Deci Becali a cerut voie duhovnicului sau sa se impreuneze cu sotia sa...adica, pe limbajul mioriticului, sa se cordeasca cu nevasta-sa, al carui nume (evident un detaliu steril al existentei transhumantului...) nu mi-l mai amintesc, desi a fost mentionat chiar de oier in conferinta de presa...Pentru ca, da, latifundiarul a conjurat (de la francezul "conjurer":) ) o conferinta de presa in toata regula pentru a mai bate inca un ziar, de data asta un tabloid, pentru impertinenta de a titra becali si sex in aceeasi propozitie...apoi a dat-o pe ulei in cel mai pur stil becalian, trasandu-ne, noua, oilor ratacite cu ochii beliti in TV, diferenta fundamentala intre impreunare si sex; resursele vocabularului ciobanului de pipera fiind limitate (si asta nu numai in vreme de criza), nu ne-a mai limpezit si cu deosebirile dintre futai si cordeala, cotaiala si coit, sau intre posta si muie, daca tot ne-am apucat sa vorbim academic...
...In toata aceasta poveste, ramane figura preotului, tarat in fata microfoanelor de fariseul mancator de urda, pentru a-i confirma versiunea; daca mai aveam o urma de incredere in preotimea romaneasca, aceasta a primit o lovitura grea; ce e mai grav, intr-o romanie becalioata, acest gest de un absurd halucinant, al preotului TV, trece neobservat, ba chiar va fi aplaudat de o mare parte a populatiei noastre invelite intr-o religiozitate caricaturista.
marți, 30 martie 2010
luni, 29 martie 2010
Rashomon
Sa vezi un film la cinemateca romana (sala Eforie) poate fi o activitate rezervata doar unor initiati care detin pretioase informatii in legatura cu progrmul hermetic si abscons al acestei venerabile institutii. Dar e de inteles, avand in vedere popularitatea covarsitoare de care se bucura cinemateca in randul romanilor de mall...ca vorba aia "unde Avatar nu e, nimic nu e..." si corolarul acesteia "Ne putem indoi de tot, cu exceptia necesitatii de a manca floricele si a bea un kil de cola la film...";
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...
In fine, dupa multe peripetii si cateva telefoane date la sala cu pricina, am aflat ca ruleaza un film al lui Kurosawa, "Rashomon" asa ca sambata seara la 19h30 eram la casa de bilete, de unde mi-am luat un abonament (costa 15 lei si pe baza lui poti cumpara bilete cu 8 lei in loc de 10...) si impreuna cu inca trei prieteni am luat loc in sala (la etaj) asteptand sa ruleze dvd-playerul (mai nou, in salile underground se ruleaza filme pe proiector de pe dvd...) cu "Rashomon"; spre mirarea mea, sala aproape plina (sa fi fost vreo 20-30 de cinefili) si recunosc ca in ciuda igrasiei de pe pereti am trait sentimentul acela al initiatului, aburul filmului vechi si inaccesibil decat anumitor oameni pasionati...
Filmul, daca reuseai sa treci peste cadrele aparent plictisitoare (un prieten de-al meu nu a reusit, adormind cu capul pe umarul prietenei...), este o fresca psihologica asupra naturii umane, prezentata in geniale paradoxuri; actiunea e simpla: 3 personaje (un taietor de lemne, un trecator si un preot budist) se adapostesc de ploaie in refugiul Rashomon, si incearca sa desluseasca misterul unei crime ce avusese loc cateva zile in urma, si in care fusesera implicati un talhar, o femeie si sotul ei. Povestea crimei, istorisita din mai multe puncte de vedere, creioneaza tipologiile umane filtrate prin constiinta mai mult sau mai putin laxista a povestitorilor: taietorul de lemne, simbolul omului simplu, aflat in fata unei lumi pe care nu o poate intelege sau controla; preotul depresiv, apasat de absurditatea lumii in care traieste, este imaginea ruperii de religie si avansarii spre neant, in timp ce trecatorul este simbolul omului concret, ce se lupta cu plictiseala si care exprima avantul vital al lumii; scena de final, in care cei trei gasesc un copil abandonat, arata ca, odata cu oprirea ploii, exista speranta unui nou inceput: in timp ce trecatorul pleaca cu kimonoul pretios in care era invelit copilul, taietorul de lemne il poarta in brate pe micut spre a-l creste alaturi de ceilalti 6 copii ai sai.
Urmarind un film facut in 1950, mi-am dat seama ca toate realizarile tehnologice ale cinematografiei contemporante nu pot inlocui talentul actorilor si al realizatorilor...imaginile filmate in alb-negru, cadrele intotdeauna marcate de un simbolism poetic, jocul actorilor (imi raman in minte ochii femeii ascunsa dupa umarul talharului, cerandu-i acestuia sa-i ucida sotul...)...
miercuri, 24 martie 2010
Fotograful si marea
- Ma pot dezbraca in fata dumneavoastra?, simt o nevoie ciudata sa fiu goala, sa ma priviti goala...Fata il privea din interiorul rochiei albe, voalate, iar briza ii descoperea coapsa dreapta si jartiera neagra din matase...marea era aproape de ea si valurile mici ii mangaiau gleznele acoperite de nisip sarat...
- Te rog...Fotograful o privea uimit...femeia avea trupul de amfora, se dezbraca repede, de sus pana jos, rochia ii cazu peste glezne si apoi cu varful piciorului o arunca in valuri...
- Priveste-ma, asa cum sunt, goala, in fata ta...nu am fost niciodata mai goala, sa stii...Fotograful apasa frenetic pe declansator, imortaliza cadre cu umeri, sani, degetele lungi, parul negru vascos, buze, urmele coastelor...femeia suradea si chema marea la ea.
- N-o sa fiu niciodata mai goala decat acum...as vrea sa vii cu mine unde ma duc, sa ne manance algele pe amandoi...Femeia intra usor in mare, pana la genunchi, trupul de bronz primea zvarcolirile unui soare rosu, sanii rotunzi se conturau pe fundalul marii din ce in ce mai agitate...
Fotograful apasa frenetic pe buton, cadrele curgeau, valurile acopereau coapsele femeii, pubisul mustea de apa, parul lung biciuia crestele spumoase...
- Vino...striga ea, stins, valurile cresteau, apa ii scalda acum sfarcurile cafenii, umerii auzeau sipotul marii, parul era alge, ochii sfredeleau obiectivul, fotograful renunta, privind-o de pe mal...apusul se intindea solemn, crestetul plin de apa uleioasa a fetei nu se mai vazu, marea era egala si femeia disparuse in pantecul ei primordial...
Fotograful isi aprinse o tigara...
- Te rog...Fotograful o privea uimit...femeia avea trupul de amfora, se dezbraca repede, de sus pana jos, rochia ii cazu peste glezne si apoi cu varful piciorului o arunca in valuri...
- Priveste-ma, asa cum sunt, goala, in fata ta...nu am fost niciodata mai goala, sa stii...Fotograful apasa frenetic pe declansator, imortaliza cadre cu umeri, sani, degetele lungi, parul negru vascos, buze, urmele coastelor...femeia suradea si chema marea la ea.
- N-o sa fiu niciodata mai goala decat acum...as vrea sa vii cu mine unde ma duc, sa ne manance algele pe amandoi...Femeia intra usor in mare, pana la genunchi, trupul de bronz primea zvarcolirile unui soare rosu, sanii rotunzi se conturau pe fundalul marii din ce in ce mai agitate...
Fotograful apasa frenetic pe buton, cadrele curgeau, valurile acopereau coapsele femeii, pubisul mustea de apa, parul lung biciuia crestele spumoase...
- Vino...striga ea, stins, valurile cresteau, apa ii scalda acum sfarcurile cafenii, umerii auzeau sipotul marii, parul era alge, ochii sfredeleau obiectivul, fotograful renunta, privind-o de pe mal...apusul se intindea solemn, crestetul plin de apa uleioasa a fetei nu se mai vazu, marea era egala si femeia disparuse in pantecul ei primordial...
Fotograful isi aprinse o tigara...
marți, 23 martie 2010
Despre femei
"...nu prea sunt buna la pat, nu?"...Andreea isi aprinse o tigara, stergandu-si cu servetelul urmele de sperma de pe abdomen...picioarele i se balabaneau pe marginea patului, in timp ce barbatul de langa ea avea capul intors spre fereastra si ochii acoperiti cu antebratul..."stiu ca nu sunt...sau nu-ti place tie...asa-i, nu?"...barbatul mormai ceva...se intoarse si privi sanii femeii, i se parea ca sunt lasati, sfarcurile fade..."hai mai..."; dar se gandea ca ea are dreptate, dar nici macar el nu stia de ce nu-i place, era prea...putin nebuna...si lui ii placeau tarfele; da , ii placeau tarfele, chiar acum fantasma la Ema...Ema, da, pai cand ii baga limba in gura Emei nebuna aia se incolacea ca un sarpe si parca intra in transa, il prindea de ceafa si il saruta ca o dementa, sarutul acela ud, de tarfa murdara, Andreea era o fata minunata, dar nu-si pierdea controlul...pe Ema o urca pe pereti si simtea ca intra in ea atat de adanc ca gemea de placere...
...Andreea se imbracase deja si ii statea bine in bluzita aceea mov...toate fetele arata bine imbracate, se gandi...Andreea nu se mai gandea la nimic, il privea si vroia sa-si ia ramas bun...n-avea chef nici sa o conduca, intr-un tarziu a luat-o de mana si au coborat...Ema, da...
...Andreea se imbracase deja si ii statea bine in bluzita aceea mov...toate fetele arata bine imbracate, se gandi...Andreea nu se mai gandea la nimic, il privea si vroia sa-si ia ramas bun...n-avea chef nici sa o conduca, intr-un tarziu a luat-o de mana si au coborat...Ema, da...
luni, 22 martie 2010
Cu bicicleta la serviciu
Asa cum ma hotarasem de ceva vreme, astazi a fost prima zi in care am ajuns cu bicicleta la munca; lasand la o parte faptul ca azi a fost si o zi super agreabila ce a facut ca aceasta plimbare matinala sa fie si foarte placuta, am sa incerc sa prezint experienta mea in speranta ca si alte persoane vor urma acest drum, renuntand la masina (macar in timpul saptamanii...) sau la imbulzeala de la metrou.
Cadru general: locuiesc in Tineretului si lucrez in Piata Victoriei; distanta apreciabila insa nu ceva iesit din comun.
Weekendul asta am fost la Decathlon pentri a face unele cumparaturi complementare (bicicleta o aveam deja), anume: oglinda retrovizoare, tricou special, pantofi negri sport (pentru a se asorta cu costumul), lumini, lant antifurt, rucsac, spray antibacterian pentru pantofi, sosete, ochelari, manusi.
Avand in vedere ca trebuie sa pastrez tinuta office la serviciu (costum, camasa , cravata...) am facut urmatorul aranjament: camasa, cravata si sacoul (pe care de acum inainte am sa-l las la birou pe umeras...:) ) le-am aranjat cum am putut eu mai bine in rucsac, alaturi de celelalte lucruri indispensabile: deodorante, servetele umede, prosop, punga cu pantofi. Am pastrat pantalonii, pe care i-am asortat cu tricoul negru special pentru ciclism pe care l-am imbracat peste o bluza cu maneci lungi (desi la cat de cald a fost azi as fi putut sa plec direct in tricou); am incaltat pantofii sport, mi-am pus manusile si ochelarii si am purces la drum:)...Toate bune si frumoase, am urmat pista de bicicleta pana la Unirii; intre Unirii si Romana, a fost mai problematic pentru ca a trebuit sa-mi exersez talentele de slalom printre grupurile compacte de cetatenii care se grabeau la munca (mai ales in piata universitatii si piata romana furnicarele umane pot deveni adevarate obstacole); dupa vreo 25 de minute de cand iesisem din scara blocului, ma aflam deja in Piata Victoriei si imi legam bicicleta in rastel (din fericire parcarea multinationalei in care lucrez este prevazuta si cu cateva rasteluri).
Partea cea mai dificila a periplului l-a reprezentat schimbarea hainelor: avand in vedere ca nu am vestiar si dus la munca, am fost nevoit sa ma schimb in toaleta: pentru aceasta actiune si pentru a elimina situatia penibila in care urmele de transpiratie te impiedica sa mai convietuiesti normal cu colegii de birou, prosopul, servetelele umede (ca sa nu mai vorbim de deodorante etc) sunt absolut indispensabile si isi fac treaba bine asigurand o igiena respectabila...
Cam atat, ma bucur ca am luat decizia asta, ma simt foarte bine de la miscarea de dimineata si am deja in minte mutrele obosite ale oamenilor blocati la semafor in masina...
Cadru general: locuiesc in Tineretului si lucrez in Piata Victoriei; distanta apreciabila insa nu ceva iesit din comun.
Weekendul asta am fost la Decathlon pentri a face unele cumparaturi complementare (bicicleta o aveam deja), anume: oglinda retrovizoare, tricou special, pantofi negri sport (pentru a se asorta cu costumul), lumini, lant antifurt, rucsac, spray antibacterian pentru pantofi, sosete, ochelari, manusi.
Avand in vedere ca trebuie sa pastrez tinuta office la serviciu (costum, camasa , cravata...) am facut urmatorul aranjament: camasa, cravata si sacoul (pe care de acum inainte am sa-l las la birou pe umeras...:) ) le-am aranjat cum am putut eu mai bine in rucsac, alaturi de celelalte lucruri indispensabile: deodorante, servetele umede, prosop, punga cu pantofi. Am pastrat pantalonii, pe care i-am asortat cu tricoul negru special pentru ciclism pe care l-am imbracat peste o bluza cu maneci lungi (desi la cat de cald a fost azi as fi putut sa plec direct in tricou); am incaltat pantofii sport, mi-am pus manusile si ochelarii si am purces la drum:)...Toate bune si frumoase, am urmat pista de bicicleta pana la Unirii; intre Unirii si Romana, a fost mai problematic pentru ca a trebuit sa-mi exersez talentele de slalom printre grupurile compacte de cetatenii care se grabeau la munca (mai ales in piata universitatii si piata romana furnicarele umane pot deveni adevarate obstacole); dupa vreo 25 de minute de cand iesisem din scara blocului, ma aflam deja in Piata Victoriei si imi legam bicicleta in rastel (din fericire parcarea multinationalei in care lucrez este prevazuta si cu cateva rasteluri).
Partea cea mai dificila a periplului l-a reprezentat schimbarea hainelor: avand in vedere ca nu am vestiar si dus la munca, am fost nevoit sa ma schimb in toaleta: pentru aceasta actiune si pentru a elimina situatia penibila in care urmele de transpiratie te impiedica sa mai convietuiesti normal cu colegii de birou, prosopul, servetelele umede (ca sa nu mai vorbim de deodorante etc) sunt absolut indispensabile si isi fac treaba bine asigurand o igiena respectabila...
Cam atat, ma bucur ca am luat decizia asta, ma simt foarte bine de la miscarea de dimineata si am deja in minte mutrele obosite ale oamenilor blocati la semafor in masina...
joi, 18 martie 2010
Despre panarama corporatista
Panarama corporatista din Romania poarta ochelari de firma, Prada sau Police si are un har desavarsit in a se prezenta lumii ca un obiect cu desavarsire sexual, ale carui alte intrebuintari periferice sunt detalii neinteresante pentru lumea in care traieste…Panarama corporatista, spre deosebire de franchetea tarfei de centura, abordeaza un orgoliu high-life, si are o nemasurat de buna parere despre sine si mai ales despre sanii sai, pe care nu ezita sa si-i socializeze in orice ocazie…desi superficiala pana la caricatura, panarama corporatista nu suporta sa i se insulte inteligenta, invocand cu orice ocazie ca reusitele sale profesionale se datoreaza exclusiv, dar exclusiv desteptaciunii sale innascute, desprinse prin facultaturi si mastere ;
In definitiv, diferenta intre panarama corporatista si pitipoanca de bamboo nu este una de gen, ci una de detaliu, de culoare ; ambele poarta amprentele sexuale vizibile ale obiectului sexual social uman afisat (fardurile in exces, bratara pe glezna, ceasurile de aur, ochelarii de soare, bronzul de neon, vocabularul de balta, damful de parfum cu care ai putea gaza un cartier intreg…), ambele au vieti algoritmice, setate intre sala si « munca » ; panarama corporatista insa adopta tinuta office si pantoful negru cu toc cu o anumita emfaza si, din lipsa de asocieri, prefera intotdeauna compania oamenilor « de viata » si care manifesta, ca si ea, o atractie vizuala si proprietara asupra a tot ceea ce este concret, material…
Pentru panarama corporatista, pana si dragistea este comensurabila :dupa ce si-a harsait tineretile prin paturile fantilor de cartier, dupa cunoscutul principiu « eu ma las condusa de inima mea… » panarama de birou isi incordeaza buzele carnoase pentru gasirea masculului alfa al casniciei, care ii va asigura fericirea procreerii maternale ; lovita in plex de imuabilitatea timpului (care pentru ea curge a dezastru dupa varsta fatidica de 27 de ani…), panarama corporatista se implica isi stoarce visele pe genunchi sperand sa-l gaseasca pe fat-frumos cel de pe urma, caruia sa-i ofere cel mai spectaculos sex oral al carierei ei de femeie de lume buna…
Profesional, panarama corporatista este un ghem de barfe si un focar de ambitii prostesti, care o ajuta , paradoxal sa urce usor pe scara recunoasterii sociale pana la etajul unde va avea suficienti bani pentru niste silicoane noi…iar de aici, nimic nu mai e imposibil…
Panarama corporatista are si o frica ingenua fata de tot ce tine de meditatie, de idei, de arta si metafizica…nimic nu o sperie mai mult si fuge haituita din orice cerc care deschide ferestre spre necunoscut….
Si, da, normal, panarama corporatista face dragoste, nu sex…
In definitiv, diferenta intre panarama corporatista si pitipoanca de bamboo nu este una de gen, ci una de detaliu, de culoare ; ambele poarta amprentele sexuale vizibile ale obiectului sexual social uman afisat (fardurile in exces, bratara pe glezna, ceasurile de aur, ochelarii de soare, bronzul de neon, vocabularul de balta, damful de parfum cu care ai putea gaza un cartier intreg…), ambele au vieti algoritmice, setate intre sala si « munca » ; panarama corporatista insa adopta tinuta office si pantoful negru cu toc cu o anumita emfaza si, din lipsa de asocieri, prefera intotdeauna compania oamenilor « de viata » si care manifesta, ca si ea, o atractie vizuala si proprietara asupra a tot ceea ce este concret, material…
Pentru panarama corporatista, pana si dragistea este comensurabila :dupa ce si-a harsait tineretile prin paturile fantilor de cartier, dupa cunoscutul principiu « eu ma las condusa de inima mea… » panarama de birou isi incordeaza buzele carnoase pentru gasirea masculului alfa al casniciei, care ii va asigura fericirea procreerii maternale ; lovita in plex de imuabilitatea timpului (care pentru ea curge a dezastru dupa varsta fatidica de 27 de ani…), panarama corporatista se implica isi stoarce visele pe genunchi sperand sa-l gaseasca pe fat-frumos cel de pe urma, caruia sa-i ofere cel mai spectaculos sex oral al carierei ei de femeie de lume buna…
Profesional, panarama corporatista este un ghem de barfe si un focar de ambitii prostesti, care o ajuta , paradoxal sa urce usor pe scara recunoasterii sociale pana la etajul unde va avea suficienti bani pentru niste silicoane noi…iar de aici, nimic nu mai e imposibil…
Panarama corporatista are si o frica ingenua fata de tot ce tine de meditatie, de idei, de arta si metafizica…nimic nu o sperie mai mult si fuge haituita din orice cerc care deschide ferestre spre necunoscut….
Si, da, normal, panarama corporatista face dragoste, nu sex…
marți, 16 martie 2010
duminică, 14 martie 2010
sâmbătă, 13 martie 2010
Universul nostru
M-am intrebat ce este sunetul de hartie fosnita ce se aude cand incercam sa tunam un radio sau TV; oamenii de stiinta spun ca o buna parte din el este reverberatia Big-Bang-ului, o unda cosmica initiala care continua sa se propage de la facerea universului si pe care o percepem si asa...Universul vorbeste cu noi prin decantari bizare, atragandu-ne spre constiinta originii, ca o pregatire pentru misterul devenirii...
vineri, 12 martie 2010
Micuta japoneza
Fata era extrem de vesela, si facea poze cu toata lumea...venea din Japonia si purta in zambetul sau sincer stropi de speranta; tanara japoneza isi traia zgomotos adolescenta intr-o parte de lume mai putin supusa conventionalului si mai mult deschisa experientelor spirituale...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)