joi, 18 decembrie 2008

Despre erotismul indecis

Acest post pleaca de la poveste reala, cu tente erotico-sentimentale, desfasurata printre miile de alte povesti reale pe taramul mitologic al Bucurestilor…A fost o data ca niciodata o fata indecisa, care intr-o seara, intr-un club bucurestean intretine acele subtile si atat de amalgamate de fervoare relatii de flirt cu doi tipi, la momente diferite ale noptii bineinteles…

Urmarea : duduia respectiva continua legatura cu cei doi, programandu-i bineinteles la ore diferite pentru mici intalniri romantice, la un suc, pe parcursul unei intregi saptamani ; fara ca aceste acte prealabile de apropiere reala sa duca bineinteles la vreun rezultat notabil, pentru ca, asa cum am mai spus, femeiusca este indecisa : nu stie si pace, cu cine sa ramana, poveste veche de cand lumea dar atat de actuala in zilele noastre de poveste concreta…

Nu stiu cum se va definitiva povestea, in ce masura fata va alege intr-un tarziu pe cineva, sau daca, pentru a alege ii va supune pe bietii pretendenti la probe suplimentare, orale sau scrise, dupa caz…Exista insa cateva idei ce se pot desprinde din astfel de povesti suculente, poate banale in uniformitatea lor, una dintre ele fiind sindromul conformitatii : acesta impune, mai ales tinerelor domnisoare, cautarea unui anumit tip de relatie, arhetipala in conformitatea ei, pe care sa o poata sustine fara regrete pe viitor ; e ca la shopping : cu greu o domnisoara se poate decide intre doua perechi de pantofi, chiar daca este asigurata in mod grav ca sunt la fel de frumosi ; mai grav este ca acest ritual al indeciziei spoliate se extinde si la barbati, aflati pe talgerele capricioasei balante feminine precum exponate naive aflate sub influenta unei vointe mai mari decat a lor, cea feminina ; si mai grav poate fi considerat de spiritele chitibusare faptul ca, asa cum femeiea probeaza pantofii sa vada in ce masura i se potrivesc, la fel o fac si cu barbatii, cu acelasi pretext…

…In mijlocul acestui tumult de sentimente contradictorii care animeaza pulsatoriu inimioarele feminine din jurul nostru, tot barbatii sunt porci, pentru ca atunci cand sunt alesi in sfarsit se poate intampla sa se trezeasca si ei ca aleg si sa coboare satisfacuti din patul procustian al feminitatii ce, subit , nu li se mai potriveste…


…si atunci, sarutata pe frunte, fata noastra din poveste aude la ureche celebrul « te sun »

duminică, 14 decembrie 2008

Arthur Schopenhauer - Aforisme...

Cateva dintre aforismele filosofului german, intr-o traducere de Titu Maiorescu:


"Ce necopt este acela care îşi închipuieşte că a se arăta om cu minte şi cu inteligenta e un mijloc pentru a fi bine primit în societate! În fapt, aceste însuşiri deşteaptă, din contră, în imensa majoritate, o ură şi o ranchiuna cu atât mai mari, cu cât cel ce le simte nu poate mărturisi motivul lor, ci şi-l ascunde chiar sieşi. O analiză mai de aproape ne arată următoarele: dacă cineva constată şi simte în cel cu care vorbeşte, o mare superioritate intelectuală, trage în ascuns şi fără a-şi da bine seama concluzia că în aceeaşi proporţie trebuie să vadă şi să simtă celălalt inferioritatea şi mărginirea lui. Acest silogism prescurtat îi deşteaptă ura, amărăciunea şi turbarea concentrată. Are dar dreptate Gracian când zice: „Pentru a trăi în linişte, singurul mijloc este că te îmbraci cu pielea celui mai simplu animal”. Căci a te arăta cu minte şi cu duh este un mod indirect de a imputa celorlalţi incapacitatea şi mărginirea lor. Orice natură trivială se turbură îndată ce vede o natură opusă, şi instigatorul ascuns al acestei turburări este invidia. Satisfacerea vanităţii precum zilnic se poate constata, este o plăcere care covârşeşte pe toate celelalte, dar omul nu şi-o poate procura decât comparându-se cu alţii. Însă de nici o superioritate nu este mai mândru decât de cea intelectuală; pe ea se întemeiază precăderea lui înaintea animalelor. A arăta unui om superioritatea în această privinţă, şi încă faţă cu martori, este cea mai mare temeritate. Aceasta îl provoacă la răzbunare, şi el va căuta de regulă prilejul de a şi-o îndeplini prin mijlocul insultelor, cu care trece din sfera intelectuală în cea pasională, unde suntem cu toţii pe aceeaşi linie. Pe când dar în societate rangul şi averea se pot aştepta totdeauna la respect, calităţile intelectuale niciodată; în cazul cel mai favorabil sunt ignorate, de regulă sunt privite ca un fel de impertinenţă sau ca un câştig ruşinos, cu care mai îndrăzneşte cineva să se fălească şi pentru care ceilalţi caută în ascuns prilejul de a-l umili. De-abia printr-o parte smerită va putea să dobândească iertare pentru superioritatea sa intelectuală. Saadi zice în Gulistan : „Să ştim că omul fără minte are de o sută de ori mai multă antipatie în contra omului cu minte, decât omul cu minte în contra celui fără minte”. Dimpotrivă, inferioritatea intelectuală devine o adevărată recomandaţie. Căci ceea ce este căldura pentru trup, este simţirea binefăcătoare a superiorităţii pentru suflet; din care cauză fiecine, precum se apropie de sobă sau de raza soarelui, se apropie instinctiv de cel ce-i procură o asemenea simţire. Însă nimeni nu i-o procură mai sigur decât cel incontestabil inferior în privinţa calităţilor intelectuale la bărbaţi şi a frumuseţii la femei. Ce e drept, sunt unii oameni înaintea cărora e grozav de greu să te arăţi inferior. Dar pe de altă parte vezi cu ce sinceră bunăvoinţă întâmpină o fată frumuşică pe una urâtă. Calităţile fizice nu se prea ţin în seamă la bărbaţi; deşi îi este şi bărba-tului mai plăcut să se afle alături de unul mai mic la statură, decât de unul mai înalt. Aşadar, bărbaţii cei proşti şi ignoranţi şi femeile cele urâte află pretutindeni o primire călduroasă; ajung şi uşor la reputaţia că au inima cea mai bună, din cauză că fiecine caută înaintea sa şi a altora un pretext pentru simpatia ce-l atrage spre asemenea fiinţe. Din aceeaşi cauză superiori-tate intelectuală este o calitate foarte izolatoare; oamenii fug de ea şi o urăsc, şi ca pretext atribuie celor ce au o sumă de defecte născocite. Acelaşi rezultat îl produce între femei frumu-seţea: fetele foarte frumoase nu găsesc prietene, nici măcar vreo cunoscută cu care să se plim-be. Ca guvernante nici să mai încerce a intra undeva; căci la cea dintâi înfăţişare se întunecă faţa stăpânei, care nu vrea să aibă un asemenea punct de comparaţie nici pentru sine, nici pen-tru fetele sale. Când e vorba de rang, chestia se schimbă; fiindcă rangul nu produce efect prin contrast şi diferenţă, ci prin reflex, ca şi culorile din jurul obrazului."