Stapanul Fricii

Serile erau dulci in Val Ladhal, si nuferii salbatici scanteiau in lumina galbena a lunii pe micul iaz din curtea castelului...Semintia lui Arin, primul dintre Aedeli, inalta canturi de slava Etherei, Mama Vietii. Cortegii de preotese frumos infasurate in voalurile aurii depuneau flori la fantana de la portile cetatii, de unde izvorau mirosuri nepamantesti care iti arcuiau sufletul de o placere ireala...de cand matca vietii incepuse sa curga in Lume, Aedelii isi traiau nemurirea ascunsi de coamele muntilor Albi si de Codrul ispitelor, care se intindea spre apus, inainte de cetatea lor Val Ladhal, cladita, spuneau legendele din spumele stelelor din Etheria...veacuri intregi Aedelii isi depanau vietile si, cand sorocul Mamei vietii ii chema, se pierdeau in Codrul ispitelor, pe carari ascunse, ca sa se intalneasca fiecare cu Umbra sa si sa se uneasca intr-un nou destin, nestiut de nimeni, doar de catastifurile magilor din vechime...; cel de-al doilea Ev al lumii incepuse de mii de ani si serile erau la fel de frumoase in Val Ladhal, acolo unde nu ningea niciodata...
*
Aemilia deschise fereastra cu canaturi aurii si privi spre paraiasul spumos care sipotea sub zidurile castelului; fata Regelui Tar zambea si isi stranse parul auriu ca in fiecare dimineata, imbatandu-se cu aerul rece al zorilor de mai; valea din fata castelului o chema cu strigatele dulci ale pasarilor si Aemilia o zbughi pe scari, cu o usurinta de fluture, pana jos, la grajduri unde Odelixul ei o intampina neghezand si zbatandu-si aripile de argint...Il saruta pe narile largi si calul ingenunche fornaind, lasand-o sa incalece...

- Hai sa dam o raita in Vale, dragul meu Odelix...

Calul iesi pe poarta castelului tropaind usor si isi lua zborul peste parau; cele 3 stele ale Etheriei se inaltau usor, in triunghi, magaindu-i parul cu razele vietii...Aemilia isi ghida Odelixul pana jos in Vale, unde Targul mestesugarilor se deschisese inca din zori si era forfota mare....Nestemate din Muntii Albi, vesmanturi sclipitoare, fructe care se topea in gura, toate se gaseau pe tejghelele negustorilor si Aemilia le admira cu drag, sorbindu-le din ochi si intorcandu-le pe toate fetele....Oamenii o priveau si i se inchinau cu respect si inima crestea in ei in fata Printesei...deodata privirea ii fu atrasa de o tejghea din lemn, parfumata cu esenta de trandafiri, si in spatele careia statea o silueta ascunsa intr-o mantie cenusie...fata ii era ascunsa in gluga si doar barbia ascutita i se ivea de sub umbrele acoperamantului...bratele albe ii erau descoperite si degetele lungi, pline de nestemate o imbiau sa vina....tejgheaua era plina cu fructe felurite, mere rosii, verzi, portocale mari, zemoase, rodii sangerii...

-Domnita, incearca ce iti pofteste inima...vocea feminina de sub gluga era usoara si timbrul ei ii nelinisti un pic sufletul...simtea o prezenta ciudata si o impingere stranie sa se apropie de tejghea...Aemilia zambi si ii raspunse:

- Ziua buna, Doamna...frumoase iti mai sunt fructele...

Negustoarea isi plimba degetele rasfirate deasupra fructelor si alese un mar mare, rosu si cu pielita lucioasa....il intinse copilei, tinandu-l in podul palmei cu grija...

- Pentru tine, Domnita...Merele mele sunt din pomul vietii...Uite ce frumoase si sclipitoare sunt...Aemilia privea fructul cu inima in gat, simtind o emotie puternica; marul capata in razele sorilor o culoare galben-aurie si codita ii era rosie ca sangele...

-...si la gust, nu-l intrece nimenea....adauga faptura cu glas dulceag....Hai, gusta, Domnita…

Aemilia isi infipse dintii sidefii in coaja marului si sucul dulce-acrisor ii invada simturile...musca cu sete si inchise ochii, topindu-se de placere...nu mai mancase astfel de mere, asemenea gust nu mai stiuse niciodata...

Femeia cu gluga radea usor, satisfacuta de placerea ce se vedea de pe fata fetei:

- Asa ca-i bun? Domnita, Pomul vietii va curge prin tine....si prin el va curge o noua putere...

Aemilia avea ochii inchisi, mistuita de gustul nepamantesc...Nu lua in seama cuvintele femeii, pe care le puse pe seama vanitatii negustorilor care isi prea-mareau marfa adusa de departe...cand se dezmetici insa de sub vraja fructului, tejgheaua era goala , nici urma de negustoreasa, iar merele zaceau in dezordine pe stergarele aurite...Aemilia, inciudata, isi chema cu un fluier scurt Odelixul, care intr-o clipita batu din aripi deasupra ei; odata in spinarea calului, fata survola targusorul in cautarea Doamnei cu gluga, insa nici urma...doar forfota de targ, Aedeli zambitori si parfumuri cu miile care te cuprindeau de peste tot...


***
Aemilia se intoarse la castel si colturile buzelor i se lasara intr-o grimasa neobisnuita...gustul fructului ii intetise bataile inimii, si acum parca, lumina sorilor o ardea mai mult decat de obicei...argatii luara Odelixul si Aemilia se zavora in camera sa, aruncadu-se pe pat; era obosita si capul ii atarna greu...simtea o prezenta rece in trupul sau si...ii era frig...da, frig, asa cum nu ii fusese niciodata....pielea i se strangea pe maini si , saltandu-se din pat se duse la oglinda...Acolo, se prabusi pe scaunas si isi arunca privirea spre oglinda mare din perete...Inima incepu sa-i bata nebuneste...Vazu o femeie cu fata trasa, galbena si cu riduri adanci pe frunte si sub ochii altadata albastri, acum cenusii si spalaciti...Parul i se schimba intr-o nuanta de alb si, trecandu-si mana prin el....fire lungi ii ramasera agatate intre degetele reci...Striga, ridicandu-se de pe scaun iar o slujnica navali in camera, prinzand-o in brate inainte sa cada pe lespezile lucioase....
Aemilia rasufla greu iar trupul i se lasa moale in bratele slujnicelor care venisera in graba sa o ridice...parul, acum alb, ii se rasfira pe fata in bataia unui suflu strain...Femeile ii purtara trupul imbatrinit pe brate, pe scari, pana in sala tronului, unde Regele Tar o primi cu neliniste in suflet:

-Unde-i fiica mea? Unde-i Aemilia?...striga regele aruncandu-se cu mainile intinse spre covorul unde slujnicele depusesera trupul rece...
Regele ii prinse capul in palme si ii privi ochii sticlosi, cu aceeasi dragoste ca intotdeauna...pielea zbarcita il infiora si raceala trupului ii ingheta inima...Aemilia nu mai rasufla...ochii ii erau pe jumatate inchisi, iar buzele uscate si crapate i se inchisesera una peste alta...ce era odata atat de frumos zacea acum in dezordine...Viata fugise din ea iar regele Tar o saruta dement pe frunte, strangand-o in bratele-i puternice...Barba neagra si deasa i se contopea cu parul alb al fiicei lui, care cunoscuse Moartea...regele ii trase trupul mort la pieptul sau, iar lacrimi reci ii zvacnira pe obraji...Strajerii iesisera toti din sala intunecata, lasandu-i zagaz pentru jelit...nu se mai auzeau decat suspinele Regelui si ecoul lor in sala mare si boltita...
Regele Tar simtea ceea ce nimeni din semintia sa nu mai simtise vreodata; inima ii era asaltata de sentimente si emotii noi, nemaivazute...durere...frica...moarte...deznadejde....undeva in strafundurile lui urla de teama si neintelegere...nu putea accepta trupul rece din bratele lui, fara viata....unde era fagaduinta Mamei Vietii?...Sorii se lasau spre apus, ducand cu ei franturile Etherei...in urma lor, norii ramaneau scaldati in culori sangerii...
***
Flamuri negre dansau in furcile vantului primavaratec, pe lespezile cetatii Val Ladhal...Preotesele in mantii rosii cantau din Cantecele Vietii, premarind Matca Inceputului...corul lor inconjura catafalcul de marmura ridicat in mijlocul curtii, pe care odihnea trupul lipsit de viata al Aemiliei, intins pe macaturi frumos brodate cu fire de argint si aur....Regele Tar, cu capul plecat, sta ca stana de piatra ingenuncheat la capataiul moartei, plangand usor si semet...vant dinspre Apus suiera printre Aedeli, vant aspru si nou, ca o osanda....
...Canturile incetasera si nu mai ramasesera decat suspinele preoteselor care deplangeau acum pierderea regelui.

Tar se ridica intr-un tarziu si porunci unui strajer sa i-l aduca pe Faxal, armasarul sau care il purtase de mic copil prin Lume...Faxal, semet si negru ca corbul, fornaia langa catafalc, asteptandu-si stapanul.

Tar se apropie de catafalc si ridica trupul inert al fiicei lui, pe care il depuse pe umeri; incalecand, isi infipse calcaiele in pantecele animalului, care porni ca fulgerul pe poarta cetatii...in urma lor, Ereador, Primul cavaler al curtii, isi ingheta pumnul pe manerul sabiei masive din aur...presimtirea ii strapunse inima ca un ac inveninat... preotesele se vaietau, nestiind nici ele ce se petrece...corbi aspri croncaiau, amestecandu-se printre flamuri...soarele insusi amutise, invelindu-se in culoare stinsa...
...Val Ladhal era acum departe si regele zorea pe calea pietruita spre Codrul Ispitelor, trecand ca o umbra prin sate si targuri...in zare se iteau nalucile Codrului, ca o amenintare...pintenii aspri zoreau animalul obosit; peste tot in jur se asternea vreme de mutenie si raceala...

Regele Tar urma un drum tainuit, care ocoli padurea si il purta la poalele Muntilor Albi...lasand trupul Aemiliei sa se odihneasca in iarba, regele isi trase rasuflarea, isi deschise tunica si privi culmile semete...ofta si porni din nou...urcand usor pantele abrupte; Faxal, usor ca un fulg si agil ca o caprioara urma carari ascunse, manat de sufletul aprig al stapanului sau...muschii asudati ii straluceau in curcubeul serii iar oboseala i se ridicase ca o parere...


Noaptea le mangaia trupurile cand cararea ii purta spre un versant abrupt,unde, pe un platou stancos, la doi pasi de haul muntelui, erau sapate o deschidere micuta si o ferestruica unde palpaia o lumanare galbena cu limbi de lumini calde patand peretele ascutit al muntelui...Tar descaleca, si purtand trupul fetei in brate intra prin spartura neagra, patrunzand intr-o grota rece...in fata lui, pe un covor soios, un Mag uscativ, cu mainile impreunata sub buric, sta nemiscat si privea in jos...in stanga sa, pe un bolovan, o lumanare groasa ardea, scotand un fum tamaios si cenusiu...Trupul galben al magului era scaldat in lumina difuza, iar buzele sale sopteau descanturi de neinteles...sunetele rezonau, lovindu-se de peretii neregulati, si prindeau unde melodioase....
Tar depuse trupul rece in fata Magului...ascetul isi continua nemiscat meditatia, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; doar o pala de vant deranja flacara galbena a lumanarii, care isi reveni in nemiscarea de la inceput...
Tar puse un genunchi in pamant:

- Magule, iti aduc in fata ta trupul fiicei mele...s-a scurs viata din el si imi simt inima innegrindu-se cu intrebari mistuitoare...Tu, Cunoscator al Etherei, al Cerului si al Pamantului, al Matcai vietii, tu vei stii sa imi vorbesti si sa ma impaci...

Magul nu clintea un muschi, inghetat in pozitia de la inceput si cu ochii inchisi:

- Vorbeste!...iti poruncesti sa vorbesti!...Tar se ridica in picioare si trase din teaca sabia grea de otel, impingandu-i varful spre gatul Magului...

Ochii ascetului se deschisera brusc: erau rosii si scanteietori ca soarele in miezul apusului; sabia sari din mana regelui, izbindu-se ca o surcea de lespezile pesterii...Tar, impins de o forta nevazuta, ingenunche langa trupul fiicei lui...

- Rege al Aedelilor!...Se cuvine sa respecti pragul unui batran ascet atunci cand treci peste el...Furia ta omeneasca nu are cautare intre peretii casei mele...

- Magule, sufletul meu m-a indemnat catre tine....speranta mea este ca imi poti spune ce s-a intamplat cu fiica mea...

Magul se apleca asupra chipului alb al printesei; ii deschise pleoapele cu degetele sale crapate si ii privi in suflet...

- Acest trup este gol...sufletul haladuieste in Ethera...Simt insa rasuflarea Stapanului Fricii ascunsa intre oasele ei...Aemilia a fost poarta lui catre lumea noastra...Asa spunea in Profetie: “Va sa vina Noua Frica prin suflet de vlastar domnesc...si primaverile nu vor mai fi la fel in lume...rugina toamnei va curge prin venele timpului si va apareaTeama....”

Regele Tar asculta cu ochii larg deschisi...doua lacrimi ii curgeau pe obrajii acoperiti de barba neagra taiata scurt:

- Ii poti reda viata?

Batranul il privi si doua fulgere iesira din orbitele sale:

- Viata nu se poate da inapoi decat in Templele Timpului din Ethera...aici suntem trimisi sa cautam Sensul acestei lumi si sa-l traim...nu avem puterea sa desfacem ceea ce a fost lipit de la inceput, sau sa legam ceea ce a fost rupt...Ii pot insa reda frumusetea, urma Magul, asezandu-si palmele pe pieptul printesei imbatranite...

Dintr-o data, pielea i se intinse, parul isi recapata auriul de altadata si frumusetea Aemiliei revenise, de gheata insa, si la fel de moarta...

- Ce se intampla cu lumea noastra?...Ce semne ai vazut?

Magul ii intoarse privirea, iar ochii sai cenusii sclipira:

- Rege Tar...Semnele mi-au vorbit...Mi-au aratat ca undeva pe malurile Marii inghetate din rasarit, sufletul Stapanului Fricii, ce haladuia liber si trist prin negurile timpului, a prins samanta in fructele salbatice ale livezilor oamenilor din acele locuri...Ispita din ele si din gustul lor a prins in mrejele sale sufletele cele mai reci si le-a transformat in iscoade...una dintre ele pare-se ca a ajuns la printesa...si asa Stapanul fricii a iesit in aceasta lume, prin sufletul mort al Aemiliei...Sa arzi acest trup, Marite Rege, deindata ce ajungi la castel...focul mistuie urmele si stapanul fricii cauta sa se intrupeze pe masura ce ii creste inima in aceasta lume...


Tar isi lua fata in brate, incaleca si , zorindu-l pe Faxal cu un suierat scurt, pleca in graba pe cararea serpuita ce cobora in fata pesterii...Magul il petrecu pe poteca si ii striga in urma, cu glas cald dar puternic, ca de tunet:

- Marite Rege, lupii cei rosii au fost asmutiti din Codrul Ispitelor in Lume..la chemarea Stapanului Fricii, fiarele bantuie pamantul si satele si targurile...Semintia ta are nevoie de pavaza si sabia lui Arin iti va lumina in maini...!


Tar stia ca s-au pus in miscare urgii noi, pe care nu le cunoscuse nimenea din vremea sa; mic copil fiind, isi amintea de povestile rostite in jurul focului de Parintii sai si de ispravile lui Arin care inlantuise Dragonul cel rosu in vagauna din muntii albi, iar drept rasplata primise de la Cei Trei Calatori ai Etherei Sabia de Otel care va lumina atunci cand veacurile se vor involbura si Timpul va naste pustiiri noi....Vantul rece al toamnei curgea pe langa el , iar galopul calului lasa in urma norisori de praf subtire...Luna ovala si sangerie stralucea stins, ca o amagire, iar urlete salbatice cresteau dinspre negura Muntilor Albi...Stapanul Fricii isi trezise iscoadele, si prin sufletul pur al Aemiliei patrunsese in aceasta lume....covoare de frunze moarte se intindeau sub copitele calului si vantul era de gheata acum, purtand spre urechile regelui soapte salbatice, venite din neant...Tar strangea trupul Aemiliei la piept si lovea pantecul calului cu pintenii ascutiti....Faxal necheza si urma drumul spre campia Val Ladhalului...Regele privi in stanga sa, si parca din intunecimea padurii doi ochi rosii ii urmau galopul, inghetandu-i sangele...doar o parere sau nu, Regele nu baga de seama si zorea sa ajunga la ai lui...Urletele lungi ale lupilor se inteteau, chemari ale mortii, iar o pacla deasa incepea sa se lase peste ei.. Faxal fornaia si tremura, frica ii patrundea in suflet animalului...
. ..Aproape de Valea Val Ladhal-ului, Tar auzi sunetul prelung al unui corn...; vuietul lung si greu ii izbi auzul cu familiara putere, si simti cum inima i se incordeaza in neliniste aspra...Ereador, stapan acum peste oranduirea Val Ladhalului isi chema regele..si glasul cornului era atat de rar in lumea lor, insa Tar il stia si zorea acum catre turnurile pe care le zarea deja desenate pe matasea noptii...Ereador se afla in mare primejdie, iar mintea regelui cauta sa-si imagineze ce rau atat de mare se putuse abate asupra falnicei cetati a Val Ladhalului...Aedelii erau un neam pasnic si cu greu si-ar fi imaginat cineva vreo urgie stricandu-le linistea...acum insa, un alt veac incepea sa se urneasca si....privirea ii fu atrasa de ochii Aemiliei, care luminau acum incet, ca doua stele in noapte...doua stele de un rosu din ce in ce mai aprins...zbuciumul si nelinistea calului il aruncara din sa...pamantul rece ii lovi umerii dar reusi sa se ridice si sa se sprijine in genunchi.....Faxal necheza lung, fornaia si batea pamantul cu copitele, lasand semne adanci, rotindu-se pe loc, ca o fiara....Aemilia se ridicase si prinsese haturile cu un gest ferm si, aplecandu-se, ii sopti la ureche calului...ochii ii straluceau rosii, si soaptele sale ascutite si reci ca de sarpe ii inghetara maduva Regelui:

- Aemilia!...Draga mea...vocea ii ingheta in gatlej...Fata intoarse capul spre el, si ochii trimiteau sageti care ii striveau sufletul...stiu ca nu era fiica lui cea care il privea peste coama calului...Faxal necheza si se pierdu in vale, printre copacii razleti, cu umbra Aemiliei in spate...Tar se ridica sprijinindu-se intr-un genunchi si incepu sa alerge spre castel...urletele salbatice ale lupilor taiau noaptea deasa , dar Tar nu se mai gandea la nimic....Castelul era aproape, ajunse la paraul din fata portilor si innota pana pe malul celalalt...Portile erau larg deschise si inlauntru se auzea zarva mare si zanganitul armurilor...


Deodata, simti o prezenta stranie in spatele sau si un fornait rece...intoarse privirea numai ca sa priveasca in ochii unui lup zburlit, cu coama rosie, inalt de doi metri...coltii albi ii tremurau in gura baloasa si animalul se apropia incet de regele inmarmurit, pasind ca o pisica prin iarba deasa...apoi sari, agil...ghearele il lovira in piept pe rege, insa reusi sa isi fereasca gatul de botul fetid al fiarei...se trase in spate si impinse animalul cu manerul sabiei, a carei lama de otel incepu sa-i straluceasca in mana, asa cum aflase de la strabunii sai; luandu-si avant se lasa pe spate si, rotindu-si spada, o infipse in gatul animalului, care, cu un schelalait prelung, se prabusi in iarba....alerga apoi spre poarta, unde doi Aedeli in armuri stralucitoare il intampinara si il ajutara sa patrunda in cetate....se arunca in genunchi in fata Fantanii Vietii si isi afunda capul in apa rece si limpede...cutite de gheata parca ii patrunsera in frunte si vlaga ii reveni toata....porunci sa se inchida portile si se indrepta spre intrarea in Palat....
Ereador il intampina cu o reverenta scurta, descalecand de pe armasarul sau argintiu...vantul ii umfla pelerina rosie, descoperindu-i armura de aur curat , crestata cu filigranuri de argint, si pletele negre, ondulate...Regele se apropie si ii stranse bratul drept; pe chipul sau se citea nelinistea si nerabdarea de a afla vesti:

- Ereador...ce se intampla?...Ce primejdii sunt la portile noastre ?

Cavalerul il privi in ochi:

- Marite Rege, hoarde de lupi rosii ataca necontenit...iscoadele mele ii insotesc de la liziera Codrului ispitelor...au trecut prin sate si targuri lasand in urma prapad si moarte...

- Vom iesi sa-i intampinam!...Regele fluiera dupa un cal si argatii ii adusera un roib neastamparat ce fremata sub coapsele stapanului sau; regele il struni si se puse in fata oamenilor sai:

- Deschideti portile....!

Noaptea era in toi si sirul de Cavaleri ai Val Ladhalului iesea din castel, perfect aliniati...lupii sangerii ii intampinara deindata, din toate partile, cu urlete groaznice...Aedelii cadeau sub coltii albi ai lupilor infometati, ce spargeau armuri grele si ajungeau pana la oase...arcuri zbarnaiau in vazduh si sagetile de argint strapungeau coamele bestiilor....numarul lor insa crestea si Ereador vazu pe o colina din fata sa silueta incremenita a lui Faxal...o umbra flutura in saua sa, o umbra ce arunca sclipiri rosiatice...de undeva de deasupra coamei calului luceau doua luminite rosii, ca doua faclii...apoi, ridicandu-se pe doua picioare, Faxal necheza si porni spre grupul de Aedeli sub asediu...fulgere zburara din directia siluetei ce stapanea calul si Ereador apuca sa vada cu uimire ochii rosii ai Aemiliei....cavalerii cadeau unul dupa altul sub jarbele de foc...Ereador isi strunea calul si sabia lui tinea inca la distanta fiarele rosii...Il cauta cu privirea pe Rege, care tocmai isi scotea lama sabiei dintre ochii stinsi ai unui lup, si se pregatea sa pareze ghearele altuia care il atacase dintr-o parte...Ereador ii veni in ajutor, aruncandu-si lancea in gatul fiarei...
...Printre zgomotele haotice ale bataliei, un raget salbatic baga spaima in inimile Aedelilor care de-abia mai rezistau urgii, cu greu strunindu-si caii inspaimantati de lupi si de mirosul sangelui proaspat...de o parte si de alta a drumului spre castel, armurile insangerate ale cavalerilor scanteiau in lumina ascutita a lunii pline...caii nechezau sub asaltul ghearelor bestiilor rosii iar silueta Aemiliei trimitea torente de fulgere albe asupra Aedelilor...cateva zeci de cavaleri mai ramasesera in picioare sa respinga atacurile fiarelor...Ragetul se facu si mai sinistru, pe masura ce animalul care il scotea se apropia si mai mult de zidurile cetatii...un urs imens, brun si cu ochii scanteietori, cu coltii cenusii si buzele baloase de efort se arata din bezna noptii....pe coama sa zburlita, figura subtire a Magului, invelit intr-o mantie cenusie, invartea un toiag lung si noduros, indreptandu-l spre Aemilia:

- Stapan al Fricii..., tuna Magul, intoarce-te in pustiul de unde ai venit, poarta ti s-a inchis si pe Izvorul Vietii din Ethera, vei face cale intoarsa....

Aemilia se intoarse catre el, eliberandu-si parul auriu de sub gluga groasa; ochii rosii ii scanteiau si Regele ii putu vedea figura schimonosita intr-o grimasa oribila, care ii ingheta sangele; vocea fiintei ce se intrupase in Printesa avea un suierat sinistru, de sarpe:

- Ingenuncheaza in fata Stapanului Lumii!...Gramada de oase fara de minte!!...fulgere orbitoare pornira din podul palmei siluetei negre...Magul para insa cu toiagul si le trimise inapoi...jarbele albe o rasturnara pe Aemilia de pe Faxal, care, nechezand, o porni in goana spre poarta castelului...

- Stapane al Fricii, oasele mele au suflul Etherei in ele...au puterea Focului de unde ai fost izgonit....te hranesti din spaimele fiarelor salbatice si le asmuti in Lume, iar sufletul tau trist cauta sa patrunda in Viata....

Un ras sinistru slobozira buzele fetei;

- Venirea mea a fost pecetluita in Izvorul Timpului si vrajile tale nu mai pot tainui Nasterea...


Magul tinea capul Aemiliei in palme, in timp ce lupii ramasi schelalaiau si fugeau care incotro, amenintati de ragetele ursului...ochii rosii se stingeau usor sub descantecele Magului si Stapanul Fricii pleca, ca o umbra rosiatica ce se scurgea din gura fetei....Aedelii urmarira cu privirea fumul rosu inaltandu-se si apoi pierzindu-se spre rasarit....Tar ingenunche langa fata, al carui chip era acum alb:

- Trupul sa ii fie ars inainte de zori...porunci Magul, privindu-l cu repros pe Tar; carnea ii este pangarita si are in ea amprenta Fricii...puterile mele nu sunt de ajuns si se va intrupa din nou....

- Ce se va intampla cu aceasta Lume ?

- Stapanul fricii nu va pleca prea curand…Inima lui creste din ce in ce mai mult si spre rasarit, peste Marea inghetata, va cunoaste Nasterea…Lumea il va primi cum te-a primit si pe tine , rege Tar…numai ca diminetile nu vor mai fi la fel...


Rugul inalt ardea mocnit, cuprinzand catafalcul imbracat cu macaturi aurii...giulgiul alb al printesei se ghicea inca printre vrafurile flacarilor galbui...de jur imprejurul rugului, Aedelii ingenunchiati o plangeau pe Aemilia si deplangeau mortii din noaptea trecuta, cazuti sub urgisirea fiarelor...ziua era rege la amiaza, si pe mantia groasa a regelui Tar, primii fulgi de nea se topeau ca o parere..

Frunza de maslin

Copila cu ochii cenusii Il zari de departe, asa cum statea, aplecat pe piatra de hotar, in mantia-I alba; se opri din drum, si cum il privea asa de la departare, inima ei tresari uimita de caldura ochilor lui, mari si adanci ca doua oceane…si sufletul incepu sa se zvarcoleasca in ea nebuneste, asa cum il privea, de la departare, pe El, singur pe piatra de hotar, cu sandalele in praful drumului…si se facea seara, una dintre serile acelea parfumate de primavara , cand se lasau merii plini de greutatea florilor mustoase…


Copila se apropie usor, cu privirea in pamant, arsa de nerabdare, oprindu-se la doi pasi de el…Iisus o privi, cu zambetul acela cu care a privit-o intreaga ei viata, plin de neomeneasca iubire, si copila tresari usor, si ar fi vrut sa fuga, dar nici picioarele nu o mai ajutau, si nici tamplele nu o mai desenau pe osia lumii.

“vino, nu-ti fie frica…”, vocea lui era ca un abur cald care ii mangaia mintea, si copila se apropie usor, asezandu-se langa El pe piatra de hotar; “merit eu sa stau langa Tine?” murmura usor, si vocea ei tremura asa cum tremura in zbor aripa de inger, peste facerea lumii…”Nu ai meritat niciodata mai mult; cine sta langa mine este cu mine, si Eu sunt cu el…de ce sa nu zbori si tu in vazduhul meu, asa cum zbor privighetorile?”; copila il privea si era plina de Iubire langa El, asa cum nu fusese niciodata…mana ei se lasa usor in palma lui arsa de soare si tampla ei zvacnea usor, ca diminetile pline de roua din taina sufletului. “nu am fost Eu mereu langa tine, de atunci de cand doua maini calde ti-au tinut deasupra lumii trupul vinetiu?”; ea ii privea sandalele pline de praf…”ce cauti aici, in praful drumului?”; El privi in departare, cu toata lumina din lume,”oare nu este praful drumului tau, in care te-am gasit? Si oare nu m-ai cautat cu lacrimile tale, pana m-ai gasit? Aseara, de undeva, de jos, el mi-a trimis o ruga ascunsa, pe care am scris-o aici, pe aceasta frunza de maslin…era o ruga partial catre Mine, partial catre tine…si eu, in ultima vreme, poate prea ocupat cu frumusetea acestei lumi, cobor sa aduc rugile inapoi, catre sufletele catre care au pornit…”; El scoase din maneca o frunza pe care o desfacu usor, si i-o puse copilei in palma, ridicandu-se lin…”care el”? sopti ea, cu glasul inecat; “oare nu stii? El, cel pe care nu vrei sa il cunosti…” ; Isus zambi, cu ochii calzi, o saruta pe frunte, si se departa usor; in urma lui, copila ardea si glasul ei se auzi peste praful drumului…”dar nu scrie nimic…”; El se intoarse, ochii blanzi peste amurgul rece:”ce rost are sa scrie ce nu poate fi scris? Tu stii cel mai bine ce scrie, iar eu nu o pot rosti pentru tine…pentru ca nu scrie pentru ochi, ci pentru suflet, si pentru ca nu scrie pentru sufletul meu, ci pentru sufletul tau…tu stii cel mai bine, si decizia ta va fi cea mai buna…nici eu nu o stiu, decat sufletul tau… ”

El se departa usor, in ceasul cel mai plin de tamaie al amurgului…copila mai pastreaza si acum frunza de maslin, si ii este greu sa rosteasca ce nu este scris…o pastreaza ascunsa in podul palmei…pana ii se va face sete…sau frig…sau mai putin frica…

A new breed

....Fata era rece in priviri si se misca in sens contrar ritmului muzicii...era absolut ridicola, cum o priveam in penumbra, distrat..imi aprind o tigara si imi infig picioarele in nisipul fin...o intreb, ceva, sugand din pai...nu aude, isi misca coama...are tate umflate in decolteu si niste picioare frumoase, sculptate...se simte un pic stunghera in sandalele cu tocuri...ii ofer un whiskey cu suc de mere...in jur, umbre decupate, ca intr-un spectacol trist de marionete...o curte a miracolelor murdara, unde vine multa lume sa-si ingroape capetele in haznaua cu iluzii lesinate ale unei societati traumatizata de mediocritate...Fata imi sopteste ca lucreaza de trei ani si vrea sa avanseze...are o rochita scurta, isi misca soldurile haotic...e proasta ca noaptea ce ne inconjoara...are insa ambitii, vrea sa avanseze, insa ii e frica de "oamenii rai"...incerc sa fac conversatie, dand din cap afirmativ...mai sorb din paharul cu whiskey...nu mai am gheata, beau o ciorba diluata...muzica asta house sau trance sau minimalista ma tampeste, e derutanta...totusi vad chipuri fericite...si multe fete desculte, fardate pana la refuz, unora transpiratie li se amesteca cu fardurile...macabru...ii bag limba in gura asteia...face niste miscari semi-teatrale, in sensul ca traieste momentul sarutului...ii simt gustul parfumului in gura, imi vine sa scuip...imi mai spune ceva despre cat de obosita e si o dor picioarele...simt ca orice ridicare a nivelului discutiei m-ar face sa par in ochii ei infricosator de ridicol, daca ar fi bineinteles capabila sa recunoasca aceasta stare...o las sa-si desfaca sandalele...
...Ma apropii de bar si mai iau un pahar...ma uimeste regularitatea prostiei...aceleasi lucruri, in aceeasi seara, pana la urmatorul numar din cosmopolitan...uniformizarea acestei lumi devine dezgustatoare, pana si marea pare un obiect de decor facut la comanda...Intru in vorba cu o bruneta aproape virtuala, imi spune ca ii place sa mearga in club si la film...in rest munceste la birou...
imi vine sa vars...

...Et in Arcadia Ego

In Arcadia pleoapele erau grele de viata, de prea multa viata, privirile crude cu nesat, dorintele obosite de prea multa trezire in prea multe dimineti...oamenii isi cantareau sufletele la tarabele preotilor si le amanetau pe banuti zimtati carora le incercau valoarea intre dinti, cu jind...le rascumparau mereu cu aceeasi tristete, inciudati de semnele scrijelite pe ele cu bricege de negustorii timpului...Iubirea era o amintire palida, acolo unde nu exista devenire...
...Si intr-o zi, cu mantia alba, murdara de praf, pasi fecioara uitata, cu parul in dezordine, printre oameni...iar oamenii cazura in genunchi infruptandu-se din privirea ei rece, de cremene arsa...si il prinse pe primul dintre ei in brate, sarutandu-l cu buzele reci, apoi aruncandu-i starvul in praf...Moartea se stergea la gura si din ochii ei de gheata se scurgeau lacrimile celor insetati...
...In urma ei se lasa o seara cruda, cu miros dulceag de iasomie salbatica si flori strivite in calcaie...

Tigara

Raul decojea un mar rosu; nu ii placea sa manance coaja, ii face scarba; asezat pe muchia patului, arunca cojile direct pe podea:
- Fa, ce pula mea faci?...
Femeia asezata in varful celuilalt pat, cu genunchii la gat, il privea printre buclele de par blond revarsate in dezordine; ridica din umeri...
Nu se auzea decat harsaitul cutitului si zgomotul zemos al mestecatului lui Raul care manca in timp ce decojea...
- Tie nici acum nu ti-a intrat in cap ca esti o tarfa...si esti tarfa mea...Sunt absolut convins ca asta este cauza suferintelor tale prezente, ca de pilda picioarele in gura pe care o sa ti le iei dupa ce o sa termin marul asta...apropo, astea de la mega image sunt super bune, am luat din piata si mi-am bagat pula in ele...

Raul se ridica in picioare, se apropie de fata care incepuse sa tremure si o apuca de barbie cu aceeasi palma in care tinea intre doua degete si cutitasul...
- Iti plac merele?...nu te-am vazut sa mananci mere...in fine....
Prima palma o facu sa sara intr-un colt, zbierand, apoi barbatul o apuca de picioare si o trase pe podea, unde ii aplica cateva lovituri cu picioarele, mai mult in scarba...era chircita si ii dadu sangele pe nas...
- A venit ala la mine...acu o ora...cica n-ai vrut sa-i sugi pula...pai de ce fa sa nu vrei sa-i sugi tu pula...?...adica de ce lui nu?...lasand la o parte faptul ca m-ai costat un client important, as vrea si eu sa stiu de ce lui nu i-ai supt pula...ce avea fa, el?...
Se invartea in cerc in jurul ei, si-si aprinsese o tigara...femeie era in contiuare chircita la picioarele patului; Raul isi ridica pantalonii si se lasa pe vine, suflandu-i fumul in ureche...
- Intelegi ce vreau eu sa zic aici? macar intelegi de ce te-am umplut eu de sange acum?...din mirare, de aia...ca de n-ai mai fi supt pula pana acum, zau daca te-as fi batut...nu te-as fi premiat!...dar nu te-as fi batut...dar tu? mie mi-o sugi si lu ala nu?...fa si tu un efort si raspunde...
-Era tatal meu...murmura fata, scuipand sange...
Raul facu ochii mari, scapandu-i chistocul din maini; clientul de mai devreme era parlamentar si un om cu puteri nemasurate; deodata simti cum perspectivele i se schimba; parie insa pe nebunia fetei:
- Nebuno...ce pula mea ai baut?!...
- Nu te mint!...el e, il stiu...era atat de beat incat nu a inteles ce spun...dar m-ar fi recunoscut, nu au trecut decat 10 ani...cu putin noroc cand se trezeste ma va recunoaste in mintea lui...

Raul injura si isi stinse tigara de funtea fetei, care urla de durere seaca....

Copilul si privirea

Soarele acela dogoritor avea sa-l arda mereu, ca o pata incinsa pe creier…isi turna apa din galeata in cap, si plescaia cu sete din stropii razleti…si se mira cum ea, cu rochia aceea inflorata nu ardea nicidecum, desi impingea pedalele bicicletei aceleia verzi…o vedea mereu, in fiecare dimineata, cum trecea in praful drumului, si o urmarea cu privirea lui curioasa de copil bezmetic...


....acum avea o palarie larga, alba si stravezie...iar rochia i se descheiase sus, unul sau doi nasturi, lasand sa se vada cateva broboane de sudoare pe pielea bronzata...baiatul se lua acum dupa ea, urmand darele serpuitoare ale rotilor subtiri...spre drumul de tara care ducea spre sosea, si de acolo in crang...ajunse prin porumbi si pe marginea drumului sclipea bicicleta aruncata in sant...mai incolo, se umplea de verdele pomilor si printre stufaris, cu gura cascata, baiatul o vazu la umbra unui prun, un bratele unui barbat, cu camasa alba si manecile suflecate pana peste coate...parea ca doarme fata, ca avea parul rasfirat peste umerii goi...barbatul o mangaia pe brate si din mangaierea aceasta ii se paru ca bretelele rochiei cad...atunci se inrosi tot, si inima ii batea ca nebuna...sanii fetei, rotunzi si cafenii, desprinsi din rochia de matase, rotundul umerilor, curbele coastelor ii se lipira de inima ca un vatrai incins...isi ridica genunchii din nisip si o zbughi inapoi, spre sosea....fugea pe asfaltul fierbinte, il ardeau talpile dar el nu mai simtea nimic...acasa isi afunda capul in galeata cu apa rece....

....cand incepu scoala, la prima ora intra fata cu bicicleta...ochii baiatului o priveau bulbucati, incercand sa ghiceasca sub camasa femeii formele din crang...cand trecu pe langa el avea un parfum dulceag de flori zdrobite sub calcaie in diminetile cu roua proaspata...a doua zi, in timp ce copii citeau o tema, fata sta cu ochii la fereastra si cu o mana sub barbie...atunci el ii vazu doua broboane pe obraji, ce alergau gratios spre coltul buzelor...se intreba de ce plange si inceta sa mai citeasca in gand...seara pleca acasa descult, mestecand o piersica coapta...

....intr-o noapte, cand nu putea dormi, sari gardul casei invatoarei...se duse la geam si privi inlauntru...era patul gol si o lumanare aprinsa...fata intra in camera si se aseza pe marginea patului, incepand sa-si ruleze ciorapii de pe coapse in jos, pana la glezne...sprijinit cu degetele de la picioare de temelia casei, iesita putin in afara, baiatul se tinea cu mainile de pervaz si de-abia isi putea ridica barbia sa vada...picioarele sculptate, pulpele cafenii ii inteteau rasuflarea...si cand se aseza in pat, cu sanii in sus, fu uimit de geometria frumoasa a formelor invatatoarei...un picior ii aluneca si cazu in iarba...ca o pisica se ridica, tragandu-si dupa el piciorul lovit si se pierdu in noapte...in urma lui, ascunsa intr-un sal gros, fata deschise usa si privi mirata afara...

....sambata dimineata, darele biciletei ii aprinsera inima...le urma, pana la soseaua alabastra, si se afunda in iarba...se auzea un motor de masina, iar de acolo il vazu pe barbat potrivindu-si cravata neagra...o cauta cu privirea...cand masina demara si se pierdu in serpuirea drumului, o zbughi spre fata, care statea in genunghi, aplecata intr-o parte...plangea...de teama o zbughi acasa..

A doua zi, in fata casei invatatoarei se adunasera babe si doi tarcovnici in negru...baiatul isi facu loc cu coatele...sari gardul si ajunse in prispa...acolo, agatata de tavan, cu talpile albe atarnate, invatatoarea se balabanea usor...ingheta inima in el si un val de tristete il napadi...ii dadura lacrimile...in mana dreapta a moartei, stransa intre degete albe, o fituica, o pagina de caiet sifonata...se inalta si o smulse, o baga in buzunarul de la pantalonii scurti si o tuli pe fereastra, printre ciulini...

...acum, dupa 20 de ani, gasi foaia galbejita intr-un sertaras...o lasase acolo, spunea el pana va invata sa citeasca, insa a doua zi, plecase la oras, dupa ai lui...acum trase aer in piept si despaturi foaia...