marți, 4 noiembrie 2008

Monologul florilor ofilite

Fragment dintr-un fragment de scrisoare...

"...stii, ti-am adus florile astea, ar fi trebuit sa ti le aduc acum ceva timp...da, stiu, sunt putin uscate...ofilite? da, da, ai dreptate, ofilite...nu din vina mea, eu le-am udat...cu lacrimi...ce? ...e patetic?...da, stiu, este, poate ca sunt un barbat patetic, atat de patetic incat iti ofer flori uscate...erau pentru mai devreme, intelegi?...cand te iubeam, sau cand credeam ca te iubesc...ce? tu nu m-ai iubit niciodata?...da, stiu, am stiut dintotdeauna, nici nu vroiam asta, as fi fost prea egoist...cum ai fi putut sa ma iubesti, pe mine?...iubirea noastra, sau a mea, daca vrei, este o experienta prea personala pentru a fi impartasita...nici macar platonica nu o pot numi...e mai mult decat atat...egoista?...nu, nu as putea fi atat de cinic, nici macar indiferent...o iubire aleasa, cum spuneau poetii, o iubire sa te-arunci de pe stanca in valuri...dar tu esti prea concreta pentru echivocul acestor definitii care te depasesc si eu stiu ca intre florile astea uscate ale sufletului tau nu s-ar fi putut ascunde niciodata zambetul tau...poate doar o raza, dar ....nu...e prea utopic...si iluzia nu tine...

....nu neg ca am visat ca vei lua florile proaspat culese si mi le vei arunca cu jind in suflet, sarutandu-ma printre petalele lor, insa apoi....chiar nu imi pot imagina senzualitatea pielii tale langa porii mei, sau sanii tai dezgoliti arzandu-mi buzele...intelegi?...e ca si cum as face dragoste cu un spectru...si iubirea aleasa de care iti vorbeam nu ar fi putut indura nici macar oniric intrepatrunderea sexuala a trupurilor noastre, transpiratia dintre podul palmei mele si umarul tau, orgasmele tale impudice, empirice...nu crezi?...asa ca....e mai bine asa, flori uscate, ofilite cum zici tu, le poti arunca, sincer, sunt ale tale, au fost intotdeauna...

...nu sunt intr-atat de naiv incat sa consider ca te vei gandi candva la mine...desi uneori simt ca ma pot lasa prada tentatiei...nu iti mai pot spune nimic, decat ca...te-ai cam ingrasat un pic...doar un pic...

te iubesc?"

Niciun comentariu: