Frunza de maslin

Copila cu ochii cenusii Il zari de departe, asa cum statea, aplecat pe piatra de hotar, in mantia-I alba; se opri din drum, si cum il privea asa de la departare, inima ei tresari uimita de caldura ochilor lui, mari si adanci ca doua oceane…si sufletul incepu sa se zvarcoleasca in ea nebuneste, asa cum il privea, de la departare, pe El, singur pe piatra de hotar, cu sandalele in praful drumului…si se facea seara, una dintre serile acelea parfumate de primavara , cand se lasau merii plini de greutatea florilor mustoase…


Copila se apropie usor, cu privirea in pamant, arsa de nerabdare, oprindu-se la doi pasi de el…Iisus o privi, cu zambetul acela cu care a privit-o intreaga ei viata, plin de neomeneasca iubire, si copila tresari usor, si ar fi vrut sa fuga, dar nici picioarele nu o mai ajutau, si nici tamplele nu o mai desenau pe osia lumii.

“vino, nu-ti fie frica…”, vocea lui era ca un abur cald care ii mangaia mintea, si copila se apropie usor, asezandu-se langa El pe piatra de hotar; “merit eu sa stau langa Tine?” murmura usor, si vocea ei tremura asa cum tremura in zbor aripa de inger, peste facerea lumii…”Nu ai meritat niciodata mai mult; cine sta langa mine este cu mine, si Eu sunt cu el…de ce sa nu zbori si tu in vazduhul meu, asa cum zbor privighetorile?”; copila il privea si era plina de Iubire langa El, asa cum nu fusese niciodata…mana ei se lasa usor in palma lui arsa de soare si tampla ei zvacnea usor, ca diminetile pline de roua din taina sufletului. “nu am fost Eu mereu langa tine, de atunci de cand doua maini calde ti-au tinut deasupra lumii trupul vinetiu?”; ea ii privea sandalele pline de praf…”ce cauti aici, in praful drumului?”; El privi in departare, cu toata lumina din lume,”oare nu este praful drumului tau, in care te-am gasit? Si oare nu m-ai cautat cu lacrimile tale, pana m-ai gasit? Aseara, de undeva, de jos, el mi-a trimis o ruga ascunsa, pe care am scris-o aici, pe aceasta frunza de maslin…era o ruga partial catre Mine, partial catre tine…si eu, in ultima vreme, poate prea ocupat cu frumusetea acestei lumi, cobor sa aduc rugile inapoi, catre sufletele catre care au pornit…”; El scoase din maneca o frunza pe care o desfacu usor, si i-o puse copilei in palma, ridicandu-se lin…”care el”? sopti ea, cu glasul inecat; “oare nu stii? El, cel pe care nu vrei sa il cunosti…” ; Isus zambi, cu ochii calzi, o saruta pe frunte, si se departa usor; in urma lui, copila ardea si glasul ei se auzi peste praful drumului…”dar nu scrie nimic…”; El se intoarse, ochii blanzi peste amurgul rece:”ce rost are sa scrie ce nu poate fi scris? Tu stii cel mai bine ce scrie, iar eu nu o pot rosti pentru tine…pentru ca nu scrie pentru ochi, ci pentru suflet, si pentru ca nu scrie pentru sufletul meu, ci pentru sufletul tau…tu stii cel mai bine, si decizia ta va fi cea mai buna…nici eu nu o stiu, decat sufletul tau… ”

El se departa usor, in ceasul cel mai plin de tamaie al amurgului…copila mai pastreaza si acum frunza de maslin, si ii este greu sa rosteasca ce nu este scris…o pastreaza ascunsa in podul palmei…pana ii se va face sete…sau frig…sau mai putin frica…