marți, 30 martie 2010

Becali si imperecherea

Deci Becali a cerut voie duhovnicului sau sa se impreuneze cu sotia sa...adica, pe limbajul mioriticului, sa se cordeasca cu nevasta-sa, al carui nume (evident un detaliu steril al existentei transhumantului...) nu mi-l mai amintesc, desi a fost mentionat chiar de oier in conferinta de presa...Pentru ca, da, latifundiarul a conjurat (de la francezul "conjurer":) ) o conferinta de presa in toata regula pentru a mai bate inca un ziar, de data asta un tabloid, pentru impertinenta de a titra becali si sex in aceeasi propozitie...apoi a dat-o pe ulei in cel mai pur stil becalian, trasandu-ne, noua, oilor ratacite cu ochii beliti in TV, diferenta fundamentala intre impreunare si sex; resursele vocabularului ciobanului de pipera fiind limitate (si asta nu numai in vreme de criza), nu ne-a mai limpezit si cu deosebirile dintre futai si cordeala, cotaiala si coit, sau intre posta si muie, daca tot ne-am apucat sa vorbim academic...

...In toata aceasta poveste, ramane figura preotului, tarat in fata microfoanelor de fariseul mancator de urda, pentru a-i confirma versiunea; daca mai aveam o urma de incredere in preotimea romaneasca, aceasta a primit o lovitura grea; ce e mai grav, intr-o romanie becalioata, acest gest de un absurd halucinant, al preotului TV, trece neobservat, ba chiar va fi aplaudat de o mare parte a populatiei noastre invelite intr-o  religiozitate caricaturista.

luni, 29 martie 2010

Rashomon

Sa vezi un film la cinemateca romana (sala Eforie) poate fi o activitate rezervata doar unor initiati care detin pretioase informatii in legatura cu progrmul hermetic si abscons al acestei venerabile institutii. Dar e de inteles, avand in vedere popularitatea covarsitoare de care se bucura cinemateca in randul romanilor de mall...ca vorba aia "unde Avatar nu e, nimic nu e..." si corolarul acesteia "Ne putem indoi de tot, cu exceptia necesitatii de a manca floricele si a bea un kil de cola la film...";
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...

miercuri, 24 martie 2010

Fotograful si marea

- Ma pot dezbraca in fata dumneavoastra?, simt o nevoie ciudata sa fiu goala, sa ma priviti goala...Fata il privea din interiorul rochiei albe, voalate, iar briza ii descoperea coapsa dreapta si jartiera neagra din matase...marea era aproape de ea si valurile mici ii mangaiau gleznele acoperite de nisip sarat...
- Te rog...Fotograful o privea uimit...femeia avea trupul de amfora, se dezbraca repede, de sus pana jos, rochia ii cazu peste glezne si apoi cu varful piciorului o arunca in valuri...
- Priveste-ma, asa cum sunt, goala, in fata ta...nu am fost niciodata mai goala, sa stii...Fotograful apasa frenetic pe declansator, imortaliza cadre cu umeri, sani, degetele lungi, parul negru vascos, buze, urmele coastelor...femeia suradea si chema marea la ea.
- N-o sa fiu niciodata mai goala decat acum...as vrea sa vii cu mine unde ma duc, sa ne manance algele pe amandoi...Femeia intra usor in mare, pana la genunchi, trupul de bronz primea zvarcolirile unui soare rosu, sanii rotunzi se conturau pe fundalul marii din ce in ce mai agitate...
Fotograful apasa frenetic pe buton, cadrele curgeau, valurile acopereau coapsele femeii, pubisul mustea de apa, parul lung biciuia crestele spumoase...
- Vino...striga ea, stins, valurile cresteau, apa ii scalda acum sfarcurile cafenii, umerii auzeau sipotul marii, parul era alge, ochii sfredeleau obiectivul, fotograful renunta, privind-o de pe mal...apusul se intindea solemn, crestetul plin de apa uleioasa a fetei nu se mai vazu, marea era egala si femeia disparuse in pantecul ei primordial...
Fotograful isi aprinse o tigara...

marți, 23 martie 2010

Despre femei

"...nu prea sunt buna la pat, nu?"...Andreea isi aprinse o tigara, stergandu-si cu servetelul urmele de sperma de pe abdomen...picioarele i se balabaneau pe marginea patului, in timp ce barbatul de langa ea avea capul intors spre fereastra si ochii acoperiti cu antebratul..."stiu ca nu sunt...sau nu-ti place tie...asa-i, nu?"...barbatul mormai ceva...se intoarse si privi sanii femeii, i se parea ca sunt lasati, sfarcurile fade..."hai mai..."; dar se gandea ca ea are dreptate, dar nici macar el nu stia de ce nu-i place, era prea...putin nebuna...si lui ii placeau tarfele; da , ii placeau tarfele, chiar acum fantasma la Ema...Ema, da, pai cand ii baga limba in gura Emei nebuna aia se incolacea ca un sarpe si parca intra in transa, il prindea de ceafa si il saruta ca o dementa, sarutul acela ud, de tarfa murdara, Andreea era o fata minunata, dar nu-si pierdea controlul...pe Ema o urca pe pereti si simtea ca intra in ea atat de adanc ca gemea de placere...
...Andreea se imbracase deja si ii statea bine in bluzita aceea mov...toate fetele arata bine imbracate, se gandi...Andreea nu se mai gandea la nimic, il privea si vroia sa-si ia ramas bun...n-avea chef nici sa o conduca, intr-un tarziu a luat-o de mana si au coborat...Ema, da...

luni, 22 martie 2010

Cu bicicleta la serviciu

Asa cum ma hotarasem de ceva vreme, astazi a fost prima zi in care am ajuns cu bicicleta la munca; lasand la o parte faptul ca azi a fost si o zi super agreabila ce a facut ca aceasta plimbare matinala sa fie si foarte placuta, am sa incerc sa prezint experienta mea in speranta ca si alte persoane vor urma acest drum, renuntand la masina (macar in timpul saptamanii...) sau la imbulzeala de la metrou.

Cadru general: locuiesc in Tineretului si lucrez in Piata Victoriei; distanta apreciabila insa nu ceva iesit din comun.
Weekendul asta am fost la Decathlon pentri a face unele cumparaturi complementare (bicicleta o aveam deja), anume: oglinda retrovizoare, tricou special, pantofi negri sport (pentru a se asorta cu costumul), lumini, lant antifurt, rucsac, spray antibacterian pentru pantofi, sosete, ochelari, manusi.

Avand in vedere ca trebuie sa pastrez tinuta office la serviciu (costum, camasa , cravata...) am facut urmatorul aranjament: camasa, cravata si sacoul (pe care de acum inainte am sa-l las la birou pe umeras...:) ) le-am aranjat cum am putut eu mai bine in rucsac, alaturi de celelalte lucruri indispensabile: deodorante, servetele umede, prosop, punga cu pantofi. Am pastrat pantalonii, pe care i-am asortat cu tricoul negru special pentru ciclism pe care l-am imbracat peste o bluza cu maneci lungi (desi la cat de cald a fost azi as fi putut sa plec direct in tricou); am incaltat pantofii sport, mi-am pus manusile si ochelarii si am purces la drum:)...Toate bune si frumoase, am urmat pista de bicicleta pana la Unirii; intre Unirii si Romana, a fost mai problematic pentru ca a trebuit sa-mi exersez talentele de slalom printre grupurile compacte de cetatenii care se grabeau la munca (mai ales in piata universitatii si piata romana furnicarele umane pot deveni adevarate obstacole); dupa vreo 25 de minute de cand iesisem din scara blocului, ma aflam deja in Piata Victoriei si imi legam bicicleta in rastel (din fericire parcarea multinationalei in care lucrez este prevazuta si cu cateva rasteluri).

Partea cea mai dificila a periplului l-a reprezentat schimbarea hainelor: avand in vedere ca nu am vestiar si dus la munca, am fost nevoit sa ma schimb in toaleta: pentru aceasta actiune si pentru a elimina situatia penibila in care urmele de transpiratie te impiedica sa mai convietuiesti normal cu colegii de birou, prosopul, servetelele umede (ca sa nu mai vorbim de deodorante etc) sunt absolut indispensabile si isi fac treaba bine asigurand o igiena respectabila...

Cam atat, ma bucur ca am luat decizia asta, ma simt foarte bine de la miscarea de dimineata si am deja in minte mutrele obosite ale oamenilor blocati la semafor in masina...

joi, 18 martie 2010

Despre panarama corporatista

Panarama corporatista din Romania poarta ochelari de firma, Prada sau Police si are un har desavarsit in a se prezenta lumii ca un obiect cu desavarsire sexual, ale carui alte intrebuintari periferice sunt detalii neinteresante pentru lumea in care traieste…Panarama corporatista, spre deosebire de franchetea tarfei de centura, abordeaza un orgoliu high-life, si are o nemasurat de buna parere despre sine si mai ales despre sanii sai, pe care nu ezita sa si-i socializeze in orice ocazie…desi superficiala pana la caricatura, panarama corporatista nu suporta sa i se insulte inteligenta, invocand cu orice ocazie ca reusitele sale profesionale se datoreaza exclusiv, dar exclusiv desteptaciunii sale innascute, desprinse prin facultaturi si mastere ;


In definitiv, diferenta intre panarama corporatista si pitipoanca de bamboo nu este una de gen, ci una de detaliu, de culoare ; ambele poarta amprentele sexuale vizibile ale obiectului sexual social uman afisat (fardurile in exces, bratara pe glezna, ceasurile de aur, ochelarii de soare, bronzul de neon, vocabularul de balta, damful de parfum cu care ai putea gaza un cartier intreg…), ambele au vieti algoritmice, setate intre sala si « munca » ; panarama corporatista insa adopta tinuta office si pantoful negru cu toc cu o anumita emfaza si, din lipsa de asocieri, prefera intotdeauna compania oamenilor « de viata » si care manifesta, ca si ea, o atractie vizuala si proprietara asupra a tot ceea ce este concret, material…

Pentru panarama corporatista, pana si dragistea este comensurabila :dupa ce si-a harsait tineretile prin paturile fantilor de cartier, dupa cunoscutul principiu « eu ma las condusa de inima mea… » panarama de birou isi incordeaza buzele carnoase pentru gasirea masculului alfa al casniciei, care ii va asigura fericirea procreerii maternale ; lovita in plex de imuabilitatea timpului (care pentru ea curge a dezastru dupa varsta fatidica de 27 de ani…), panarama corporatista se implica isi stoarce visele pe genunchi sperand sa-l gaseasca pe fat-frumos cel de pe urma, caruia sa-i ofere cel mai spectaculos sex oral al carierei ei de femeie de lume buna…

Profesional, panarama corporatista este un ghem de barfe si un focar de ambitii prostesti, care o ajuta , paradoxal sa urce usor pe scara recunoasterii sociale pana la etajul unde va avea suficienti bani pentru niste silicoane noi…iar de aici, nimic nu mai e imposibil…

Panarama corporatista are si o frica ingenua fata de tot ce tine de meditatie, de idei, de arta si metafizica…nimic nu o sperie mai mult si fuge haituita din orice cerc care deschide ferestre spre necunoscut….

Si, da, normal, panarama corporatista face dragoste, nu sex…

marți, 16 martie 2010

sâmbătă, 13 martie 2010

Universul nostru


M-am intrebat ce este sunetul de hartie fosnita ce se aude cand incercam sa tunam un radio sau TV; oamenii de stiinta spun ca o buna parte din el este reverberatia Big-Bang-ului, o unda cosmica initiala care continua sa se propage de la facerea universului si pe care o percepem si asa...Universul vorbeste cu noi prin decantari bizare, atragandu-ne spre constiinta originii, ca o pregatire pentru misterul devenirii...

vineri, 12 martie 2010

Micuta japoneza


Fata era extrem de vesela, si facea poze cu toata lumea...venea din Japonia si purta in zambetul sau sincer stropi de speranta; tanara japoneza isi traia zgomotos adolescenta intr-o parte de lume mai putin supusa conventionalului si mai mult deschisa experientelor spirituale...

joi, 11 martie 2010

Templul

Credinta este un templu ascuns, pe care trebuie sa il ghicim in fiecare zi: putin dintre noi reusesc sa dea valul la o parte si sa intre....fotografie realizata in Thailanda, ca o fereastra catre un templu buddhist.

Eon

Bocancul soldatului stinse tigara in nisipul zgrunturos cu o miscare harsaita...femeia il privea absenta, iar deasupra capetelor lor doua ARB-uri imense se ridicasera deja in stratosfera pregatindu-se pentru calatoria spre Anunk...Soldatul o privi dispretuitor:


- E al tau? aratand cu barbia catre copilul adormit...

- Da...femeia nu mai bause nimic de cateva ore si caldura o sufoca; nu ai ceva de baut?

Soldatul ii facu semn sa inainteze: pana la rampa de imbarcare mai aveau cativa km si el, personal se saturase de planeta asta arida, de apa imbuteliata cu gust de cacat si de sclavii acestia docili care se smiorcaiau mereu ca niste fetite...

- O sa bei acolo...daca te misti mai repede...Soldatul o impinse cu talpa bocancului, iar femeia isi proteja instinctiv copilul

- Trezeste-l!

Copilul avea niste ochi de un rosu sters, cum nu mai vazuse pana acum...toti sclavii aveau ochii cenusii, nu ieseau cu nimic in evidenta, dar pustiul acesta....existau 9 rezervatii pe Evegla, adevarate crescatorii, unde femeile erau insamantate artificial cu un material genetic specific, asa ca sclavii cresteau toti mai mult sau mai putin asemanatori, si fizic si mental...o populatie buna de munca, folosita din plin in confederatie; comanda de luna asta era chiar una impresionanta, venita din partea Ducelui Arabal de pe Anunk : 400 000 de sclavi, dintr-o populatie prezenta de 10 milioane…Soldatul isi lasa casca pe spate, cu ochii in soarele sters dar atat de dogoritor al Eveglei…

- Cum il cheama ? intreba, asteptand ca femeia sa-i intoarca privirea…

Femeia purta roba neagra a sclavelor evegliene, cu pliuri adanci si centura din piele de bivol salbatic ; avea parul scurt si umerii largi.

- Eon…sopti ea, cu ochii la plosca soldatului.

O vant puternic il izbi in ceafa cand silentiosul elicopter ERT se las ape nesimtite la cativa zeci de pasi, iscand o mini tornada de praf…

« nu-i mai suport pe fraierii astia » sopti, scuipand praful din gura si aparandu-si ochii cu bratele…

Copilul isi intoarse atunci privirea catre el, fixandu-l : soldatul simti cum ii fierbe sangele in cap si avu o singura certitudine. Indrepta arma spre grupul de pretorieni ce descinsesera din ERT si incepu sa traga : bilele de laser gamma ricosau de pe scuturile pretorienilor distilandu-se in praful omniprezent, insa cateva strapunsera articulatiile : doi pretorieni fumegau deja, cand ultimul, uimit de ce se intampla, isi pregatea arma cu semifluid : nu avu insa timp sa o foloseasca : ultima rafala a soldatului ii reteza carotida si se prabusi inert in praf…

Soldatul simti un sentiment nou atat de covarsitor incat orice impotrivire era imposibila ; ochii copilului ii pareau atat de frumosi si simti o caldura plina de compasiune pentru el si mama lui ; ii prinse de mana pe amandoi si ii cara in spate…plangea ; nu stia de ce, dar plangea…

- Nu-ti fa griji, ai facut ce trebuia…vroiau sa ma omoare. Vocea copilului ii aminti de planeta sa, unde crescuse in districtul de copii ; acolo, in fiecare noapte, creierul lui era linistit de mangaieri materne venite prin semnale audio intermitente…acum stia ca pustiul cu ochii rosii trebuia sa traiasca.

Ajunsi la rampa de imbarcare, procedura nu dura mult ; dupa ce au fost scanati, urcara in cala, acolo unde sclavii stateau ordonati, unul langa altul, in tunicile lor negre…soldatul cobori apoi si cand ultimul sclav fu imbarcat, ARB-ul se ridica in vazduh duduind : soldatul privi si planse iar, in timp ce semifluidul trimis de doi pretorieni care tocmai coborau dintr-un ERT ii dizolva organele interne….



ARB-ul se departa usor de atmosfera rarefiata a Evegla, urmand ruta spre Anunk, pana cand ultimul convoi isi schimba traiectoria : pilotii, cu lacrimi in ochi, rememorau franturi din caldura copilariei, in timp ce copilul zambea, desi cu mentalul istovit si cu ochii aproape stinsi…



Pretorianul care privea acum dara lasata de ARB, stia ceea ce soldatul ce zacea la picioarele lui nici macar nu gandise vreodata : ochii aceia rosii erau legendara cheia pentru portile Eleuteriei, enormul camp magnetic ce se intindea la granita confederatiei si de care nimeni nu se putuse apropia vreodata : copilul valora tot aurul din galaxie si ceea ce era mai ingrijorator, manifesta o constiinta pura, cu puteri mentale extraordinare, care se pare urmarea un scop imprevizibil…un sclav de pe Evegla, cine-ar fi crezut ; oricum presedintele Aral va fi multumit sa afle ca Cheia exista…si secretele din spatele Portii se vor deslusi in curand

miercuri, 10 martie 2010

Respectul tarfelor reci

Sa facem un exercitiu semantic...si anume diferentele dintre "prostituata" si "tarfa"; pentru multi, cele doua cuvinte sunt sinonime, si le folosesc pe rand, cu migala; oricum ar fi, in spoiala noastra de cultura ortodoxa cu accente moraliste, ambele cuvinte denumesc insusiri respingatoare ale femeii, demne de lapidare in public: aia e curva, cealalta e prostituata etc...eu zic ca unele prostituate sunt tarfe si unele tarfe prostituate, insa in definitiv cele doua notiuni desemneaza populatii aparte, distincte, desi ambele flambate in feminitate...
Prostituata are in primul rand o meserie, nici mai mult nici mai putin onesta decat strungarul sau vanzatorul de cartofi din obor; de altfel, etimologia cuvantului elimina din start orice judecata pudibondista de factura crestino-moralista: "pro" - inainte; "stituere" - a fixa; nimic imoral aici, sau decadent; a se prostitua inseamna a se fixa ceava dinainte, adica pretul si eventual durata...in rest, ne mananca lupii propriei ipocrizii...
Tarfa in schimb, mai ales cea romaneasca, se considera prea de lume buna pentru a fi o simpla prostituata onesta; tarfa este o prostituata ascunsa, in care nimic nu este fixat dinainte, insa pretul platit dupa este mult mai mare...ea are toate "calitatile" actului mercantil si ale interesului carnal, manjite cu putina dorinta, de aceea "tarfa" poate fi prin extensie si un barbat, si un sef, si un om politic, si un turnator, o natiune, etc etc...tarfa este prin esenta perversa...
In Pattaya de exemplu, sunt sute de mii de prostituate pe strazi, la vedere, femei sincere si unele extrem de placute...un prieten facea o analogie cu Romania si ajungea la concluzie ca in Bucuresti sunt cam tot atat de multe, daca scoti toate tarfele din apartamente...si avea dreptate

luni, 8 martie 2010

Hurt Locker si Point Break

Stiati ca Kathryn Bigelow a regizat Point Break? si daca nu stiti despre ce film este vorba, am sa va reimprospatez un picut memoria (sigur l-ati vazut...): Keanu Reeves, Patrick Swayze, o gasca de bank robbers deghizati in fosti presedinti ai Amercii? Ring a bell? ma gandeam eu ca da :)...in fine, a fost o descoperire interesanta si pentru mine...

...Acum, Bigelow a castigat Oscar-ul cu filmul ei greu digerabil despre Irak si ororile unui razboi absurd, batandu-l la fund pe Cameron si fantezia lui consumerista; personal cred ca premiul este meritat si ca Avatar nu ar fi putut niciodata sa fie laureat. In plus, daca privim mai atent vom ajunge la concluzia stranie (dar foarte revigoranta...) ca adevaratul Avatar este The Hurt Locker, iar similitudinile sunt uneori izbitoare: SUA=Terra, Irak=Pandorra, The Marines=The Marines, unobtenium=petroleum; insa acolo unde Avatar se lanseaza intr-o povestioara subtirica gen pocahontas, Bigallow insista pe planuri din care construieste cu migala o poveste cinematografica veridica: eroii au adancime, sunt disecati de propriile actiuni, despuiati in fata propriilor demoni; este un film umanist prin excelenta, aproape caligrafic prin frumusetea cu care cadrele sunt creionate, iar personajele-eroi sunt in primul rand suflete inghiocate in costume de genisti, costume-balast de care nu reusesc sa se dezbrace nici la intoarcerea in tara, acolo unde descopera resentimentele lui mal de vivre...

...Cat despre Cameron, autorul Terminatorului (O, tempora...) a pierdut pentru ca si-a batut joc de CINEMA, si bineinteles ca CINEMA-ul si-a batut joc de el...nu poti sa ai atatea mijloace la dispozitie si sa te prezinti in fata criticilor cu o fituica de poveste popcornista, fara adancime si fara relevanta...Cameron putea sa faca si altceva (a demonstrat-o...), putea sa creeze o epopee cinematografica, o fantezie in adevaratul sens al cuvantului, cu aplomb si geniu, cu personaje bine conturate, cu intrigi complexe si imprevizibile....insa a ales sa scoata bani din filmul asta, foarte multi bani, a reusit, insa sunt sigur ca nota de plata a Oscarurilor va atarna ca un esec adevarat pe panoplia regizorului....

vineri, 5 martie 2010

Bangkok - primele fotografii









































































































































Bangkok...februarie...efect de sera...un oras plin de contraste, intins pe cateva zeci de kilometri...un oras cald, cu oameni zambitori, cu multe colturi desprinse din lumea a treia, un oras marcat de sutele de temple buddhiste...