom intoarce ca eroul din "Up" si vom descoperi ca visul casutei aceleia era cea mai apropiata definitie a fericirii si lacrimam sa ni se mai dea o sansa...
...Omul nu poate trai fara iubire si in lipsa ei urla de durere cu toata fiinta lui si mai ales, cel mai des, fara cuvinte, astfel ca din afara nu vede nimeni nimic, decat poate niste pumni stransi...
miercuri, 24 martie 2010
Fotograful si marea
- Ma pot dezbraca in fata dumneavoastra?, simt o nevoie ciudata sa fiu goala, sa ma priviti goala...Fata il privea din interiorul rochiei albe, voalate, iar briza ii descoperea coapsa dreapta si jartiera neagra din matase...marea era aproape de ea si valurile mici ii mangaiau gleznele acoperite de nisip sarat...
- Te rog...Fotograful o privea uimit...femeia avea trupul de amfora, se dezbraca repede, de sus pana jos, rochia ii cazu peste glezne si apoi cu varful piciorului o arunca in valuri...
- Priveste-ma, asa cum sunt, goala, in fata ta...nu am fost niciodata mai goala, sa stii...Fotograful apasa frenetic pe declansator, imortaliza cadre cu umeri, sani, degetele lungi, parul negru vascos, buze, urmele coastelor...femeia suradea si chema marea la ea.
- N-o sa fiu niciodata mai goala decat acum...as vrea sa vii cu mine unde ma duc, sa ne manance algele pe amandoi...Femeia intra usor in mare, pana la genunchi, trupul de bronz primea zvarcolirile unui soare rosu, sanii rotunzi se conturau pe fundalul marii din ce in ce mai agitate...
Fotograful apasa frenetic pe buton, cadrele curgeau, valurile acopereau coapsele femeii, pubisul mustea de apa, parul lung biciuia crestele spumoase...
- Vino...striga ea, stins, valurile cresteau, apa ii scalda acum sfarcurile cafenii, umerii auzeau sipotul marii, parul era alge, ochii sfredeleau obiectivul, fotograful renunta, privind-o de pe mal...apusul se intindea solemn, crestetul plin de apa uleioasa a fetei nu se mai vazu, marea era egala si femeia disparuse in pantecul ei primordial...
Fotograful isi aprinse o tigara...
- Te rog...Fotograful o privea uimit...femeia avea trupul de amfora, se dezbraca repede, de sus pana jos, rochia ii cazu peste glezne si apoi cu varful piciorului o arunca in valuri...
- Priveste-ma, asa cum sunt, goala, in fata ta...nu am fost niciodata mai goala, sa stii...Fotograful apasa frenetic pe declansator, imortaliza cadre cu umeri, sani, degetele lungi, parul negru vascos, buze, urmele coastelor...femeia suradea si chema marea la ea.
- N-o sa fiu niciodata mai goala decat acum...as vrea sa vii cu mine unde ma duc, sa ne manance algele pe amandoi...Femeia intra usor in mare, pana la genunchi, trupul de bronz primea zvarcolirile unui soare rosu, sanii rotunzi se conturau pe fundalul marii din ce in ce mai agitate...
Fotograful apasa frenetic pe buton, cadrele curgeau, valurile acopereau coapsele femeii, pubisul mustea de apa, parul lung biciuia crestele spumoase...
- Vino...striga ea, stins, valurile cresteau, apa ii scalda acum sfarcurile cafenii, umerii auzeau sipotul marii, parul era alge, ochii sfredeleau obiectivul, fotograful renunta, privind-o de pe mal...apusul se intindea solemn, crestetul plin de apa uleioasa a fetei nu se mai vazu, marea era egala si femeia disparuse in pantecul ei primordial...
Fotograful isi aprinse o tigara...
marți, 23 martie 2010
Despre femei
"...nu prea sunt buna la pat, nu?"...Andreea isi aprinse o tigara, stergandu-si cu servetelul urmele de sperma de pe abdomen...picioarele i se balabaneau pe marginea patului, in timp ce barbatul de langa ea avea capul intors spre fereastra si ochii acoperiti cu antebratul..."stiu ca nu sunt...sau nu-ti place tie...asa-i, nu?"...barbatul mormai ceva...se intoarse si privi sanii femeii, i se parea ca sunt lasati, sfarcurile fade..."hai mai..."; dar se gandea ca ea are dreptate, dar nici macar el nu stia de ce nu-i place, era prea...putin nebuna...si lui ii placeau tarfele; da , ii placeau tarfele, chiar acum fantasma la Ema...Ema, da, pai cand ii baga limba in gura Emei nebuna aia se incolacea ca un sarpe si parca intra in transa, il prindea de ceafa si il saruta ca o dementa, sarutul acela ud, de tarfa murdara, Andreea era o fata minunata, dar nu-si pierdea controlul...pe Ema o urca pe pereti si simtea ca intra in ea atat de adanc ca gemea de placere...
...Andreea se imbracase deja si ii statea bine in bluzita aceea mov...toate fetele arata bine imbracate, se gandi...Andreea nu se mai gandea la nimic, il privea si vroia sa-si ia ramas bun...n-avea chef nici sa o conduca, intr-un tarziu a luat-o de mana si au coborat...Ema, da...
...Andreea se imbracase deja si ii statea bine in bluzita aceea mov...toate fetele arata bine imbracate, se gandi...Andreea nu se mai gandea la nimic, il privea si vroia sa-si ia ramas bun...n-avea chef nici sa o conduca, intr-un tarziu a luat-o de mana si au coborat...Ema, da...
joi, 20 august 2009
Adam si Eva...
sunt inconjurat de mirosul tau, care imi inunda toti porii cu torente de ambrosie nepamanteana, doar tu, icoana mea, arhetipul meu, de mii de ani, de mii de suflete, de mii de valuri sparte in urechi surde…iti mai amintesti cum te purtam pe brate pe stanca aceea neagra , deasupra haului, si ti-am dat drumul moarta, sa te zdrobesti de crestele valurilor pe care le iubeai atat, insotita doar de lacrimile mele care curgeau ca o rupere de nori peste trupul tau valurit, alb ca varul, nemiscat, etern..iti mai amintesti, iar in spatele nostru castelul gol gemea de singuratate ca un batran torturat de prea multa iubire…
…iti mai amintesti ? uita-te la mine, frumoaso, uita-te in ochii mei, de acolo de unde te-ai ascuns, ma mai stii, nu m-ai uitat, ai fugit, nu vreau sa cred ca ai fugit ca o lasa, fara sa ma iubesti doar pe mine, asa e ? asa nu e ? am puterea sa te urasc, sa te biciuiesc goala cu privirile mele ca in seara aceea cand te-am gasit la templu cu buzele crapate si obrajii sleiti, dar erai atat de frumoasa incat m-am indragostit a mia oara de tine, si te-am purtat pe brate pana la izvorul acela cu apa albastrie unde ne-am strivit saruturile nevazuti de mine ? mai tii minte ? sanii tai miroaseau a levantica uscata si parul iti era strans si negru, atat de lung si atat de viu ca o dara de moarte pe cer…
…de ce taci ? iar ai murit ? iar ai uitat sa iubesti ? iar ma cauti cu bataia inimii sa te gasesc ranita si uitata, sa te iubesc din nimic, asa cum stiu ca si tu m-ai iubit din neant cand mi-ai gasit trupul schingiuit si mi-ai udat talpile cu lacrimi sarate din urciorul nemarginit al dragostei tale pe care sufletul meu nu a cunoscut-o niciodata…
Mai tii minte ?
…iti mai amintesti ? uita-te la mine, frumoaso, uita-te in ochii mei, de acolo de unde te-ai ascuns, ma mai stii, nu m-ai uitat, ai fugit, nu vreau sa cred ca ai fugit ca o lasa, fara sa ma iubesti doar pe mine, asa e ? asa nu e ? am puterea sa te urasc, sa te biciuiesc goala cu privirile mele ca in seara aceea cand te-am gasit la templu cu buzele crapate si obrajii sleiti, dar erai atat de frumoasa incat m-am indragostit a mia oara de tine, si te-am purtat pe brate pana la izvorul acela cu apa albastrie unde ne-am strivit saruturile nevazuti de mine ? mai tii minte ? sanii tai miroaseau a levantica uscata si parul iti era strans si negru, atat de lung si atat de viu ca o dara de moarte pe cer…
…de ce taci ? iar ai murit ? iar ai uitat sa iubesti ? iar ma cauti cu bataia inimii sa te gasesc ranita si uitata, sa te iubesc din nimic, asa cum stiu ca si tu m-ai iubit din neant cand mi-ai gasit trupul schingiuit si mi-ai udat talpile cu lacrimi sarate din urciorul nemarginit al dragostei tale pe care sufletul meu nu a cunoscut-o niciodata…
Mai tii minte ?
miercuri, 22 iulie 2009
Scrisoare pentru o mama...
gasita intr-o sticla pe mare...
"draga mama,
imi pare rau ca te-am ascultat, atata timp; imi pare rau, fiind la un pas sa-mi distrug sanatatea, viata, inima si sufletul; sa le distrug pe altarul egoismului tau meschin; spuneai ca ma iubesti atat de mult, in schimb ma sufocai cu aceasta toxica iubire, atat de mult incat nu mai puteam respira...si eram atat de singur...
da...ai fost toxica, o toxina infernala care m-a legat cu lanturile neputintei atatia ani...
...regret ca nu am putut, nu am avut forta si puterea sa ma rup, sa fug , sa ma ascund...ar fi trebuit sa o fac mult mai devreme;
mama...dragostea ta pentru copiii tai este de fapt manifestul egoismului tau; tu nu m-ai iubit cu adevarat, nici macar pe tine nu te-ai iubit, insa ti-ai trimis fricile in mine, ca sa te vindeci tu...ai incercat sa imi virusezi viata, sa o retraieti pe a mea, sa decizi in locul meu, sa alegi in locul meu...nu te-a interesat niciodata ce imi place mie, ce vreau eu, ce simt eu, ce plang eu, ce imi doresc eu...
...m-ai luat de brat ca pe o marioneta si ma azvarleai in directia dorintelor tale, poftelor tale, fricilor tale...
sper din tot sufletul sa te schimbi si sa nu mai urasti...si sa descoperi cu adevarat ce inseamna a iubi...
eu nu pot decat sa iti dau inapoi fricile, spaimele, temerile...sunt ale tale, nu imi apartin, eu m-am decis sa traiesc viata mea...
ai grija de tine si iubeste...cu adevarat..."
"draga mama,
imi pare rau ca te-am ascultat, atata timp; imi pare rau, fiind la un pas sa-mi distrug sanatatea, viata, inima si sufletul; sa le distrug pe altarul egoismului tau meschin; spuneai ca ma iubesti atat de mult, in schimb ma sufocai cu aceasta toxica iubire, atat de mult incat nu mai puteam respira...si eram atat de singur...
da...ai fost toxica, o toxina infernala care m-a legat cu lanturile neputintei atatia ani...
...regret ca nu am putut, nu am avut forta si puterea sa ma rup, sa fug , sa ma ascund...ar fi trebuit sa o fac mult mai devreme;
mama...dragostea ta pentru copiii tai este de fapt manifestul egoismului tau; tu nu m-ai iubit cu adevarat, nici macar pe tine nu te-ai iubit, insa ti-ai trimis fricile in mine, ca sa te vindeci tu...ai incercat sa imi virusezi viata, sa o retraieti pe a mea, sa decizi in locul meu, sa alegi in locul meu...nu te-a interesat niciodata ce imi place mie, ce vreau eu, ce simt eu, ce plang eu, ce imi doresc eu...
...m-ai luat de brat ca pe o marioneta si ma azvarleai in directia dorintelor tale, poftelor tale, fricilor tale...
sper din tot sufletul sa te schimbi si sa nu mai urasti...si sa descoperi cu adevarat ce inseamna a iubi...
eu nu pot decat sa iti dau inapoi fricile, spaimele, temerile...sunt ale tale, nu imi apartin, eu m-am decis sa traiesc viata mea...
ai grija de tine si iubeste...cu adevarat..."
luni, 13 iulie 2009
Scrisoare despre ciuda
Draga .......,
Imaginea ta incepe usor-usor sa se stinga in sufletul meu...fara ca eu sa pot face ceva ce ar putea interveni in fata imuabilului...
Altadata nu mi-ar fi pasat atat, insa, la naiba, incerc sa inteleg ce a fost atat de...unic, incat sa ma poata stoarce de vlaga pana acolo incat sa te visez cu ochii deschisi...te visam pe tine? visam ideea de tine?...sau ceva ce nu am putut avea?..eram gelos pe timpul atat de scurt in care te-am avut aproape?...sau pe faptul ca , egoist fiind, mi-a fost prea frica sa nu pierd ceea ce ma rascolise atat...
...pentru ca, da, m-ai rascolit, asa cum rascolesti cu un lemn uscat jaraticul, si sar scantei din spuza, pana pe obraz, ca sa te arda...m-ai rascolit din prima seara cand mi-ai aratat degetul tau stramb, si ochii aceia ciudati, pe care scria ceva ce nici azi nu am deslusit...o poveste? poate ca da, asa mi-ai aratat de la inceput, erai in cautarea unei povesti, si eu eram in cautarea unei spuneri de povesti, imi doream in adancul sufletului meu sa se aprinda jaraticul ala si sa vina cineva sa-l scormoneasca cu un lemn uscat...sa ies la suprafata, sa nu-mi mai fie frica de povesti, de oameni, de tine...
si ai venit tu...asa s-a intamplat...mi-e si greu sa vorbesc despre tine sau cu tine altfel decat in rama frumos colorata a unei povesti, acolo unde orice se poate intampla, chiar si intoarcerea ta, chiar si podul acela de la Paris, chiar si...in lumea noastra reala insa, multe din aceste lucruri nu se mai pot intampla, le-a luat vantul si le-a spulberat, de aceea poate inimile noastre mici au nevoie de povesti, sa le dezgroape, sa le aduca inapoi, in mintea noastra, sa le pregateasca pentru iubire sau pentru mai mult...
in rama aceea frumos colorata, te vad si acum cantand la pian, departe, intr-o lume departe, si nu pot decat sa mi te imaginez, cu ochii tai, cu degetele tale, cu parul tau, cu diminetile tale...esti acolo, in turnul acela de fildes al povestii mele, si imi este frica sa te caut...
te intrebi, probabil, de ce nu pot uita?...de ce imi este greu sa trec peste timpul atat de scurt?...ma intreb si eu si adevarul este ca incep sa te uit...incep usor usor, si nu tine de mine, tine de sufletul meu dornic sa reinvie spre lume, dar...nu vreau sa te uit, nu am vrut de la inceput, si mi-a fost teama de la inceput sa ma arunc cu capul inainte in aceasta poveste, inima mea nu era pregatita, stiam ca pot sa sufar, stiam in sinea mea ca ma expun la ceva foarte frumos...
...ceva ce nu am cautat...ceva ce a venit singur, si purta numele tau...si mi-a aratat ca o floare pe care o culegi dintr-o vale stearpa plina de maracini...o floare care iti canta la ureche si te ademeneste cu parfumul ei, si pe care vrei sa o tii mereu deasupra tamplei tale...si , da, mi-am deschis inima fara sa te cunosc, da, am plans, si da, da, te-ai speriat!...si floarea s-a ofilit inainte de vreme, si n-am stiut sa o mai trezesc...
...adevarul e ca ai plecat atat de repede, poate mai repede decat copila din poveste, si eu...in lumea aceasta atat de concreta, de costume gri si impozante, de oameni nepasatori, gri si care scuipa pe jos cu sictir...eu, pot fi copilul care sa te caute?...exista livada undeva? exista culori? exista povestea aceea fara sfarsit...?
...incep sa te uit...si mi-e ciuda...
Imaginea ta incepe usor-usor sa se stinga in sufletul meu...fara ca eu sa pot face ceva ce ar putea interveni in fata imuabilului...
Altadata nu mi-ar fi pasat atat, insa, la naiba, incerc sa inteleg ce a fost atat de...unic, incat sa ma poata stoarce de vlaga pana acolo incat sa te visez cu ochii deschisi...te visam pe tine? visam ideea de tine?...sau ceva ce nu am putut avea?..eram gelos pe timpul atat de scurt in care te-am avut aproape?...sau pe faptul ca , egoist fiind, mi-a fost prea frica sa nu pierd ceea ce ma rascolise atat...
...pentru ca, da, m-ai rascolit, asa cum rascolesti cu un lemn uscat jaraticul, si sar scantei din spuza, pana pe obraz, ca sa te arda...m-ai rascolit din prima seara cand mi-ai aratat degetul tau stramb, si ochii aceia ciudati, pe care scria ceva ce nici azi nu am deslusit...o poveste? poate ca da, asa mi-ai aratat de la inceput, erai in cautarea unei povesti, si eu eram in cautarea unei spuneri de povesti, imi doream in adancul sufletului meu sa se aprinda jaraticul ala si sa vina cineva sa-l scormoneasca cu un lemn uscat...sa ies la suprafata, sa nu-mi mai fie frica de povesti, de oameni, de tine...
si ai venit tu...asa s-a intamplat...mi-e si greu sa vorbesc despre tine sau cu tine altfel decat in rama frumos colorata a unei povesti, acolo unde orice se poate intampla, chiar si intoarcerea ta, chiar si podul acela de la Paris, chiar si...in lumea noastra reala insa, multe din aceste lucruri nu se mai pot intampla, le-a luat vantul si le-a spulberat, de aceea poate inimile noastre mici au nevoie de povesti, sa le dezgroape, sa le aduca inapoi, in mintea noastra, sa le pregateasca pentru iubire sau pentru mai mult...
in rama aceea frumos colorata, te vad si acum cantand la pian, departe, intr-o lume departe, si nu pot decat sa mi te imaginez, cu ochii tai, cu degetele tale, cu parul tau, cu diminetile tale...esti acolo, in turnul acela de fildes al povestii mele, si imi este frica sa te caut...
te intrebi, probabil, de ce nu pot uita?...de ce imi este greu sa trec peste timpul atat de scurt?...ma intreb si eu si adevarul este ca incep sa te uit...incep usor usor, si nu tine de mine, tine de sufletul meu dornic sa reinvie spre lume, dar...nu vreau sa te uit, nu am vrut de la inceput, si mi-a fost teama de la inceput sa ma arunc cu capul inainte in aceasta poveste, inima mea nu era pregatita, stiam ca pot sa sufar, stiam in sinea mea ca ma expun la ceva foarte frumos...
...ceva ce nu am cautat...ceva ce a venit singur, si purta numele tau...si mi-a aratat ca o floare pe care o culegi dintr-o vale stearpa plina de maracini...o floare care iti canta la ureche si te ademeneste cu parfumul ei, si pe care vrei sa o tii mereu deasupra tamplei tale...si , da, mi-am deschis inima fara sa te cunosc, da, am plans, si da, da, te-ai speriat!...si floarea s-a ofilit inainte de vreme, si n-am stiut sa o mai trezesc...
...adevarul e ca ai plecat atat de repede, poate mai repede decat copila din poveste, si eu...in lumea aceasta atat de concreta, de costume gri si impozante, de oameni nepasatori, gri si care scuipa pe jos cu sictir...eu, pot fi copilul care sa te caute?...exista livada undeva? exista culori? exista povestea aceea fara sfarsit...?
...incep sa te uit...si mi-e ciuda...
marți, 2 iunie 2009
Iubire si petale...
...Iubim...mai mult decat murim, mai mult decat traim; ne place sa o spunem, sa o fluturam din varful buzelor, sa o mestecam, sa o scuipam peste umar...iubire...poate un sentiment prea inuman ca sa ne poate mentine lucizi atunci cand credem ca iubim; ne sustragem vietii iubind, sau crezand ca iubim, ii dam nume, etichete, dansam, zambim in mijlocul furtunii...exaltati si uzi pana la piele; muscam cu sete din toate fructele, muscam cu sete unul din altul, zburam si facem semne in nisip...toate pentru ca iubim, toate pentru ca nu putem defini iubirea...
...iubind, disecam: sentimente, oameni, vise, gesturi, saruturi, nopti de dragoste; comentam, analizam si etichetam, cu patos si cu zarva, definim iubirea, definim dragostea, care pare-se nu este acelasi lucru, rupem petale din aceeasi floare si le asternem pe suflet...iubirea e siluita, imprumutata, acuzata, adorata, linsata sau chiar expediata in randul monstrilor mitici...iubirea este abstract, iubirea este concret, doare si alina, e rece si e calda, poarta mai multe nume si raspunde la mai multe strigate...
...iubirea e melatonina...
...iubind, disecam: sentimente, oameni, vise, gesturi, saruturi, nopti de dragoste; comentam, analizam si etichetam, cu patos si cu zarva, definim iubirea, definim dragostea, care pare-se nu este acelasi lucru, rupem petale din aceeasi floare si le asternem pe suflet...iubirea e siluita, imprumutata, acuzata, adorata, linsata sau chiar expediata in randul monstrilor mitici...iubirea este abstract, iubirea este concret, doare si alina, e rece si e calda, poarta mai multe nume si raspunde la mai multe strigate...
...iubirea e melatonina...
marți, 19 mai 2009
Wall-e si reamintirea lucrurilor simple...
...Am vazut in sfarsit Wall-e...am ezitat, nu ma atragea ideea, film de animatie cu un robotel; nu foarte palpitant...
acum insa, dupa ce l-am vazut...nu regret; cred ca ultimul film care m-a lasat cu o asemenea banda adeziva deasupra gurii cascate a fost American Beauty...pe care l-am vazut din intamplare acum multi ani si la care m-am intors in aceeasi sala de cinema cu acelasi suras tamp si neincrezator in coltul buzelor...
...Nici dupa ce s-a terminat filmul nu stiam ce e cu mine...imi veneau franturi de film in minte, ca scena de la final cand Eve incerca sa-l faca sa-si amninteasca...unii o pot numi dulcegarie; insa nu e asta, si simt si acum asta...dansul lor in spatiu, atat de uman din partea unor robotei...vocea ei de o disperare sfasietoare, rotocoalele lor printre stele...mirosea a lucruri simple, a lucruri pe care le-am trait toti si dorim sa le traim in continuare, ca niste suckeri, ca niste...robotei; avea ceva din odiseea spatiala 2001, dar fara cortegiul mortuar de intrebari fara raspuns...
...in schimb cu planta verde a raspunsurilor adevarate, pe care noua oamenilor ni le transmit niste fiinte neinsufletite...Wall-e si Eve...e povestea noastra, a oamenilor...
...iar la mine, personal, corespunde cu inceputul a ceva...poate tot atat de neasteptat...
luni, 18 mai 2009
Femeia surprinzatoare...
...Ea pluteste, nu merge, fara ifose, fara gargara, femeia-poveste, de un erotism pur, nedisimulat, stimulant...ea canta, nu vorbeste, sopteste, valseaza, falseaza, stropi de ploaie pe maneci, sanii artistici, unghiile fine, gatul subtire...
...femeia surprinzatoare, pe strada, pe stradute intunecate, ilogica, elementara, matca sa iubirii, matca a povestii...stapana pe senzualitatea ei, fara complexe si etichete, fara stapan si cu multe, multe lumini si umbre...
duminică, 17 mai 2009
Jurnalul tarfei metafizice
..."paharul de vin rosu e aproape gol, iar afara bate un vant rece; mi-e sete, dar nu de vin, imi sterg cu degetele transpiratia de pe sani, fredonez o melodie, un cantecel de leagan, ca pe vremea cand mama ma legana sub nucul acela batran, in diminetile alea de vara torida...eram un copil frumos, si acum mai am poze, poze ingalbenite de ganduri, de vreme, de oameni...
...ultimul meu client a fumat cu mine o tigara, un tip insurat de 10 ani, frumos imbracat, elegant si parfumat, cu bretele si ochelari gri, pe care si i-a sters tacticos inainte sa se dezbrace, punandu-i pe noptiera...il priveam cu tigara in mana, pe jumatate dezbracata si eu, ma excita cumva, dar nu intelegeam cu ce, poate cu parfumul acela dulce...nu m-a intrebat nimic, nu a vorbit nimic, a preferat sa ma prinda de par si sa ma patrunda pe la spate cu un icnet scurt, de porc...timp de zece minute nu a schimbat pozitia, icnea si futea ca la comanda, ii transpirasera pulpele iar cu mana dreapta ma strangea usor de gat, eu, tarfa lui, platita si posedata, tarfa de mine, imi placea, il simteam atat de tare in mine, ca un animal, brut si concret, fara inflorituri, boabe de sudoare, icnet inecat, muscam perna, mana lui imi facea bine, ma strangea suficient de tare sa ma excite pervers...inaintea lui, un student timid, cu nasul carn, plictisita...
...a ejaculat lung, din toti rarunchii, cu acelasi icnet infundat, dupa care s-a retras discret, imbracand-se cu migala...ochelarii gri, costumul negru...
...vinul e pe terminat, vin rosu pentru o tarfa ca mine, imi vine sa plang in pahar, sa amestec lacrimile cu alcoolul, eu, tarfa din mine, femeia din mine..."
sâmbătă, 16 mai 2009
Poveste urbana 3: iubire gol-goluta
...sunt lovit un pic de aripa romantismului, insa nu ma pot abtine sa nu sheruiesc cu voi o bizara yet frumoasa poveste de dragoste din strania noastra contemporaneitate, ca inca o dovada ca desi locuim pe aceeasi planeta suntem captivi in lumi diferite...
...e vorba despre doi nudisti de meserie, un romeo si julietta plini de nonconformism si carora nu le pasa chiar deloc de ce cred puristii cu fetele lungi (care folosesc termeni vagi ca rusine, imoralitate, decadenta etc etc... de fapt in marea majoritate niste babe nefutute...dar despre ele in alt episod...)
...in lumea lor ciudata pentru noi, dar atat de normala si plina de sens pentru ei, cele doua love birds, dupa ce s-au intalnit pe net , au hotarat sa isi dea intalnire pe un teren de fotbal, in fata a catorva zeci de mii de suflete, alergand unul spre celalalt printre fotbalisti si arbitrii, cu o armata de stewarzi dupa fundul lor (la propriu...), reusind intr-un final sa se stranga in brate , doar pentru a fi separati de oamenii de ordine, in strigatele dezaprobatoare ale multimii incalzite de spectacolul nud...
...bineinteles, s-au casatorit, insa nu asta e important, ci secundele alea de nebunie cand nu le pasa de nimeni si nimic si alergau goi prin iarba, dandu-ne cateva perechi de palme noua, oamenilor noi, cei in constume gri patate de lacrimi invizibile, cei care locuim fiecare in colivia lui invizibila, de dimineata pana seara, cei care privindu-i am intrezarit un pic lumea de dincolo de zabrele...
...e vorba despre doi nudisti de meserie, un romeo si julietta plini de nonconformism si carora nu le pasa chiar deloc de ce cred puristii cu fetele lungi (care folosesc termeni vagi ca rusine, imoralitate, decadenta etc etc... de fapt in marea majoritate niste babe nefutute...dar despre ele in alt episod...)
...in lumea lor ciudata pentru noi, dar atat de normala si plina de sens pentru ei, cele doua love birds, dupa ce s-au intalnit pe net , au hotarat sa isi dea intalnire pe un teren de fotbal, in fata a catorva zeci de mii de suflete, alergand unul spre celalalt printre fotbalisti si arbitrii, cu o armata de stewarzi dupa fundul lor (la propriu...), reusind intr-un final sa se stranga in brate , doar pentru a fi separati de oamenii de ordine, in strigatele dezaprobatoare ale multimii incalzite de spectacolul nud...
...bineinteles, s-au casatorit, insa nu asta e important, ci secundele alea de nebunie cand nu le pasa de nimeni si nimic si alergau goi prin iarba, dandu-ne cateva perechi de palme noua, oamenilor noi, cei in constume gri patate de lacrimi invizibile, cei care locuim fiecare in colivia lui invizibila, de dimineata pana seara, cei care privindu-i am intrezarit un pic lumea de dincolo de zabrele...
joi, 14 mai 2009
Livada...
...Hmmm...ce frumos mirosea livada, in luna mai, aproape de amurg, cand mugurii se scufundau in licoarea vazduhului si trimiteau un parfum atat de frumos, atat de frumos..si parfumul lor se unea cu alte parfumuri, venite de prin alte livezi, si toate inventau cuvantul dulce pe buzele ei, si toate inventau cuvantul zambet pe obrajii lui, si amandoi respirau usor, la unison, doar ei doi, in doar livada lor, in luna aceea de mai...
...copilul si copila adormeau unul in bratele altuia, goi, iar sus ochiul rotund al lunii ii mangaia pe par si pe frunte, cu raze subtiri si stravezii...stelele toate luminau departe, departe, iar copilul agata una, cu varful aratatorului si o arunca gingas printre buclele ei negre, ale copilei ce adormise zambind, printre siluetele stravezii ale merilor, caisilor si prunilor...ba erau si cativa gutui subtiri, ca sa nu mai vorbim de parul batran, cu trunchiul lucios, din care se nasteau fluturi albi, laptosi, la fiecare inceput de primavara...
...noaptea era de acum neagra, dar copilului nu ii era frig...
dimineata copilul isi plimba degetele prin roua de pe frunzele piersicului de deasupra lui, si inghiti cu toata inima lui un manunchi intreg de mireseme ale livezii, care mai crescuse o zi, spre parguiala de peste vara...
intr-una dintre diminetile urmatoare, copila se trezi un pic speriata, asa cum nu mai fusese niciodata, iar ochii ei frumosi, atat de calzi si sinceri clipeau usor, cu lumina rasaritului sangeriu pe pleope...copilul se apropie de ea, si tinand-o de mana o saruta usor, pe coltul buzelor, acolo unde de obicei ii incepeau zambetele...
"te iubesc..." ii sopti el, strangand-o in brate, iar in spatele lui soarele lucea rosu ca o amenintare...
copila il lua de mana, si , stergandu-si pe furis o lacrima care se agatase chiar acolo, in coltul buzelor, unde copilul o sarutase cu foc, tragandu-l dupa ea, ajunsera in mijlocul livezii lor, unde crescuse de cand se stiau un copac alb, ce nu avea nume, iar primavara aceasta ii crescusera flori sangerii...acum avea crengile toate apasate de greutatea fructelor mari, rotunde si rosii, de un rosu aprins...copilul muscase dintr-unul, doar o bucatica, chiar cand se trezise in dimineata asta...muscase cu pofta, cu nesat...
..copila cazu in genunchi, si ii ardeau lacrimile obrajii curati, iar un vanticel stangagi o mangaia lin pe umerii goi; buclele negre ii cadeau in dezordine pe sani...
...intr-un tarziu se ridica, il privi o singura data, si iesi din livada, departandu-se usor de lumea lor ce abia prinsese viata...copilul o urmari cu privirea pana cand parul ei negru se facu una cu verdele campiei si albastrul cerului o inghiti de tot, ca pe o parere...
...livada ingheta usor sub un alt amurg, mai rece ca niciodata, iar copilul adormi singur, cu genunghii la piept, straveziu si invinetit de un frig aprig...
...copilul si copila adormeau unul in bratele altuia, goi, iar sus ochiul rotund al lunii ii mangaia pe par si pe frunte, cu raze subtiri si stravezii...stelele toate luminau departe, departe, iar copilul agata una, cu varful aratatorului si o arunca gingas printre buclele ei negre, ale copilei ce adormise zambind, printre siluetele stravezii ale merilor, caisilor si prunilor...ba erau si cativa gutui subtiri, ca sa nu mai vorbim de parul batran, cu trunchiul lucios, din care se nasteau fluturi albi, laptosi, la fiecare inceput de primavara...
...noaptea era de acum neagra, dar copilului nu ii era frig...
dimineata copilul isi plimba degetele prin roua de pe frunzele piersicului de deasupra lui, si inghiti cu toata inima lui un manunchi intreg de mireseme ale livezii, care mai crescuse o zi, spre parguiala de peste vara...
intr-una dintre diminetile urmatoare, copila se trezi un pic speriata, asa cum nu mai fusese niciodata, iar ochii ei frumosi, atat de calzi si sinceri clipeau usor, cu lumina rasaritului sangeriu pe pleope...copilul se apropie de ea, si tinand-o de mana o saruta usor, pe coltul buzelor, acolo unde de obicei ii incepeau zambetele...
"te iubesc..." ii sopti el, strangand-o in brate, iar in spatele lui soarele lucea rosu ca o amenintare...
copila il lua de mana, si , stergandu-si pe furis o lacrima care se agatase chiar acolo, in coltul buzelor, unde copilul o sarutase cu foc, tragandu-l dupa ea, ajunsera in mijlocul livezii lor, unde crescuse de cand se stiau un copac alb, ce nu avea nume, iar primavara aceasta ii crescusera flori sangerii...acum avea crengile toate apasate de greutatea fructelor mari, rotunde si rosii, de un rosu aprins...copilul muscase dintr-unul, doar o bucatica, chiar cand se trezise in dimineata asta...muscase cu pofta, cu nesat...
..copila cazu in genunchi, si ii ardeau lacrimile obrajii curati, iar un vanticel stangagi o mangaia lin pe umerii goi; buclele negre ii cadeau in dezordine pe sani...
...intr-un tarziu se ridica, il privi o singura data, si iesi din livada, departandu-se usor de lumea lor ce abia prinsese viata...copilul o urmari cu privirea pana cand parul ei negru se facu una cu verdele campiei si albastrul cerului o inghiti de tot, ca pe o parere...
...livada ingheta usor sub un alt amurg, mai rece ca niciodata, iar copilul adormi singur, cu genunghii la piept, straveziu si invinetit de un frig aprig...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)