duminică, 31 mai 2009

405

...pasii m-au purtat catre tine, asa cum marea poarta cochiliile stravezii...talpile noastre s-au atins in nisipul marii, iar tu m-ai purtat pe faleza cu o grija aproape ocrotitoare, cu fast de regina egipteana...ne-am sarutat, am vorbit, am ras, in general am facut lucruri simple, ca in dimineata aceea nenascuta cand ne-am strans in brate, fiecare dintre noi venind de undeva, de departe pentru a ajunge atat de aproape...ne-am rostit numele, am admirat impreuna fosnetul copacilor, ne-am balacit talpile in mare, ne-am umplut parul si ochii cu nisip, ca niste copii...

...poate ca am avut amandoi puterea sa luam iluzia de acolo, de unde era agatata si sa o coboram intre noi doi, transformand-o in ceva palpabil, inca fara nume, dar pulsand ca o inima...iar poate, visul nostru a coborat in praful drumului ca sa fie ucis cu pumnalul ruginit al concretului...

...tot ce a ramas este mirosul marii intre noi, valurile ei izbindup-se de stanci, si un inceput de dor...sau mai multe...poate 405

2 comentarii:

5zambete spunea...

555 de urme as alege eu :x

oricum, povestirile tale imi dau o stare buna :p

Wanna spunea...

...marea te face sa iti lasi sufletul la ea, de fiecare data...