Ramm-stein

Rammstein este o trupa la care tin foarte mult si pe care am ascultat-o la greu in ultima vreme...show-ul de aseara nu a facut decat sa-mi intareasca statutul de fan al acestor nemti extrem de spectaculosi...

Muzica industriala a germanilor nu poate suporta decat un decor post-apocaliptic ca cel pus in scena ieri seara la Romexpo: flacari, multe flacari, pacura, benzina, funingine, angrenaje grele unse cu vaselina, costume de piele, lanturi grele...totul intr-o atmosfera semi-psihotica cu iz psihedelic, frizand nebunia pura, dar buna...Till Lindeman, vocalistul uns pe fata cu funingine, mereu in verva, are simtul spectacolului in sange, jucand roluri diverse, de la macelarul suprarealist, vanatorul sau fochistul in costum de piele care forjeaza pe scena si trimite catre audienta jarbe de flacari si scantei....Iar muzica, dura, ritmata, pura, cadentata, a reprezentat adevarata Benzin a unei seri magice, predata la cheie de o trupa de calitate pur nemteasca...

Interactiunea cu publicul a fost astfel maxima, desi nu a constat in comunicare verbala (cu exceptia frumosului "Multumim frumos, Bucuresti...") ci intr-o permanenta simbioza artist-auditoriu, in fata unui public foarte avizat care sorbea fiecare nota cu profunda cunoastere afectuoasa; la sfarsit, plimbarea metaforica peste mii de brate a claparului in barcuta gonflabila pe ritmurile piesei Hailfish (Rechinul), a incheiat o seara memorabila si a lasat tuturor ravna de a vedea mai mult...
...Poate data viitoare, cat mai curand, pentru un show desinestatator Rammstein...merita!

AC/DC si pacaleala mortii

Incerc sa ma feresc de clisee ieftine...Ac/Dc au venit si si-au facut treaba bruta, fara inflorituri inutile...nu au interactionat foarte mult cu publicul, decat prin muzica, au evitat momentele de interactiune intima (si bine au facut, vezi cazul Madonna...); au venit, ne-au batut pe muzica buna pana ne-a luat dracul si au plecat...

Primul lucru pe care il realizezi cand te trezesti din valtoarea pogo-urilor instante pe hit-uri ca Back in Black sau TNT, este atemporalitatea acestor artisti...in principiu, am fi trebuit sa avem in fata niste mosulici mai discreti care sa traga de vreo ora de show cu chin cu vai...dar...waw...ne-au lovit cu ciocanele in cap inca de la primele acorduri, cand a venit locomotiva peste noi (astia nu au nevoie de 3D sa faca senzatie...)...Tipii cred ca nu vor muri niciodata, la propriu...Angus Young nu este doar un showman, este un drac...are sigur un pact sau macar un precontract semnat cu michiduta, altfel nu poti sa faci solo-uri de 20 de minute la 60 de ani si 40 de kg...pe bune... adica omul era in transa si reinventa chitara, amanta lui, pe care o siluia in toate pozitiile....si ce-i mai placea, bagaboantei, de scotea niste sunete transcedentale...Brian Johnson cred ca are mai multe perechi de corzi vocale, pe care si le schimba in functie de concert, la cum poate sa cante live...si nu e usor sa duci melodii ca Back in Black sau Dirty deeds...
...Bineinteles ca show-ul a fost intregit de stuff-ul care a pus in practica chestia cu locomotiva sau salvele de tun live de pe scena..insa AC/DC este deja un furnal de energie autosuficient pentru a produce cele mai diverse scantei...si, credeti-ma, se merita sa stai in gura furnalului...

...Publicul...mult...si ok...femei frumoase multe, pogaiala generala, pe scurt 60000 de scurtcircuitati in the same place at the right time with the right band...

Piese pe care se merita sa le asculti live macar odata in viata, dupa parerea mea: Back in Black, The Jack, TNT, You shook me, Highway to Hell si bineinteles For those about to rock...

WE SALUTE YOU...

Artmania si litri de bere pe ritmuri salbatice

ma pregatesc pentru Artmania 2009...Sibiu, road trip, bere, muzica, Opeth...
sunt inca incorsetat in costumul meu gri de toate zilele, insa maine dimineata voi respira prin toti porii mei aerul metalic al sibiului in mijlocul verii...

visez deja head bang-uri si riff-urile majestuoase ale lui Akerfeld...