Up si fericirea prin iubire

"Up" este noul film de animatie de la Pixar...un fel de desene animate pentru adulti...acest ultim film reuseste sa fie emotionant prin simplitatea cu care spune niste adevaruri imuabile ale vietilor noastre atat de reale;

Si cel mai important dintre ele, nemultumirea...; suntem niste vajnici nemultumiti, de noi, de cei de langa noi, de serviciul nostru, de bani, de idealuri, de tara, de oameni politici...vrem altceva decat avem si azi mai mult decat ieri, pentru ca lumea noastra se misca mai repede decat cea de ieri si timpul se scurteaza pana la riduri...vrem altceva atunci cand avem ceva, nu mai avem timp nici macar sa iubim...de aceea o poveste simpla ca cea dintre Carl si Ellie, doi copii care cresc si care se casatoresc, se muta intr-o casuta de lemn si traiesc casnic pana la adanci batraneti...(de fapt pana cand moare ea...) are darul sa dea peste cap inimile devenite oarecum tunate ale oamenilor contemporani...toti ne dorim asta, ne dorim acea casuta simpla in care sa ne refugiem si sa stim ca iubirea este ceva atat de real incat dormim langa ea/el in fiecare seara, si suntem protejati in oaza noastra de poveste de toate intemperiile si absurditatile existentiale ale unei lumi prea ininteligibile ca sa incercam de unii singuri sa o concepem sau sa o intelegem...fericirea noastra este acolo pe veranda, in bratele cunoscute, care ne alinta, seara de seara, dimineata de dimineata pana la riduri...Numai ca noi suntem nemultumiti si cautam aventura, visul acela straniu al icarului, si suntem gata sa fim nefericiti cu fericirea la usa, chircita de nebagare de seama....si la sfarsit ne vom intoarce ca eroul din "Up" si vom descoperi ca visul casutei aceleia era cea mai apropiata definitie a fericirii si lacrimam sa ni se mai dea o sansa...

...Omul nu poate trai fara iubire si in lipsa ei urla de durere cu toata fiinta lui si mai ales, cel mai des, fara cuvinte, astfel ca din afara nu vede nimeni nimic, decat poate niste pumni stransi...

Rashomon

Sa vezi un film la cinemateca romana (sala Eforie) poate fi o activitate rezervata doar unor initiati care detin pretioase informatii in legatura cu progrmul hermetic si abscons al acestei venerabile institutii. Dar e de inteles, avand in vedere popularitatea covarsitoare de care se bucura cinemateca in randul romanilor de mall...ca vorba aia "unde Avatar nu e, nimic nu e..." si corolarul acesteia "Ne putem indoi de tot, cu exceptia necesitatii de a manca floricele si a bea un kil de cola la film...";
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...