Regatul nostru a cazut in cenusa...

Fragment dintr-o scrisoare ingalbenita de timp, aruncata pe o alee probabila...

Liniste...liniste prea mare, tampa, ca o trecere ceremonioasa; liniste peste gandurile noastre, unde numai tu ai fost stapana, ca o printesa vulgara, plina de toane si zambete multicolore...

...off...acum regatul nostru a cazut in cenusa, ne-a ajuns timpul din urma si as vrea sa-ti mai privesc odata tampla, ca in dimineata aceea care ne-a prins pe amandoi desculti printre flori si roua proaspata, cu genunghii tai albi maturand frunzele reci, si buzele mele sarutandu-ti umerii...as vrea sa ne mai trezim odata, amandoi, doar tu si eu, asa cum am facut-o atunci, orbi si surzi, intr-o lume vexanta...tu erai tu si eu eram eu si amandoi eram atat de aproape incat pana si noptile ne erau mai scurte si pana si obrajii tai imi erau mai fierbinti su sarutarile mele...

...acum regatul nostru a cazut in cenusa, si putere sa mai scriu nu am, decat sa ravnesc la ce am avut...la primavara aceea verde, pulsatorie de prea multa iubire, la pulpele tale fierbinti cand erai prea femeie si ne rostogoleam trupurile undeva, departe, pe un covor de stele, undeva peste vise, goi si sinceri ca doua petale din aceeasi floare...stiam ca nu va dura, ca peste tot se va asterne un voal negru de uitare, insa acum, desi sunt inca viu, nu am puterea sa te uit, sa te ucid in gand, sa te arunc intr-un cotlon murdar unde nu intra nimeni, decat o raza de luna anemica...

...off...regatul nostru a cazut in cenusa, cenusa in podul palmei mele, in inima mea, si peste toate tu si vocea ta, acum te iubesc, acum stiu ca te iubesc, atunci traiam in tine, iar iubirea nu avea nici un sens decat sa ma faca trist, iar trist nu stiam sa fiu, dar tu aveai ochii glazurati si muscai usor din capsunile alea mari si rosii si se unea zeama lor cu buzele mele, mai tii minte, mai tii minte...?

...regatul nostru a cazut in cenusa...