Panarama corporatista din Romania poarta ochelari de firma, Prada sau Police si are un har desavarsit in a se prezenta lumii ca un obiect cu desavarsire sexual, ale carui alte intrebuintari periferice sunt detalii neinteresante pentru lumea in care traieste…Panarama corporatista, spre deosebire de franchetea tarfei de centura, abordeaza un orgoliu high-life, si are o nemasurat de buna parere despre sine si mai ales despre sanii sai, pe care nu ezita sa si-i socializeze in orice ocazie…desi superficiala pana la caricatura, panarama corporatista nu suporta sa i se insulte inteligenta, invocand cu orice ocazie ca reusitele sale profesionale se datoreaza exclusiv, dar exclusiv desteptaciunii sale innascute, desprinse prin facultaturi si mastere ;
In definitiv, diferenta intre panarama corporatista si pitipoanca de bamboo nu este una de gen, ci una de detaliu, de culoare ; ambele poarta amprentele sexuale vizibile ale obiectului sexual social uman afisat (fardurile in exces, bratara pe glezna, ceasurile de aur, ochelarii de soare, bronzul de neon, vocabularul de balta, damful de parfum cu care ai putea gaza un cartier intreg…), ambele au vieti algoritmice, setate intre sala si « munca » ; panarama corporatista insa adopta tinuta office si pantoful negru cu toc cu o anumita emfaza si, din lipsa de asocieri, prefera intotdeauna compania oamenilor « de viata » si care manifesta, ca si ea, o atractie vizuala si proprietara asupra a tot ceea ce este concret, material…
Pentru panarama corporatista, pana si dragistea este comensurabila :dupa ce si-a harsait tineretile prin paturile fantilor de cartier, dupa cunoscutul principiu « eu ma las condusa de inima mea… » panarama de birou isi incordeaza buzele carnoase pentru gasirea masculului alfa al casniciei, care ii va asigura fericirea procreerii maternale ; lovita in plex de imuabilitatea timpului (care pentru ea curge a dezastru dupa varsta fatidica de 27 de ani…), panarama corporatista se implica isi stoarce visele pe genunchi sperand sa-l gaseasca pe fat-frumos cel de pe urma, caruia sa-i ofere cel mai spectaculos sex oral al carierei ei de femeie de lume buna…
Profesional, panarama corporatista este un ghem de barfe si un focar de ambitii prostesti, care o ajuta , paradoxal sa urce usor pe scara recunoasterii sociale pana la etajul unde va avea suficienti bani pentru niste silicoane noi…iar de aici, nimic nu mai e imposibil…
Panarama corporatista are si o frica ingenua fata de tot ce tine de meditatie, de idei, de arta si metafizica…nimic nu o sperie mai mult si fuge haituita din orice cerc care deschide ferestre spre necunoscut….
Si, da, normal, panarama corporatista face dragoste, nu sex…
joi, 18 martie 2010
marți, 16 martie 2010
duminică, 14 martie 2010
sâmbătă, 13 martie 2010
Universul nostru
M-am intrebat ce este sunetul de hartie fosnita ce se aude cand incercam sa tunam un radio sau TV; oamenii de stiinta spun ca o buna parte din el este reverberatia Big-Bang-ului, o unda cosmica initiala care continua sa se propage de la facerea universului si pe care o percepem si asa...Universul vorbeste cu noi prin decantari bizare, atragandu-ne spre constiinta originii, ca o pregatire pentru misterul devenirii...
vineri, 12 martie 2010
Micuta japoneza
Fata era extrem de vesela, si facea poze cu toata lumea...venea din Japonia si purta in zambetul sau sincer stropi de speranta; tanara japoneza isi traia zgomotos adolescenta intr-o parte de lume mai putin supusa conventionalului si mai mult deschisa experientelor spirituale...
joi, 11 martie 2010
Templul
Eon
Bocancul soldatului stinse tigara in nisipul zgrunturos cu o miscare harsaita...femeia il privea absenta, iar deasupra capetelor lor doua ARB-uri imense se ridicasera deja in stratosfera pregatindu-se pentru calatoria spre Anunk...Soldatul o privi dispretuitor:
- E al tau? aratand cu barbia catre copilul adormit...
- Da...femeia nu mai bause nimic de cateva ore si caldura o sufoca; nu ai ceva de baut?
Soldatul ii facu semn sa inainteze: pana la rampa de imbarcare mai aveau cativa km si el, personal se saturase de planeta asta arida, de apa imbuteliata cu gust de cacat si de sclavii acestia docili care se smiorcaiau mereu ca niste fetite...
- O sa bei acolo...daca te misti mai repede...Soldatul o impinse cu talpa bocancului, iar femeia isi proteja instinctiv copilul
- Trezeste-l!
Copilul avea niste ochi de un rosu sters, cum nu mai vazuse pana acum...toti sclavii aveau ochii cenusii, nu ieseau cu nimic in evidenta, dar pustiul acesta....existau 9 rezervatii pe Evegla, adevarate crescatorii, unde femeile erau insamantate artificial cu un material genetic specific, asa ca sclavii cresteau toti mai mult sau mai putin asemanatori, si fizic si mental...o populatie buna de munca, folosita din plin in confederatie; comanda de luna asta era chiar una impresionanta, venita din partea Ducelui Arabal de pe Anunk : 400 000 de sclavi, dintr-o populatie prezenta de 10 milioane…Soldatul isi lasa casca pe spate, cu ochii in soarele sters dar atat de dogoritor al Eveglei…
- Cum il cheama ? intreba, asteptand ca femeia sa-i intoarca privirea…
Femeia purta roba neagra a sclavelor evegliene, cu pliuri adanci si centura din piele de bivol salbatic ; avea parul scurt si umerii largi.
- Eon…sopti ea, cu ochii la plosca soldatului.
O vant puternic il izbi in ceafa cand silentiosul elicopter ERT se las ape nesimtite la cativa zeci de pasi, iscand o mini tornada de praf…
« nu-i mai suport pe fraierii astia » sopti, scuipand praful din gura si aparandu-si ochii cu bratele…
Copilul isi intoarse atunci privirea catre el, fixandu-l : soldatul simti cum ii fierbe sangele in cap si avu o singura certitudine. Indrepta arma spre grupul de pretorieni ce descinsesera din ERT si incepu sa traga : bilele de laser gamma ricosau de pe scuturile pretorienilor distilandu-se in praful omniprezent, insa cateva strapunsera articulatiile : doi pretorieni fumegau deja, cand ultimul, uimit de ce se intampla, isi pregatea arma cu semifluid : nu avu insa timp sa o foloseasca : ultima rafala a soldatului ii reteza carotida si se prabusi inert in praf…
Soldatul simti un sentiment nou atat de covarsitor incat orice impotrivire era imposibila ; ochii copilului ii pareau atat de frumosi si simti o caldura plina de compasiune pentru el si mama lui ; ii prinse de mana pe amandoi si ii cara in spate…plangea ; nu stia de ce, dar plangea…
- Nu-ti fa griji, ai facut ce trebuia…vroiau sa ma omoare. Vocea copilului ii aminti de planeta sa, unde crescuse in districtul de copii ; acolo, in fiecare noapte, creierul lui era linistit de mangaieri materne venite prin semnale audio intermitente…acum stia ca pustiul cu ochii rosii trebuia sa traiasca.
Ajunsi la rampa de imbarcare, procedura nu dura mult ; dupa ce au fost scanati, urcara in cala, acolo unde sclavii stateau ordonati, unul langa altul, in tunicile lor negre…soldatul cobori apoi si cand ultimul sclav fu imbarcat, ARB-ul se ridica in vazduh duduind : soldatul privi si planse iar, in timp ce semifluidul trimis de doi pretorieni care tocmai coborau dintr-un ERT ii dizolva organele interne….
ARB-ul se departa usor de atmosfera rarefiata a Evegla, urmand ruta spre Anunk, pana cand ultimul convoi isi schimba traiectoria : pilotii, cu lacrimi in ochi, rememorau franturi din caldura copilariei, in timp ce copilul zambea, desi cu mentalul istovit si cu ochii aproape stinsi…
Pretorianul care privea acum dara lasata de ARB, stia ceea ce soldatul ce zacea la picioarele lui nici macar nu gandise vreodata : ochii aceia rosii erau legendara cheia pentru portile Eleuteriei, enormul camp magnetic ce se intindea la granita confederatiei si de care nimeni nu se putuse apropia vreodata : copilul valora tot aurul din galaxie si ceea ce era mai ingrijorator, manifesta o constiinta pura, cu puteri mentale extraordinare, care se pare urmarea un scop imprevizibil…un sclav de pe Evegla, cine-ar fi crezut ; oricum presedintele Aral va fi multumit sa afle ca Cheia exista…si secretele din spatele Portii se vor deslusi in curand
- E al tau? aratand cu barbia catre copilul adormit...
- Da...femeia nu mai bause nimic de cateva ore si caldura o sufoca; nu ai ceva de baut?
Soldatul ii facu semn sa inainteze: pana la rampa de imbarcare mai aveau cativa km si el, personal se saturase de planeta asta arida, de apa imbuteliata cu gust de cacat si de sclavii acestia docili care se smiorcaiau mereu ca niste fetite...
- O sa bei acolo...daca te misti mai repede...Soldatul o impinse cu talpa bocancului, iar femeia isi proteja instinctiv copilul
- Trezeste-l!
Copilul avea niste ochi de un rosu sters, cum nu mai vazuse pana acum...toti sclavii aveau ochii cenusii, nu ieseau cu nimic in evidenta, dar pustiul acesta....existau 9 rezervatii pe Evegla, adevarate crescatorii, unde femeile erau insamantate artificial cu un material genetic specific, asa ca sclavii cresteau toti mai mult sau mai putin asemanatori, si fizic si mental...o populatie buna de munca, folosita din plin in confederatie; comanda de luna asta era chiar una impresionanta, venita din partea Ducelui Arabal de pe Anunk : 400 000 de sclavi, dintr-o populatie prezenta de 10 milioane…Soldatul isi lasa casca pe spate, cu ochii in soarele sters dar atat de dogoritor al Eveglei…
- Cum il cheama ? intreba, asteptand ca femeia sa-i intoarca privirea…
Femeia purta roba neagra a sclavelor evegliene, cu pliuri adanci si centura din piele de bivol salbatic ; avea parul scurt si umerii largi.
- Eon…sopti ea, cu ochii la plosca soldatului.
O vant puternic il izbi in ceafa cand silentiosul elicopter ERT se las ape nesimtite la cativa zeci de pasi, iscand o mini tornada de praf…
« nu-i mai suport pe fraierii astia » sopti, scuipand praful din gura si aparandu-si ochii cu bratele…
Copilul isi intoarse atunci privirea catre el, fixandu-l : soldatul simti cum ii fierbe sangele in cap si avu o singura certitudine. Indrepta arma spre grupul de pretorieni ce descinsesera din ERT si incepu sa traga : bilele de laser gamma ricosau de pe scuturile pretorienilor distilandu-se in praful omniprezent, insa cateva strapunsera articulatiile : doi pretorieni fumegau deja, cand ultimul, uimit de ce se intampla, isi pregatea arma cu semifluid : nu avu insa timp sa o foloseasca : ultima rafala a soldatului ii reteza carotida si se prabusi inert in praf…
Soldatul simti un sentiment nou atat de covarsitor incat orice impotrivire era imposibila ; ochii copilului ii pareau atat de frumosi si simti o caldura plina de compasiune pentru el si mama lui ; ii prinse de mana pe amandoi si ii cara in spate…plangea ; nu stia de ce, dar plangea…
- Nu-ti fa griji, ai facut ce trebuia…vroiau sa ma omoare. Vocea copilului ii aminti de planeta sa, unde crescuse in districtul de copii ; acolo, in fiecare noapte, creierul lui era linistit de mangaieri materne venite prin semnale audio intermitente…acum stia ca pustiul cu ochii rosii trebuia sa traiasca.
Ajunsi la rampa de imbarcare, procedura nu dura mult ; dupa ce au fost scanati, urcara in cala, acolo unde sclavii stateau ordonati, unul langa altul, in tunicile lor negre…soldatul cobori apoi si cand ultimul sclav fu imbarcat, ARB-ul se ridica in vazduh duduind : soldatul privi si planse iar, in timp ce semifluidul trimis de doi pretorieni care tocmai coborau dintr-un ERT ii dizolva organele interne….
ARB-ul se departa usor de atmosfera rarefiata a Evegla, urmand ruta spre Anunk, pana cand ultimul convoi isi schimba traiectoria : pilotii, cu lacrimi in ochi, rememorau franturi din caldura copilariei, in timp ce copilul zambea, desi cu mentalul istovit si cu ochii aproape stinsi…
Pretorianul care privea acum dara lasata de ARB, stia ceea ce soldatul ce zacea la picioarele lui nici macar nu gandise vreodata : ochii aceia rosii erau legendara cheia pentru portile Eleuteriei, enormul camp magnetic ce se intindea la granita confederatiei si de care nimeni nu se putuse apropia vreodata : copilul valora tot aurul din galaxie si ceea ce era mai ingrijorator, manifesta o constiinta pura, cu puteri mentale extraordinare, care se pare urmarea un scop imprevizibil…un sclav de pe Evegla, cine-ar fi crezut ; oricum presedintele Aral va fi multumit sa afle ca Cheia exista…si secretele din spatele Portii se vor deslusi in curand
miercuri, 10 martie 2010
Respectul tarfelor reci
Sa facem un exercitiu semantic...si anume diferentele dintre "prostituata" si "tarfa"; pentru multi, cele doua cuvinte sunt sinonime, si le folosesc pe rand, cu migala; oricum ar fi, in spoiala noastra de cultura ortodoxa cu accente moraliste, ambele cuvinte denumesc insusiri respingatoare ale femeii, demne de lapidare in public: aia e curva, cealalta e prostituata etc...eu zic ca unele prostituate sunt tarfe si unele tarfe prostituate, insa in definitiv cele doua notiuni desemneaza populatii aparte, distincte, desi ambele flambate in feminitate...
Prostituata are in primul rand o meserie, nici mai mult nici mai putin onesta decat strungarul sau vanzatorul de cartofi din obor; de altfel, etimologia cuvantului elimina din start orice judecata pudibondista de factura crestino-moralista: "pro" - inainte; "stituere" - a fixa; nimic imoral aici, sau decadent; a se prostitua inseamna a se fixa ceava dinainte, adica pretul si eventual durata...in rest, ne mananca lupii propriei ipocrizii...
Tarfa in schimb, mai ales cea romaneasca, se considera prea de lume buna pentru a fi o simpla prostituata onesta; tarfa este o prostituata ascunsa, in care nimic nu este fixat dinainte, insa pretul platit dupa este mult mai mare...ea are toate "calitatile" actului mercantil si ale interesului carnal, manjite cu putina dorinta, de aceea "tarfa" poate fi prin extensie si un barbat, si un sef, si un om politic, si un turnator, o natiune, etc etc...tarfa este prin esenta perversa...
In Pattaya de exemplu, sunt sute de mii de prostituate pe strazi, la vedere, femei sincere si unele extrem de placute...un prieten facea o analogie cu Romania si ajungea la concluzie ca in Bucuresti sunt cam tot atat de multe, daca scoti toate tarfele din apartamente...si avea dreptate
Prostituata are in primul rand o meserie, nici mai mult nici mai putin onesta decat strungarul sau vanzatorul de cartofi din obor; de altfel, etimologia cuvantului elimina din start orice judecata pudibondista de factura crestino-moralista: "pro" - inainte; "stituere" - a fixa; nimic imoral aici, sau decadent; a se prostitua inseamna a se fixa ceava dinainte, adica pretul si eventual durata...in rest, ne mananca lupii propriei ipocrizii...
Tarfa in schimb, mai ales cea romaneasca, se considera prea de lume buna pentru a fi o simpla prostituata onesta; tarfa este o prostituata ascunsa, in care nimic nu este fixat dinainte, insa pretul platit dupa este mult mai mare...ea are toate "calitatile" actului mercantil si ale interesului carnal, manjite cu putina dorinta, de aceea "tarfa" poate fi prin extensie si un barbat, si un sef, si un om politic, si un turnator, o natiune, etc etc...tarfa este prin esenta perversa...
In Pattaya de exemplu, sunt sute de mii de prostituate pe strazi, la vedere, femei sincere si unele extrem de placute...un prieten facea o analogie cu Romania si ajungea la concluzie ca in Bucuresti sunt cam tot atat de multe, daca scoti toate tarfele din apartamente...si avea dreptate
luni, 8 martie 2010
Hurt Locker si Point Break
Stiati ca Kathryn Bigelow a regizat Point Break? si daca nu stiti despre ce film este vorba, am sa va reimprospatez un picut memoria (sigur l-ati vazut...): Keanu Reeves, Patrick Swayze, o gasca de bank robbers deghizati in fosti presedinti ai Amercii? Ring a bell? ma gandeam eu ca da :)...in fine, a fost o descoperire interesanta si pentru mine...
...Acum, Bigelow a castigat Oscar-ul cu filmul ei greu digerabil despre Irak si ororile unui razboi absurd, batandu-l la fund pe Cameron si fantezia lui consumerista; personal cred ca premiul este meritat si ca Avatar nu ar fi putut niciodata sa fie laureat. In plus, daca privim mai atent vom ajunge la concluzia stranie (dar foarte revigoranta...) ca adevaratul Avatar este The Hurt Locker, iar similitudinile sunt uneori izbitoare: SUA=Terra, Irak=Pandorra, The Marines=The Marines, unobtenium=petroleum; insa acolo unde Avatar se lanseaza intr-o povestioara subtirica gen pocahontas, Bigallow insista pe planuri din care construieste cu migala o poveste cinematografica veridica: eroii au adancime, sunt disecati de propriile actiuni, despuiati in fata propriilor demoni; este un film umanist prin excelenta, aproape caligrafic prin frumusetea cu care cadrele sunt creionate, iar personajele-eroi sunt in primul rand suflete inghiocate in costume de genisti, costume-balast de care nu reusesc sa se dezbrace nici la intoarcerea in tara, acolo unde descopera resentimentele lui mal de vivre...
...Cat despre Cameron, autorul Terminatorului (O, tempora...) a pierdut pentru ca si-a batut joc de CINEMA, si bineinteles ca CINEMA-ul si-a batut joc de el...nu poti sa ai atatea mijloace la dispozitie si sa te prezinti in fata criticilor cu o fituica de poveste popcornista, fara adancime si fara relevanta...Cameron putea sa faca si altceva (a demonstrat-o...), putea sa creeze o epopee cinematografica, o fantezie in adevaratul sens al cuvantului, cu aplomb si geniu, cu personaje bine conturate, cu intrigi complexe si imprevizibile....insa a ales sa scoata bani din filmul asta, foarte multi bani, a reusit, insa sunt sigur ca nota de plata a Oscarurilor va atarna ca un esec adevarat pe panoplia regizorului....
...Acum, Bigelow a castigat Oscar-ul cu filmul ei greu digerabil despre Irak si ororile unui razboi absurd, batandu-l la fund pe Cameron si fantezia lui consumerista; personal cred ca premiul este meritat si ca Avatar nu ar fi putut niciodata sa fie laureat. In plus, daca privim mai atent vom ajunge la concluzia stranie (dar foarte revigoranta...) ca adevaratul Avatar este The Hurt Locker, iar similitudinile sunt uneori izbitoare: SUA=Terra, Irak=Pandorra, The Marines=The Marines, unobtenium=petroleum; insa acolo unde Avatar se lanseaza intr-o povestioara subtirica gen pocahontas, Bigallow insista pe planuri din care construieste cu migala o poveste cinematografica veridica: eroii au adancime, sunt disecati de propriile actiuni, despuiati in fata propriilor demoni; este un film umanist prin excelenta, aproape caligrafic prin frumusetea cu care cadrele sunt creionate, iar personajele-eroi sunt in primul rand suflete inghiocate in costume de genisti, costume-balast de care nu reusesc sa se dezbrace nici la intoarcerea in tara, acolo unde descopera resentimentele lui mal de vivre...
...Cat despre Cameron, autorul Terminatorului (O, tempora...) a pierdut pentru ca si-a batut joc de CINEMA, si bineinteles ca CINEMA-ul si-a batut joc de el...nu poti sa ai atatea mijloace la dispozitie si sa te prezinti in fata criticilor cu o fituica de poveste popcornista, fara adancime si fara relevanta...Cameron putea sa faca si altceva (a demonstrat-o...), putea sa creeze o epopee cinematografica, o fantezie in adevaratul sens al cuvantului, cu aplomb si geniu, cu personaje bine conturate, cu intrigi complexe si imprevizibile....insa a ales sa scoata bani din filmul asta, foarte multi bani, a reusit, insa sunt sigur ca nota de plata a Oscarurilor va atarna ca un esec adevarat pe panoplia regizorului....
vineri, 5 martie 2010
Bangkok - primele fotografii
Bangkok...februarie...efect de sera...un oras plin de contraste, intins pe cateva zeci de kilometri...un oras cald, cu oameni zambitori, cu multe colturi desprinse din lumea a treia, un oras marcat de sutele de temple buddhiste...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)