Copilul si privirea

Soarele acela dogoritor avea sa-l arda mereu, ca o pata incinsa pe creier…isi turna apa din galeata in cap, si plescaia cu sete din stropii razleti…si se mira cum ea, cu rochia aceea inflorata nu ardea nicidecum, desi impingea pedalele bicicletei aceleia verzi…o vedea mereu, in fiecare dimineata, cum trecea in praful drumului, si o urmarea cu privirea lui curioasa de copil bezmetic...


....acum avea o palarie larga, alba si stravezie...iar rochia i se descheiase sus, unul sau doi nasturi, lasand sa se vada cateva broboane de sudoare pe pielea bronzata...baiatul se lua acum dupa ea, urmand darele serpuitoare ale rotilor subtiri...spre drumul de tara care ducea spre sosea, si de acolo in crang...ajunse prin porumbi si pe marginea drumului sclipea bicicleta aruncata in sant...mai incolo, se umplea de verdele pomilor si printre stufaris, cu gura cascata, baiatul o vazu la umbra unui prun, un bratele unui barbat, cu camasa alba si manecile suflecate pana peste coate...parea ca doarme fata, ca avea parul rasfirat peste umerii goi...barbatul o mangaia pe brate si din mangaierea aceasta ii se paru ca bretelele rochiei cad...atunci se inrosi tot, si inima ii batea ca nebuna...sanii fetei, rotunzi si cafenii, desprinsi din rochia de matase, rotundul umerilor, curbele coastelor ii se lipira de inima ca un vatrai incins...isi ridica genunchii din nisip si o zbughi inapoi, spre sosea....fugea pe asfaltul fierbinte, il ardeau talpile dar el nu mai simtea nimic...acasa isi afunda capul in galeata cu apa rece....

....cand incepu scoala, la prima ora intra fata cu bicicleta...ochii baiatului o priveau bulbucati, incercand sa ghiceasca sub camasa femeii formele din crang...cand trecu pe langa el avea un parfum dulceag de flori zdrobite sub calcaie in diminetile cu roua proaspata...a doua zi, in timp ce copii citeau o tema, fata sta cu ochii la fereastra si cu o mana sub barbie...atunci el ii vazu doua broboane pe obraji, ce alergau gratios spre coltul buzelor...se intreba de ce plange si inceta sa mai citeasca in gand...seara pleca acasa descult, mestecand o piersica coapta...

....intr-o noapte, cand nu putea dormi, sari gardul casei invatoarei...se duse la geam si privi inlauntru...era patul gol si o lumanare aprinsa...fata intra in camera si se aseza pe marginea patului, incepand sa-si ruleze ciorapii de pe coapse in jos, pana la glezne...sprijinit cu degetele de la picioare de temelia casei, iesita putin in afara, baiatul se tinea cu mainile de pervaz si de-abia isi putea ridica barbia sa vada...picioarele sculptate, pulpele cafenii ii inteteau rasuflarea...si cand se aseza in pat, cu sanii in sus, fu uimit de geometria frumoasa a formelor invatatoarei...un picior ii aluneca si cazu in iarba...ca o pisica se ridica, tragandu-si dupa el piciorul lovit si se pierdu in noapte...in urma lui, ascunsa intr-un sal gros, fata deschise usa si privi mirata afara...

....sambata dimineata, darele biciletei ii aprinsera inima...le urma, pana la soseaua alabastra, si se afunda in iarba...se auzea un motor de masina, iar de acolo il vazu pe barbat potrivindu-si cravata neagra...o cauta cu privirea...cand masina demara si se pierdu in serpuirea drumului, o zbughi spre fata, care statea in genunghi, aplecata intr-o parte...plangea...de teama o zbughi acasa..

A doua zi, in fata casei invatatoarei se adunasera babe si doi tarcovnici in negru...baiatul isi facu loc cu coatele...sari gardul si ajunse in prispa...acolo, agatata de tavan, cu talpile albe atarnate, invatatoarea se balabanea usor...ingheta inima in el si un val de tristete il napadi...ii dadura lacrimile...in mana dreapta a moartei, stransa intre degete albe, o fituica, o pagina de caiet sifonata...se inalta si o smulse, o baga in buzunarul de la pantalonii scurti si o tuli pe fereastra, printre ciulini...

...acum, dupa 20 de ani, gasi foaia galbejita intr-un sertaras...o lasase acolo, spunea el pana va invata sa citeasca, insa a doua zi, plecase la oras, dupa ai lui...acum trase aer in piept si despaturi foaia...