joi, 30 octombrie 2008

Iluzii

Aici se odihnesc iluziile mele


Mi-a fost dat sa gasesc pe un site o fotografie memorabila : un cimitir rarefiat, in prim plan o cruce de lemn ce avea atarnata inscriptia urmatoare :”aici se odihnesc iluziile mele”.
Pentru un om cel mai greu lucru pare sa fie ingroparea propriilor iluzii si trecerea mai departe, intr-un plan spiritual mult mai evoluat, care sa-i asigure dezvoltarea de care are nevoie. Insa cat de dificila are loc aceasta trecere si cat de greu de suportat este doliul pe care il induce aceasta transcendenta! Cand pierdem o persoana la care tinem, realitatea imuabila a pierderii isi face incet – incet locul in constiinta noastra, printre lacrimi si suferinta: acceptam pierderea, acceptam ca ea este ireversibila, purtam doliul necesar, plangem si ne revoltam, suferim, si din aceasta cadere ne ridicam si mergem mai departe. Insa cum stim ca o iluzie care ne-a fost atat de personala este moarta, cum vom reusi sa o ingropam cu adevarat si sa-i punem crucea pe care o merita?; cum ne putem debarasa de conceptul abstract pe care il reprezinta aceasta iluzie, fara sa pierdem mult din noi insine...?

Cei mai multi nu reusesc; cei mai multi se complac sa o mentina in viata, nu accepta ca este doar o iluzie, si suferinta indusa poate fi enorma; neacceptand aceasta pierdere, ei nu accepta sa mearga mai departe, sa se scuture de limitarea impusa de aceasta himera, sa treaca prin acel gang intunecat al durerii pricinuita de constientizarea pierderii: cei mai multi sunt conditionati sa poarte pe umeri acest balast spiritual care le interzice orice dezvoltare...

Iluzia iubirii ideale este una dintre acestea; visand prea frumos, ancorandu-se in acest sentiment cu toata fiinta lor, unii oameni nu accepta ca traiesc o iluzie, ca acest sentiment este doar o plasmuire a ego-ului lor, o ceata funesta ce le apasa inima; o morfina cel mult, care mascheaza o suferinta reala si o spaima a pierderii. Ei iubesc cu frica, cu frica pierderii, si in sufletul lor traieste o dara usoara de tristete, o premonitie a faptului ca , in definitiv, ceea ce simt nu este ceea ce isi imagineaza; incearca cu toate fortele lor sa alunge acest strop de melancolie, insa cum pot ei sa alunge o parte din ei? Este momentul in care iubirea se transforma in atasament, iar ei incep sa moara un pic cate un pic, incapabili sa progreseze, sa se iubeasca pe ei insisi, sa ia decizia sa ingroape aceasta iluzie o data pentru totdeauna.

Cei care reusesc dau dovada de o tarie extraordinara, pentru ca nu este usor sa fii sincer fata de tine insuti, sa accepti ca traiesti o iluzie si sa mergi mai departe; sa o ingropi, sa plangi dupa ea, dar sa accepti ca a murit, si sa mergi mai departe; sa te dezbari spiritual de chingile acestui pseudosentiment , si sa mergi mai departe; cei care reusesc sa traiasca intens acest proces, resimt la scurt timp o eliberare enorma, incep sa traiasca bucuria enorma din sufletul lor, trec de la atasament la detasare, de la exterior la interior: si ce lume bogata gasesc inlauntrul lor!, pe care nu o mai cunoscusera pana atunci; acesti oameni devin mai puternici, descoperindu-si resursele interioare cu care vor influenta mediul in care traiesc, nemailasand mediul sa le influenteze propriile ganduri si sentimente. Depasind valea plangerii, ei nu se mai uita inapoi, nu mai dezgroapa ceea ce accepta cu toata fiinta lor ca este ingropat pentru totdeauna.

miercuri, 29 octombrie 2008

Jurnalul unui presedinte

azi dimineata citeam ziarele si imi vad mufa intr-un tabloid, cica as fi injurat o ziarista...fara nici un misto acum, nu e vorba ca am injurat sau nu o bagaboanta d-aia, dar chiar nu imi aduc aminte...si nici poza nu e foarte concludenta, ca ieseam dintr-un mertan(?!), pe o alee cu plopi!..draci daca mi-aduc aminte...aha!! si, cica as fi facut-o "nenorocita"...aici i-am prins, ca eu din "muiste" nu le scot pe tarfele-astea...


acu doua zile mi-am angajat consiliera pe probleme de PR, sunt foarte multumit de ea, desteapta fata, are doua facultati, si in plus (lucru de care recunosc ca sunt extrem de mandru...) nu am mai repetat greseala cu cea dinaintea ei...90-60-90 fix, sa n-am parte, plus ca e blonda, nush cum am gasit-o dar e fix pe masurile mele...am trimis-o la sanchi sa faca o cafea, sa para ca e munca serioasa, asa din prima...

ieri, sa-nnebunesc de cap cu primu ministru pulii mele...bai, sa-l bag in pizda ma-sii pe bagabondu asta, ca ma face pe la televiziuni, ca duc tara de rapa, si alte mizerii...l-am sunat si i-am zis direct, tu-ti mortii ma-ti, iti trimit biletel, semnat, stampilat, cum vrea pula ta, te fac de cacat...i-am trimis in doua ore, direct la el la palatul pizdei ma-sii si taman cand ma cacam vine consilierul financiar disperat, urland la usa cabinetului.."dom presedinte, a cazut bursa, lumea zice ca de la biletel.."... ce ti-e domne si cu bursele astea, eu unul nu le-am inteles niciodata, da m-am enervat rau ca mi se pune in carca mie asa ceva, noroc cu blonda mea, care m-a calmat instant...

...citeam deunazi despre un presedinte al frantei, mort de inima in timp ce o stoarfa ii sugea pula...frate, hai ca p-asta n-am mai auzit-o, adica o stiam p-aia a fraierului aluia de saxofonist, da p-asta , nu!!...adica, cum ar veni, a murit de prea multa muie...ha ha; la mine, sincer sa fiu, nu e pericol, n-am timp nici sa fut...

azi pe la pranz am mancat cu un afacerist de vaza, un chitros da-l dreacu, habar n-are sa negocieze...dupa masa, ma opreste un politist, sa suflu in fiola...bineinteles ca l-am luat la suturi pe loc, mortii mamii lui, acu si-a gasit sa fie el corect...frate, ce pula mea rost mai are sa fii presedinte daca nu poti sa mai bei un paharel de vin alb?! da-o in pizda ma-sii


maine vine presedintele frantei...panarama mare o sa fie, ca o aduce si pe nevasta-sa aia, fosta top model...o sa-l iau la misto pe faza cu sexu oral care a cauzat moartea unuia dinaintea lui...tre sa o sun pe interpreta aia de data trecuta, ca-mi place cum le zice in franceza...

m-a sunat becali, ca de ce nu mai vin la meciuri...pai bai, frate, adica eu sa ma asociez cu ciobanu ala? nici macar nu stia sa injure, da-l dracu...tot eu l-am invatat...

marți, 28 octombrie 2008

Jurnalul unui fotbalist roman

azi dimineata m-a trezit muistu ala de fundas dreapta nigerian, cica avem antrenament...l-am bagat in pizda ma-sii, nu stia ca am avut aniversare la bamboo noaptea trecuta; fratie, nu poti sa te mai odihnesti diminetile ca te cheama astia in mijlocu saptamanii la antrenament...noroc ca e antrenor ala nou, fraieru ala, ca nu mi-am luat amenda...

la doua am mancat la tratoria cu doua pizde; una cica e studenta la drept, m-a vazut la televizor intr-o seara si de atunci tot doreste sa ma cunoasca...am dat drumu la o manea pe mobil, sa o impresionez, pitipoanca dreacu...ailalta e mai molfaita, gagica lu ala de la rapid de si-a rupt picioru fraieru saptamana trecuta...poate le fut p-amandoua in seara asta, sa moara mama...

seara pe la cinci ne-a chemat patronu la el, cica nu jucam nimic, asa si pe dincolo, ca ne luam cascavalu la greu da ne doare in pula, chestii d-astea de cacanar...ca ne trimite la echipa a doua, ca aduce straini...mortii ma-sii de zgarcit, dac-ar stii el cat ma costa ratele la tuareg n-ar mai vorbi asa...

la antrenament, m-am speriat rau, sa n-am parte...a venit unu junior in cantonament cu o chestie, niste hartii puse una peste alta, da mici asa, nu ca ziaru...belisem toti ochii, credeam ca e tacanit, sa moara ma-sa...cica se cheama "carte" si se citeste...eu personal l-am luat pe prost de-parte si i-am ars o "carte" peste urechi da i-a sarit mustaru sa mor eu...mama lui de trisor, noi ne rupem picioarele si el se da cu d-astea...

vad ca ma suna gagica de la drept, ca sa vin s-o iau de la universitate...bagaboante s-astea bai baiatule, sa vezi caterinca...

luni, 27 octombrie 2008

Religie si progres

intotdeauna m-a intrigat religiozitatea mascata a romanilor...un popor crestinat, undeva, pe malul marii, un popor pios, trecut prin sita comunismului...o spiritualitate adanc inradacinata in fibra istoriei, nu fanatica, insa distinsa, impunatoare, ortodoxa si cutumiara...astazi insa, acest filon de spiritualitate se transforma incet incet intr-un accesoriu urban, un lant de aur cu crucifix la gat. Biserica este o institutie mireana, preotii devin functionari publici, ceasloavele sunt poleite cu aur de douaspatru de karate...omul de rand se inchina din superstitie, religia devine superstitie, preotii isi indeasa verzisorii sub sutana, craciunul si pastele devin doua orgii consumeriste, apar pe youtube filmulete cu preasfintii sadomaso, religia devine o manea, o manea cu hristos, ascultata la bordul masinii, printre zoaie...religia arhaica devine un ritual concret, comercial si comercializat, dumnezeu vinde iertare pe sub mana, daca ai destui bani sa cumperi...

spiritualitatea devine un mit urban, o inchinaciune pe la colturi, o ruga prozaica amestecata cu scuipat...sensul credintei s-a pierdut intr-un morman de matanii, religia devine un pretext, un alibi, o sinecura...poate este si asta un fel de progres, in era hipertehnologizata a preotului cu ipod si ciunga...

duminică, 26 octombrie 2008

Becali si "globul" sarantocilor

Becali si-a facut "glob", nu din varietate, ci din vanitate...deh, pac pac, sa se stearga si el la gura cu noua tehnologie, ca vremea cand descarca banii cu basculanta in curtea casei a cam trecut...i-a zis cineva ca se poarta globurile astea, nu ar strica sa mai adauge o floricica la reverul sau aurit, de cioban cu lana de aur...

...de fapt, problema cu Becali nu e neaparat sincera lui prostie afisata, ci imposibilitatea romanului sa-l trateze cu indiferenta; romanii se impart in trei mari categorii: unii il aduleaza, gudurandu-se ca niste sarantoci pe langa blidul plin cu terci al latifundiarului, altii il urasc, iar restul se amuza pe seama lui, ca la circ...toata aceasta non-indiferenta nu face decat sa alimenteze contul popularitatii oierului, nationalizandu-i prostia si transformand-o in fenomen. Stam toti cu ochii beliti in televizor, sa-l injuram, sa-l lingem in cur poate poate pica neste dolarei, sau sa ne hlizim la dovezile perene ale grobianismului sau inconfundabil...draci daca alegem sa-l ignoram, sa schimbam canalul si sa-l facem astfel sa dispara...

acum nu stiu daca noi romanii ne hranim patima divertismentului la tatele lui becali, sau daca becali isi hraneste megalomania paranoica la tatele goale ale romaniei-tarfe post revolutionare, cert este ca asistam la o simbioza prea putin sfanta (in ciuda religiozitatii negustoresti a transhumantului national...), care a inceput ca o gluma, continua ca o maladie si nu sunt semne ca se va sfarsi prea curand...

Becali model, dumnezeu, mecena, om politic, hommo economicus, becali ca sintagma si stire de televiziune, personaj de talkshow, varf de audienta si fante curtenitor...becali este exemplul concret al iresponsabilitatii noastre ca natie, existenta lui este certa si tolerata intr-o societate incerta si intoleranta...jiltul sau plin cu aur, castelul sau poleit, crucifixurile de doua tone de la poarta, nu sunt altceva decat expresia cea mai sordida a idealului romanesc contemporan, peste care unii scuipa si unde altii ling, insa nimeni nu alege sa-si bage picioarele...