miercuri, 8 septembrie 2010
vineri, 3 septembrie 2010
Geiger 2010 - despre puterea de a te ridica si a merge mai departe
...pare un cliseu ieftin...insa maratonul Mountain Bike 2010 chiar asta a fost...o lupta dusa la extrem, o incrancenare surda cu zecile de kilometri si diferentele de nivel, cu pantele si coborarile prin ceata, cu bolovanii si noroiul pana la genunchi...cu tentatia de a abandona...
...nu am abandonat, am terminat traseul in multe ore, insa a meritat; la sfarsit, consumat de duritatea muntelui, eram mai fericit...in astfel de momente, cand te invingi pe tine insuti, esti mai fericit...si o simti, in fiecare muschi incordat...
PS: fotografia este facuta pe drumul ce urca spre Paltinis, intr-o frumoasa zi de vara, cea anterioara concursului, chiar inainte sa ploua si astfel sa transforme traseul intr-un obstacol si mai feroce, si mai avantat...
...recunosc ca inca nu am antrenamentul necesar pentru a urca pe bicicleta pantele...cea spre magura am facut-o cu push bike, la o viteza medie de 4 km/h; asta inseamna ca am pierdut 3 ore numai acolo...insa nu ma plang, am avut timp sa admir peisajul si sa simt mirosul rece al cojilor de brazi in nari...mai sus, in golul alpin am aflat ce inseamna linistea absoluta si ce inseamna doua pante consecutive cu inclinatii foarte mari...in varf, prin smocurile aride de ceata unsuroasa, mi-am lasat bicicleta sa se odihneasca si am terminat ultima provizie de energizant....urma coborarea...
....si coborarea a fost mai grea decat urcarea, macar in prima ei parte, unde am si cazut, cu bicla peste mine...plus alte multe dezechilibrari....au fost si portiuni unde am zburat, cu adrenalina la maxim si ridicat in sa, pe poteci inguste dar prietenoase, cu vantul sfichiunidu-mi pe obraz...altele, pline de gropi, mi-au testat rabdarea si forta fizica, acolo carand efectiv bicicleta in spinare...
...mai spre vale, aproape de finish, m-am revazut cu noroaiele...balti umplute cu plastilina, unde rotile scanceau torturate, su tricepsii mei tremurau...altele umplute cu apa putreda, in care am si plonjat la un moment dat, in urma unei manevre gresite....apoi camp deschis cu smarcuri, si o perdea de ceata, unde o colega incepea sa se piarda...am strigat dupa ea si am reusit sa o intorc...
...pe drum am ajuns si la un parau, rece, atat de rece ca imi taia gleznele cu cutitase...am spalat bicicleta cat am putut, sub torentele repezi...
...finish-ul a fost o eliberare...dupa 8 ore de chin frumos...
PS: fotografia este facuta pe drumul ce urca spre Paltinis, intr-o frumoasa zi de vara, cea anterioara concursului, chiar inainte sa ploua si astfel sa transforme traseul intr-un obstacol si mai feroce, si mai avantat...
...recunosc ca inca nu am antrenamentul necesar pentru a urca pe bicicleta pantele...cea spre magura am facut-o cu push bike, la o viteza medie de 4 km/h; asta inseamna ca am pierdut 3 ore numai acolo...insa nu ma plang, am avut timp sa admir peisajul si sa simt mirosul rece al cojilor de brazi in nari...mai sus, in golul alpin am aflat ce inseamna linistea absoluta si ce inseamna doua pante consecutive cu inclinatii foarte mari...in varf, prin smocurile aride de ceata unsuroasa, mi-am lasat bicicleta sa se odihneasca si am terminat ultima provizie de energizant....urma coborarea...
....si coborarea a fost mai grea decat urcarea, macar in prima ei parte, unde am si cazut, cu bicla peste mine...plus alte multe dezechilibrari....au fost si portiuni unde am zburat, cu adrenalina la maxim si ridicat in sa, pe poteci inguste dar prietenoase, cu vantul sfichiunidu-mi pe obraz...altele, pline de gropi, mi-au testat rabdarea si forta fizica, acolo carand efectiv bicicleta in spinare...
...mai spre vale, aproape de finish, m-am revazut cu noroaiele...balti umplute cu plastilina, unde rotile scanceau torturate, su tricepsii mei tremurau...altele umplute cu apa putreda, in care am si plonjat la un moment dat, in urma unei manevre gresite....apoi camp deschis cu smarcuri, si o perdea de ceata, unde o colega incepea sa se piarda...am strigat dupa ea si am reusit sa o intorc...
...pe drum am ajuns si la un parau, rece, atat de rece ca imi taia gleznele cu cutitase...am spalat bicicleta cat am putut, sub torentele repezi...
...finish-ul a fost o eliberare...dupa 8 ore de chin frumos...
luni, 23 august 2010
Pe bicicleta la cota 2000
Am fost duminica la munte cu bicicleta, pentru o sesiune de antrenament in vederea urmatorului maraton, Geiger 2010 de la Sibiu...Am plecat dis-de-dimineata, cu bicla in portbagaj si intr-o ora si 45 de minute numai (sper sa nu am surprize in cutiuta postala...:) ) am ajuns la Sinaia, parcand pe unde am nimerit pe langa telecabina...m-am echipat, pantaloni, tricou, casca, manusi, ochelari, rucsac cu aparat foto si alte chestii utile, am incalecat pe-o sa, si anume cea a fantomei mele negre (un FELT Q720) si am urcat agale spre telecabina...eram cam singurul care facea acel traseu se pare la acea ora...o urcare cu bicla pana la cota 2000 costa exact 45 de RON si ai prioritate la parcare in interiorul cabinei...:)
...Odata ajuns sus, aerul rece mi-a lipi narile...nu erau mai mult de 10 grade...am pornit chitit sa cobor pe drumul de vara, insa m-a atras privelistea din jur, mai cu seama culmile de pe stanga cum iesi de la telecabina...usor inclinate, asa ca nu am rezistat si am dat o tura prin zona, cu viteza maxima...tacerea e atat de grava acolo incat auzi orice sunet fin al angrenajului, sunetul armonios al lantului, vibratia spitelor...m-am intors apoi la punctul de plecare, orientandu-ma spre drumul de vara...
Coborarea a fost de scurta durata, dar foarte tehnica...mult pietris, uneori si pietroaie in toata regula, care te pot arunca din sa daca nu tii bine de frane si nu-ti dozezi bine virajele....in rest m-am bucurat de peisaj si de vreme si mai ales de o coborare la 50 km/h pe sosea, de la cota 1400 in Sinaia...
Data viitoare vreau insa sa fac un traseu mai complicat si mai lung, pe creste si pe munte, asa ca cine stie si alte variante, sa se arata:)
...Odata ajuns sus, aerul rece mi-a lipi narile...nu erau mai mult de 10 grade...am pornit chitit sa cobor pe drumul de vara, insa m-a atras privelistea din jur, mai cu seama culmile de pe stanga cum iesi de la telecabina...usor inclinate, asa ca nu am rezistat si am dat o tura prin zona, cu viteza maxima...tacerea e atat de grava acolo incat auzi orice sunet fin al angrenajului, sunetul armonios al lantului, vibratia spitelor...m-am intors apoi la punctul de plecare, orientandu-ma spre drumul de vara...
Coborarea a fost de scurta durata, dar foarte tehnica...mult pietris, uneori si pietroaie in toata regula, care te pot arunca din sa daca nu tii bine de frane si nu-ti dozezi bine virajele....in rest m-am bucurat de peisaj si de vreme si mai ales de o coborare la 50 km/h pe sosea, de la cota 1400 in Sinaia...
Data viitoare vreau insa sa fac un traseu mai complicat si mai lung, pe creste si pe munte, asa ca cine stie si alte variante, sa se arata:)
vineri, 23 iulie 2010
Frunza de maslin
Copila cu ochii cenusii Il zari de departe, asa cum statea, aplecat pe piatra de hotar, in mantia-I alba; se opri din drum, si cum il privea asa de la departare, inima ei tresari uimita de caldura ochilor lui, mari si adanci ca doua oceane…si sufletul incepu sa se zvarcoleasca in ea nebuneste, asa cum il privea, de la departare, pe El, singur pe piatra de hotar, cu sandalele in praful drumului…si se facea seara, una dintre serile acelea parfumate de primavara , cand se lasau merii plini de greutatea florilor mustoase…
Copila se apropie usor, cu privirea in pamant, arsa de nerabdare, oprindu-se la doi pasi de el…Iisus o privi, cu zambetul acela cu care a privit-o intreaga ei viata, plin de neomeneasca iubire, si copila tresari usor, si ar fi vrut sa fuga, dar nici picioarele nu o mai ajutau, si nici tamplele nu o mai desenau pe osia lumii.
“vino, nu-ti fie frica…”, vocea lui era ca un abur cald care ii mangaia mintea, si copila se apropie usor, asezandu-se langa El pe piatra de hotar; “merit eu sa stau langa Tine?” murmura usor, si vocea ei tremura asa cum tremura in zbor aripa de inger, peste facerea lumii…”Nu ai meritat niciodata mai mult; cine sta langa mine este cu mine, si Eu sunt cu el…de ce sa nu zbori si tu in vazduhul meu, asa cum zbor privighetorile?”; copila il privea si era plina de Iubire langa El, asa cum nu fusese niciodata…mana ei se lasa usor in palma lui arsa de soare si tampla ei zvacnea usor, ca diminetile pline de roua din taina sufletului. “nu am fost Eu mereu langa tine, de atunci de cand doua maini calde ti-au tinut deasupra lumii trupul vinetiu?”; ea ii privea sandalele pline de praf…”ce cauti aici, in praful drumului?”; El privi in departare, cu toata lumina din lume,”oare nu este praful drumului tau, in care te-am gasit? Si oare nu m-ai cautat cu lacrimile tale, pana m-ai gasit? Aseara, de undeva, de jos, el mi-a trimis o ruga ascunsa, pe care am scris-o aici, pe aceasta frunza de maslin…era o ruga partial catre Mine, partial catre tine…si eu, in ultima vreme, poate prea ocupat cu frumusetea acestei lumi, cobor sa aduc rugile inapoi, catre sufletele catre care au pornit…”; El scoase din maneca o frunza pe care o desfacu usor, si i-o puse copilei in palma, ridicandu-se lin…”care el”? sopti ea, cu glasul inecat; “oare nu stii? El, cel pe care nu vrei sa il cunosti…” ; Isus zambi, cu ochii calzi, o saruta pe frunte, si se departa usor; in urma lui, copila ardea si glasul ei se auzi peste praful drumului…”dar nu scrie nimic…”; El se intoarse, ochii blanzi peste amurgul rece:”ce rost are sa scrie ce nu poate fi scris? Tu stii cel mai bine ce scrie, iar eu nu o pot rosti pentru tine…pentru ca nu scrie pentru ochi, ci pentru suflet, si pentru ca nu scrie pentru sufletul meu, ci pentru sufletul tau…tu stii cel mai bine, si decizia ta va fi cea mai buna…nici eu nu o stiu, decat sufletul tau… ”
El se departa usor, in ceasul cel mai plin de tamaie al amurgului…copila mai pastreaza si acum frunza de maslin, si ii este greu sa rosteasca ce nu este scris…o pastreaza ascunsa in podul palmei…pana ii se va face sete…sau frig…sau mai putin frica…
Copila se apropie usor, cu privirea in pamant, arsa de nerabdare, oprindu-se la doi pasi de el…Iisus o privi, cu zambetul acela cu care a privit-o intreaga ei viata, plin de neomeneasca iubire, si copila tresari usor, si ar fi vrut sa fuga, dar nici picioarele nu o mai ajutau, si nici tamplele nu o mai desenau pe osia lumii.
“vino, nu-ti fie frica…”, vocea lui era ca un abur cald care ii mangaia mintea, si copila se apropie usor, asezandu-se langa El pe piatra de hotar; “merit eu sa stau langa Tine?” murmura usor, si vocea ei tremura asa cum tremura in zbor aripa de inger, peste facerea lumii…”Nu ai meritat niciodata mai mult; cine sta langa mine este cu mine, si Eu sunt cu el…de ce sa nu zbori si tu in vazduhul meu, asa cum zbor privighetorile?”; copila il privea si era plina de Iubire langa El, asa cum nu fusese niciodata…mana ei se lasa usor in palma lui arsa de soare si tampla ei zvacnea usor, ca diminetile pline de roua din taina sufletului. “nu am fost Eu mereu langa tine, de atunci de cand doua maini calde ti-au tinut deasupra lumii trupul vinetiu?”; ea ii privea sandalele pline de praf…”ce cauti aici, in praful drumului?”; El privi in departare, cu toata lumina din lume,”oare nu este praful drumului tau, in care te-am gasit? Si oare nu m-ai cautat cu lacrimile tale, pana m-ai gasit? Aseara, de undeva, de jos, el mi-a trimis o ruga ascunsa, pe care am scris-o aici, pe aceasta frunza de maslin…era o ruga partial catre Mine, partial catre tine…si eu, in ultima vreme, poate prea ocupat cu frumusetea acestei lumi, cobor sa aduc rugile inapoi, catre sufletele catre care au pornit…”; El scoase din maneca o frunza pe care o desfacu usor, si i-o puse copilei in palma, ridicandu-se lin…”care el”? sopti ea, cu glasul inecat; “oare nu stii? El, cel pe care nu vrei sa il cunosti…” ; Isus zambi, cu ochii calzi, o saruta pe frunte, si se departa usor; in urma lui, copila ardea si glasul ei se auzi peste praful drumului…”dar nu scrie nimic…”; El se intoarse, ochii blanzi peste amurgul rece:”ce rost are sa scrie ce nu poate fi scris? Tu stii cel mai bine ce scrie, iar eu nu o pot rosti pentru tine…pentru ca nu scrie pentru ochi, ci pentru suflet, si pentru ca nu scrie pentru sufletul meu, ci pentru sufletul tau…tu stii cel mai bine, si decizia ta va fi cea mai buna…nici eu nu o stiu, decat sufletul tau… ”
El se departa usor, in ceasul cel mai plin de tamaie al amurgului…copila mai pastreaza si acum frunza de maslin, si ii este greu sa rosteasca ce nu este scris…o pastreaza ascunsa in podul palmei…pana ii se va face sete…sau frig…sau mai putin frica…
miercuri, 21 iulie 2010
Surmont MTB Challenge 2010 - cum a fost
Bucuresti...accelerat spre Azuga...vagonul de biciclete are cateva locuri unde iti poti agata bicla...evident suntem mai multi doritori, dar ne descurcam...ajungem la Azuga si incepe sa ploua...bine ca e doar maine concursul...
...Duminica dimineata inscrierile dureaza foarte mult....peste 500 de doritori, foarte multi neinscrisi pe net...debutul cursei se decaleaza deci cu o ora aproape; sunt doua trasee, una scurta si una lunga...o aleg pe cea scurta, din lipsa de antrenament...am sa vad la sfarsit ca am avut dreptate
Primii 12 km au insemnat o urcare foarte usoare, cu mici denivelari...si asta pana la punctul de alimentare, unde bananele, glucoza si apa ne-au ajutat sa ne reimprospatam...urmau 2.5 km de urcare abrupta, iar multi dintre noi au luat bicla de coarne si au mers pe langa ea...incepuse si un soare ucigator si pe creasta nu ne mai aparau copacii...apoi climax-ul: coborarea...10 km de adrenalina si vant in nari...nesat...bucurie...din fericire lipsa de probleme...finish-ul a insemnat o eliberare asteptata, plina de noroi si suflu rapid...
Urmeaza maratonul Muscelului
...Duminica dimineata inscrierile dureaza foarte mult....peste 500 de doritori, foarte multi neinscrisi pe net...debutul cursei se decaleaza deci cu o ora aproape; sunt doua trasee, una scurta si una lunga...o aleg pe cea scurta, din lipsa de antrenament...am sa vad la sfarsit ca am avut dreptate
Primii 12 km au insemnat o urcare foarte usoare, cu mici denivelari...si asta pana la punctul de alimentare, unde bananele, glucoza si apa ne-au ajutat sa ne reimprospatam...urmau 2.5 km de urcare abrupta, iar multi dintre noi au luat bicla de coarne si au mers pe langa ea...incepuse si un soare ucigator si pe creasta nu ne mai aparau copacii...apoi climax-ul: coborarea...10 km de adrenalina si vant in nari...nesat...bucurie...din fericire lipsa de probleme...finish-ul a insemnat o eliberare asteptata, plina de noroi si suflu rapid...
Urmeaza maratonul Muscelului
vineri, 9 iulie 2010
joi, 8 iulie 2010
Lorena Lupu si nebunia decantata
Lorena Lupu este o poetesa ratata cu un ego supradimensionat care ascunde insa un munte de frustrari acumulate de un creier nesatisfacut si din ce in ce mai confruntat cu perspectiva amara a propriei ratari;
Sub pavaza faptului ca scrie la Playboy, incident cu care nu inceteaza sa se laude pe la toate colturile (desi se tortureaza cu o mirare tampita ori de cate ori adica intotdeauna, cand nimeni nu pare sa o bage in seama...), aceasta pseudo-scriitoare de maidan, crescuta pe genunchi la miros de igrasie, fursecuri statute si parturi cu cola, isi imagineaza in delirurile sale de grandoare ca este una dintre personajele de seama ale vietii literare romanesti si in acest sens jigneste pe oricine care isi permite macar sa critice orice cuvintel scos pe gurita (de altfel foarte scarbavnica) a onorabilei...
...Astfel, blogul personal pe care il tine a devenit un morman de injuraturi si insulte ca la usa cortului, declamate de posedata, spre oricine care se abate de la regula pupatului in curul flescait al primadonei decrepite: gratularile "sugi pula", "muie tie", "labagiilor", etc etc... fac parte din arsenalul literar cu care poetesa isterica isi trateaza cititorii; asta denota, pe langa o proasta crestere de subsol de bloc comunist, si niste adanci frustrari din copilarie, marcate probabil de abuzuri inimaginabile; in acest sens, fatuca cerseste de fapt mila, pentru ca orice om cu bun simt, odata ce intelege cum stau lucrurile, nu poate simti decat compasiune fata de aceasta fiinta ratacita si extrem de confuza, ce repeta, ad nauseam, aceleasi clisee, agresivitati verbale si trivialitati, in speranta semi-amazonica a recunoasterii sale literare (i), ca femeie independenta si non-conformista...Ea nu isi da insa seama (insa ce nebun e in stare sa-si recunoasca propria paranoia?) ca nu face altceva decat sa-si popularizeze frigiditatea si lipsa de idei, scaldandu-se in propria troaca a mediocritatii scrijelite cu boldul nebuniei...
Noapte buna, poetesa!
Sub pavaza faptului ca scrie la Playboy, incident cu care nu inceteaza sa se laude pe la toate colturile (desi se tortureaza cu o mirare tampita ori de cate ori adica intotdeauna, cand nimeni nu pare sa o bage in seama...), aceasta pseudo-scriitoare de maidan, crescuta pe genunchi la miros de igrasie, fursecuri statute si parturi cu cola, isi imagineaza in delirurile sale de grandoare ca este una dintre personajele de seama ale vietii literare romanesti si in acest sens jigneste pe oricine care isi permite macar sa critice orice cuvintel scos pe gurita (de altfel foarte scarbavnica) a onorabilei...
...Astfel, blogul personal pe care il tine a devenit un morman de injuraturi si insulte ca la usa cortului, declamate de posedata, spre oricine care se abate de la regula pupatului in curul flescait al primadonei decrepite: gratularile "sugi pula", "muie tie", "labagiilor", etc etc... fac parte din arsenalul literar cu care poetesa isterica isi trateaza cititorii; asta denota, pe langa o proasta crestere de subsol de bloc comunist, si niste adanci frustrari din copilarie, marcate probabil de abuzuri inimaginabile; in acest sens, fatuca cerseste de fapt mila, pentru ca orice om cu bun simt, odata ce intelege cum stau lucrurile, nu poate simti decat compasiune fata de aceasta fiinta ratacita si extrem de confuza, ce repeta, ad nauseam, aceleasi clisee, agresivitati verbale si trivialitati, in speranta semi-amazonica a recunoasterii sale literare (i), ca femeie independenta si non-conformista...Ea nu isi da insa seama (insa ce nebun e in stare sa-si recunoasca propria paranoia?) ca nu face altceva decat sa-si popularizeze frigiditatea si lipsa de idei, scaldandu-se in propria troaca a mediocritatii scrijelite cu boldul nebuniei...
Noapte buna, poetesa!
luni, 5 iulie 2010
Despre nesimtire si consecventa
Traim intr-o epoca a nesimtirii grosolane in care orice urma de logica este batjocorita si spintecata cu zambetul pe buze...
...For instance: hai sa luam cazul "iubitorilor de animale", al vegetarienilor si al altor oameni care isi justifica renuntarea la anumite chestii din aceasta viata prin grija ce o poarta anumitor altor chestii...
Iubitorii de animale sunt ei iubitori de animale, insa cercul animalelor iubite este extrem de restrans: caini, pisici, broaste testoase, hamsteri, papagali, etc...adica in general animale necomestibile sau nedaunatoare; din cercul animalelor tolerate si iubite nu fac parte tantarii, gandacii, mustele, sobolanii, mieii, viteii, porcii etc etc etc...Bineinteles ca "iubitorul de animale" standard, in timp ce iubeste el animaele cu sarg pe la conferinte sau talk show-uri va fi mai mereu prins cu cate o geaca din piele ("geaca asta e facuta din pielea unui anumal??...Doamne, chiar nu stiam...") sau un hamburger (deci draga iubitorule de caini si pisici, ca sa iti umfli tu mufa cu cheeseburger, hamburger sau mai stiu eu ce, cirezi de vite au fost hacuite in abatoare...); dar oricum aceste specimene sunt prea evidente...in schimb sunt aia si mai hardcore care iubesc toate animalele cu exceptia celor daunatoare si pentru care e un act de o cruzime rara sa omori un caine, insa nu e atat de socant sa calci cu bombeul un gandac? de ce? "cainele este mai apropiat de rasa umana, gandacul este daunator..."; aha, deci asa statea problema...deci e in functie de cat de apropiata e de rasa umana; dar vitele pe care le mananci, sunt mai apropiate de rasa umana decat cainii?...Ideea e ca oricate argumente logice le-am prezenta acestor fanatici, nu o scoti la capat si tot ei detin adevarul absolut...
Ideea de baza este ca "e o cruzime imensa sa omori o pisica, insa nu e nici o problema daca omori un pui si-l mananci tocanita"; adica cat de nesimtit sa fii sa accepti aceasta judecata (si credeti-ma, majoritatea iubitorilor de animale asa gandesc...), cat de inconsecvent si subiectiv?
Problema ar putea fi rezolvata foarte simplu daca s-ar denumi clar lucrurile:"asociatia iubitorilor de caini si pisici" . punct. spunand asta, esti consecvent "bai, mie imi plac caini si pisicile, asa ca ii protejez; restul animalelor nu ma intereseaza nu ma bag..."; dar nuu, ar fi prea ok, prea simplu si elegant...
La fel si vegetarienii care nu mananca produse animale din respect pentru "fiintele vii"; in schimb mananca plante la greu, care sunt si ele vii, insa pesemne mai putin vii decat animalele...e o cruzime sa mananci peste, dar e ok sa mananci stevie...de ce? DE CE?...nu ne raspunde nimeni...pentru ca asa vrea muschiul vegetarianului nesimtit...sau: nu beau lapte de vaca pentru ca natura a facut acest lapte ca sa fie consumat de vitel si nu de om....interesant; dar mere de ce mananci ma? A facut natura merele ca sa le mananci tu? Ai intrebat tu natura si ti-a scris pe o hartie ce poti sa mananci si ce nu? Sau ai dedus tu cu de la sine putere ca poti sa mananci urzici dar nu si pitulici...
Nu am nici o problema cu vegetarienii care isi motiveaza gestul prin beneficiile de sanatate care rezulta dintr-o dieta bazata pe fructe si legume; e ok, e de inteles, e consecvent, nu exista nici un conflict logic: mananc morcovi ca o sa am vederea mai buna, nu ca mi se pare o cruzime sa mananc piept de pui....
Unul din cele mai mari pacate al lumii moderne este acest fariseism in gandire care denota o lipsa de respect crasa fata de logica elementara...a fi consecvent este o raritate si aproape o virtute
...For instance: hai sa luam cazul "iubitorilor de animale", al vegetarienilor si al altor oameni care isi justifica renuntarea la anumite chestii din aceasta viata prin grija ce o poarta anumitor altor chestii...
Iubitorii de animale sunt ei iubitori de animale, insa cercul animalelor iubite este extrem de restrans: caini, pisici, broaste testoase, hamsteri, papagali, etc...adica in general animale necomestibile sau nedaunatoare; din cercul animalelor tolerate si iubite nu fac parte tantarii, gandacii, mustele, sobolanii, mieii, viteii, porcii etc etc etc...Bineinteles ca "iubitorul de animale" standard, in timp ce iubeste el animaele cu sarg pe la conferinte sau talk show-uri va fi mai mereu prins cu cate o geaca din piele ("geaca asta e facuta din pielea unui anumal??...Doamne, chiar nu stiam...") sau un hamburger (deci draga iubitorule de caini si pisici, ca sa iti umfli tu mufa cu cheeseburger, hamburger sau mai stiu eu ce, cirezi de vite au fost hacuite in abatoare...); dar oricum aceste specimene sunt prea evidente...in schimb sunt aia si mai hardcore care iubesc toate animalele cu exceptia celor daunatoare si pentru care e un act de o cruzime rara sa omori un caine, insa nu e atat de socant sa calci cu bombeul un gandac? de ce? "cainele este mai apropiat de rasa umana, gandacul este daunator..."; aha, deci asa statea problema...deci e in functie de cat de apropiata e de rasa umana; dar vitele pe care le mananci, sunt mai apropiate de rasa umana decat cainii?...Ideea e ca oricate argumente logice le-am prezenta acestor fanatici, nu o scoti la capat si tot ei detin adevarul absolut...
Ideea de baza este ca "e o cruzime imensa sa omori o pisica, insa nu e nici o problema daca omori un pui si-l mananci tocanita"; adica cat de nesimtit sa fii sa accepti aceasta judecata (si credeti-ma, majoritatea iubitorilor de animale asa gandesc...), cat de inconsecvent si subiectiv?
Problema ar putea fi rezolvata foarte simplu daca s-ar denumi clar lucrurile:"asociatia iubitorilor de caini si pisici" . punct. spunand asta, esti consecvent "bai, mie imi plac caini si pisicile, asa ca ii protejez; restul animalelor nu ma intereseaza nu ma bag..."; dar nuu, ar fi prea ok, prea simplu si elegant...
La fel si vegetarienii care nu mananca produse animale din respect pentru "fiintele vii"; in schimb mananca plante la greu, care sunt si ele vii, insa pesemne mai putin vii decat animalele...e o cruzime sa mananci peste, dar e ok sa mananci stevie...de ce? DE CE?...nu ne raspunde nimeni...pentru ca asa vrea muschiul vegetarianului nesimtit...sau: nu beau lapte de vaca pentru ca natura a facut acest lapte ca sa fie consumat de vitel si nu de om....interesant; dar mere de ce mananci ma? A facut natura merele ca sa le mananci tu? Ai intrebat tu natura si ti-a scris pe o hartie ce poti sa mananci si ce nu? Sau ai dedus tu cu de la sine putere ca poti sa mananci urzici dar nu si pitulici...
Nu am nici o problema cu vegetarienii care isi motiveaza gestul prin beneficiile de sanatate care rezulta dintr-o dieta bazata pe fructe si legume; e ok, e de inteles, e consecvent, nu exista nici un conflict logic: mananc morcovi ca o sa am vederea mai buna, nu ca mi se pare o cruzime sa mananc piept de pui....
Unul din cele mai mari pacate al lumii moderne este acest fariseism in gandire care denota o lipsa de respect crasa fata de logica elementara...a fi consecvent este o raritate si aproape o virtute
luni, 28 iunie 2010
Te iubesc...
Aceasta este povestea ochilor mei
descusuţi de desfătarea ochilor tai,
acesta imi sunt eu, decurgand firesc
dintr-o probabilă floare de soc
intr-o probabilă vara, un pic rece
cand gustam din sâmbure de nectarina
şi mângâiam cu tristetea frunze amare
plânse de arbori amari, peste oraş..
şi arome sfinte imi tămăduiau obrazul
brazdat de probabile lacrimi
in probabilele seri cand se scuturau
salcâmii si in căuşul fiinţei lor
mirosea a cenuşă...
...probabil ţi-am şoptit "te iubesc"
cu frica de a nu te trezi
rezemată cum erai, de tâmpla pamântului
am murmurat chiar de două ori,
a doua oară crestându-mi palmele
cu probabilul nenoroc...
probabil ca nu m-ai auzit
ocupata cum erai, cu probabilele zambete triste
de pe marginea sufletului tau,
unde soaptele mele s-au zdrelit usor,
de probabilii spini, de probabilul dor...
şi ce era mai frumos, in probabila lume
decât noi doi, si probabila noastră
atât de tăcută, iubire...
descusuţi de desfătarea ochilor tai,
acesta imi sunt eu, decurgand firesc
dintr-o probabilă floare de soc
intr-o probabilă vara, un pic rece
cand gustam din sâmbure de nectarina
şi mângâiam cu tristetea frunze amare
plânse de arbori amari, peste oraş..
şi arome sfinte imi tămăduiau obrazul
brazdat de probabile lacrimi
in probabilele seri cand se scuturau
salcâmii si in căuşul fiinţei lor
mirosea a cenuşă...
...probabil ţi-am şoptit "te iubesc"
cu frica de a nu te trezi
rezemată cum erai, de tâmpla pamântului
am murmurat chiar de două ori,
a doua oară crestându-mi palmele
cu probabilul nenoroc...
probabil ca nu m-ai auzit
ocupata cum erai, cu probabilele zambete triste
de pe marginea sufletului tau,
unde soaptele mele s-au zdrelit usor,
de probabilii spini, de probabilul dor...
şi ce era mai frumos, in probabila lume
decât noi doi, si probabila noastră
atât de tăcută, iubire...
Ramm-stein
Rammstein este o trupa la care tin foarte mult si pe care am ascultat-o la greu in ultima vreme...show-ul de aseara nu a facut decat sa-mi intareasca statutul de fan al acestor nemti extrem de spectaculosi...
Muzica industriala a germanilor nu poate suporta decat un decor post-apocaliptic ca cel pus in scena ieri seara la Romexpo: flacari, multe flacari, pacura, benzina, funingine, angrenaje grele unse cu vaselina, costume de piele, lanturi grele...totul intr-o atmosfera semi-psihotica cu iz psihedelic, frizand nebunia pura, dar buna...Till Lindeman, vocalistul uns pe fata cu funingine, mereu in verva, are simtul spectacolului in sange, jucand roluri diverse, de la macelarul suprarealist, vanatorul sau fochistul in costum de piele care forjeaza pe scena si trimite catre audienta jarbe de flacari si scantei....Iar muzica, dura, ritmata, pura, cadentata, a reprezentat adevarata Benzin a unei seri magice, predata la cheie de o trupa de calitate pur nemteasca...
Interactiunea cu publicul a fost astfel maxima, desi nu a constat in comunicare verbala (cu exceptia frumosului "Multumim frumos, Bucuresti...") ci intr-o permanenta simbioza artist-auditoriu, in fata unui public foarte avizat care sorbea fiecare nota cu profunda cunoastere afectuoasa; la sfarsit, plimbarea metaforica peste mii de brate a claparului in barcuta gonflabila pe ritmurile piesei Hailfish (Rechinul), a incheiat o seara memorabila si a lasat tuturor ravna de a vedea mai mult...
...Poate data viitoare, cat mai curand, pentru un show desinestatator Rammstein...merita!
Muzica industriala a germanilor nu poate suporta decat un decor post-apocaliptic ca cel pus in scena ieri seara la Romexpo: flacari, multe flacari, pacura, benzina, funingine, angrenaje grele unse cu vaselina, costume de piele, lanturi grele...totul intr-o atmosfera semi-psihotica cu iz psihedelic, frizand nebunia pura, dar buna...Till Lindeman, vocalistul uns pe fata cu funingine, mereu in verva, are simtul spectacolului in sange, jucand roluri diverse, de la macelarul suprarealist, vanatorul sau fochistul in costum de piele care forjeaza pe scena si trimite catre audienta jarbe de flacari si scantei....Iar muzica, dura, ritmata, pura, cadentata, a reprezentat adevarata Benzin a unei seri magice, predata la cheie de o trupa de calitate pur nemteasca...
Interactiunea cu publicul a fost astfel maxima, desi nu a constat in comunicare verbala (cu exceptia frumosului "Multumim frumos, Bucuresti...") ci intr-o permanenta simbioza artist-auditoriu, in fata unui public foarte avizat care sorbea fiecare nota cu profunda cunoastere afectuoasa; la sfarsit, plimbarea metaforica peste mii de brate a claparului in barcuta gonflabila pe ritmurile piesei Hailfish (Rechinul), a incheiat o seara memorabila si a lasat tuturor ravna de a vedea mai mult...
...Poate data viitoare, cat mai curand, pentru un show desinestatator Rammstein...merita!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)