Boc si engleza aviara...

...A venit timpul sa vorbim un pic si despre prim ministrul nostru cel drag...Emil Boc; (apropo - stiti care e cea mai scurta gluma?..."Boc"...). Eu il numesc premierul de jucarie, nu pentru ca e mic, ci pentru ca e o jucarie in mana marinelului si in plus tot ce face pare de jucarie...propun sa i se dea un castel la disneyland sa faca acolo pe prim-ministrul

...nu are sens sa discut despre competenta domniei-sale, pentru ca e clar ca e depasit...in plus, a mai venit si criza, deci va puteti imagina marimea gurilor cascate a neputinta prin cabinetul ala de balta...

Dupa ce s-a cam facut de ras cand s-a ridicat pe varfuri in fata tarii ca sa para mai inalt, Emil Boc se intalneste zilele trecute cu managerul local de la Nokia, cu care are o conversatie aiuristica, in engleza; dupa ce se fac prezentarile de rigoare, premierul incearca sa destinda atmosfera cu o gluma probabil, dar ce tot ce reuseste este sa il ameninte pe bietul om cu gripa aviara ("...but you know, aviara gripa" in engleza domnului Boc); acum, lasand la o parte exprimarea nepermisa in engleza (sincer daca aduni un homeless de pe bulevard si il pui sa-si stalceasca doua fraze in engleza, le stalceste mai aproape de realitate decat politicienii romani...), ce fel de gluma e asta cu un invitat oficial..adica e demna de Mister Been; normal ca managerul de la Nokia a zambit incurcat si a inganat "I'm healthy..."; gafa insa ramane si pateaza si mai mult clasa asta politica de muppeti, care toarna gafe dupa gafe, cu o seninatate debordanta...nu ne ramane decat sa ne amuzam, sa redem de ei, sa-i aratam cu degetul si ...sa-i votam...

Despre maimutele urbane...

...Citeam ieri despre ultima patanie a campioanei olimpice Constantina Dita Tomescu (si nu la orice proba, ci la maraton...) printr-una din padurile bucurestene (Snagov): in timp ce isi desfasura antrenamentul zilnic de cativa zeci de km, un grup de oameni ai cavernelor au ales sa-si exercite tehnica de aruncare a pet-urilor cu resturi de bere pe atleta, asezonand intregul exercitiu cu onomatopeele de rigoare (rasete, hlizituri etc...).

Stirea in sine poate parea banala in Romania, tara in care daca lasi geamul jos la stop risti sa te trezesti cu cateva flegme pe rever; nu, ceea ce frapeaza la aceasta istorioara urbana, este tristetea care razbate din ea; faptul ca o campioana olimpica ce a ales sa concureze pentru Romania (desi putea foarte bine sa o faca pentru Statele Unite...) este batjocorita la ea acasa de un grup de animale excitate. Oare se mai poate face ceva pentru tara asta? cu siguranta ca jegosii respectivi puteau a manele si isi scosesera burtile slinoase la un mic si mai multe beri la pet in padure, probabil de mana cu pitipoancele nespalate sau cu turma de puradei...

...aceasta armata de cetateni recenti, ragaitori si manelisti, total defazati fata de orice norma de bun simt si buna conduita, incepe sa fie reprezentativa pentru populatia romaneasca...este trist, pentru ca ne dam seama ca acesti neandhertalieni scapati din grotele istoriei incep sa defineasca, incep sa comande...

...trebuie sa luam atitudine!; trebuie sa ne saturam de platitudinea a "si ce vrei sa facem , sunt prea multi..."; trebuie sa mergem peste ei si sa-i luam la rost, asa cum o face Andrei Vochin in spotul acela genial al gsp.ro cand da navala intr-un vestiar de manelisti, cerandu-le sa se trezeasca...;

Ciobanul si antrenoratul...

...De-abia eliberat din parnaie (locul unde sufletul sau s-ar simti probabil cel mai bine...), ciobanul mioritic, papusa mediatica, gigi beecaliii, nu inceteaza sa ne mire prin prostia sa de o seninatate afisata si se pare, perpetua...dupa ce se cacase pe el de frica cand ii pusesera mascatii bratari, latifundiarul continua sa dea cu bata in balta, progresand in distrugerea celei mai titrate echipe de fotbal a romaniei, Steaua Bucuresti...

...dupa ce a sters pe jos cu foste glorii gen Hagi si Lacatus, pe ultimul (folosindu-se de naivitatea si bunatatea umana ingenua a fostului numar sapte...) chiar batjocorindu-l de doua ori si facandu-l sa paraseasca echipa de tot atatea ori, ciobanul isi aroga acum merite de antrenor al echipei Steaua, demonstrand ca prostia nu are limite si nici rusine...din exterior actiunea maimutei cu ranga si maybach poate parea hilara si chiar pitoreasca;insa pentru iubitorii acestui club, gluma scabroasa a acestui personaj autodeclamat crestin si care vara dolarii cu lopata pe gatul preotilor corupti , (poate-poate reuseste sa-l cumpere pana si pe Dumnezeu ) se ingroasa din ce in ce mai mult...

...oare ce s-o petrece in mintea prostovanului cu verzisori daca el isi inchipuie ca stie mai mult fotbal decat Hagi (3 prezente la mondiale, 3 la europene etc etc etc...); ce boala devastatoare ii mananca neuronii incat sa creada asa ceva?

...Bravos Natiune! Halal sa-ti fie!...

Wall-e si reamintirea lucrurilor simple...

...Am vazut in sfarsit Wall-e...am ezitat, nu ma atragea ideea, film de animatie cu un robotel; nu foarte palpitant...

acum insa, dupa ce l-am vazut...nu regret; cred ca ultimul film care m-a lasat cu o asemenea banda adeziva deasupra gurii cascate a fost American Beauty...pe care l-am vazut din intamplare acum multi ani si la care m-am intors in aceeasi sala de cinema cu acelasi suras tamp si neincrezator in coltul buzelor...

...Nici dupa ce s-a terminat filmul nu stiam ce e cu mine...imi veneau franturi de film in minte, ca scena de la final cand Eve incerca sa-l faca sa-si amninteasca...unii o pot numi dulcegarie; insa nu e asta, si simt si acum asta...dansul lor in spatiu, atat de uman din partea unor robotei...vocea ei de o disperare sfasietoare, rotocoalele lor printre stele...mirosea a lucruri simple, a lucruri pe care le-am trait toti si dorim sa le traim in continuare, ca niste suckeri, ca niste...robotei; avea ceva din odiseea spatiala 2001, dar fara cortegiul mortuar de intrebari fara raspuns...


...in schimb cu planta verde a raspunsurilor adevarate, pe care noua oamenilor ni le transmit niste fiinte neinsufletite...Wall-e si Eve...e povestea noastra, a oamenilor...

...iar la mine, personal, corespunde cu inceputul a ceva...poate tot atat de neasteptat...

Pulanonstop.com

...Nu, degeneratilor, nu este vorba de ultimul site in materie de pornache...dimpotriva, pulanonstop.com reprezinta o extraordinare idee de marketing a colegilor nostri croati, dornici sa-si promoveze cum se cuvine minunata lor statiune cu nume nefericit la nord de Dunare...

...ceea ce puteti urmari mai jos este filmuletul de prezentare al campaniei, in care intreaga populatie a micutului oras croat (indiferent de varsta sau sex...) striga in gura mare: pulaaaaaa...!...evident mandri de urbea lor si de potentialul turistic al acesteia...


ceea ce este cu adevarat interesant in toata aceasta tarasenie, este ca aceeasi campanie se poate aplica foarte bine in orice oras sau satuc din tarisoara noastra mult iubita, fara ca acest lucru sa stirbeasca din adevar...al doilea filmulet ne prezinta cum ar arata o ipotetica campanie in Romania :)

Enjoy!

Femeia surprinzatoare...

...Ea pluteste, nu merge, fara ifose, fara gargara, femeia-poveste, de un erotism pur, nedisimulat, stimulant...ea canta, nu vorbeste, sopteste, valseaza, falseaza, stropi de ploaie pe maneci, sanii artistici, unghiile fine, gatul subtire...

...femeia surprinzatoare, pe strada, pe stradute intunecate, ilogica, elementara, matca sa iubirii, matca a povestii...stapana pe senzualitatea ei, fara complexe si etichete, fara stapan si cu multe, multe lumini si umbre...

Jazz si canapeaua alba...

...noaptea imi mangaie usor narile, parfum de magnolie vie, neinceputa...greierii tremura usor pe arpegiile intunericului si scarile ce dau in gradina mi se par somptuoase si laptoase...in gradina adie un vant usor, iar eu urc treptele cu nesat, purtat de o aroma, nu stiu ce este, dar o simt, este acolo, este unica, nu stiam ca o voi gasi atat de ciudat dar parca imi mangaie obrajii...si imi place...

...Ferestrele frantuzesti sunt larg deschise si dau in sala mare, cu lespezile grele, albe...intrezaresc canapeaua alba, parca ireala, si ma las atras de un sunet placut, din ce in ce mai placut, din ce in ce mai viu...jazz...notele mi se sparg cu sete pe sira spinarii, si ma las purtat de iuresul lor in mijlocul incaperii...ferestrele deschise lasa sa patrunda printre draperii un fior placut, briza de noapte, si muzica ma cheama usor, ca un indemn...

...ea este acolo, cu rochia neagra maturand usor lespedea, cu parul pe umeri, miscandu-se usor pe ritmul acela atat de uman...nu ma vede...ma apropii, stiu ca ceva din fiinta ei ma cheama, stie ca sunt acolo, ca o naluca...umerii ei sunt atat de albi, atat de calzi, atat de rotunzi si nu ma pot abtine sa nu ii mangai, cu dosul degetelor, intr-o miscare usoara, in ritmul intetit al jazz-ului...ea se intoarce incet, cu ochii inchisi si buzele ei sunt atat de calde, atat de moi, atat de vii...muzica ne mangaie pe amandoi si, inveliti in note de jazz, ne atingem trupurile intru-un dans vibrant, plutind peste lespezi si peste lume...

Jurnalul tarfei metafizice

..."paharul de vin rosu e aproape gol, iar afara bate un vant rece; mi-e sete, dar nu de vin, imi sterg cu degetele transpiratia de pe sani, fredonez o melodie, un cantecel de leagan, ca pe vremea cand mama ma legana sub nucul acela batran, in diminetile alea de vara torida...eram un copil frumos, si acum mai am poze, poze ingalbenite de ganduri, de vreme, de oameni...

...ultimul meu client a fumat cu mine o tigara, un tip insurat de 10 ani, frumos imbracat, elegant si parfumat, cu bretele si ochelari gri, pe care si i-a sters tacticos inainte sa se dezbrace, punandu-i pe noptiera...il priveam cu tigara in mana, pe jumatate dezbracata si eu, ma excita cumva, dar nu intelegeam cu ce, poate cu parfumul acela dulce...nu m-a intrebat nimic, nu a vorbit nimic, a preferat sa ma prinda de par si sa ma patrunda pe la spate cu un icnet scurt, de porc...timp de zece minute nu a schimbat pozitia, icnea si futea ca la comanda, ii transpirasera pulpele iar cu mana dreapta ma strangea usor de gat, eu, tarfa lui, platita si posedata, tarfa de mine, imi placea, il simteam atat de tare in mine, ca un animal, brut si concret, fara inflorituri, boabe de sudoare, icnet inecat, muscam perna, mana lui imi facea bine, ma strangea suficient de tare sa ma excite pervers...inaintea lui, un student timid, cu nasul carn, plictisita...

...a ejaculat lung, din toti rarunchii, cu acelasi icnet infundat, dupa care s-a retras discret, imbracand-se cu migala...ochelarii gri, costumul negru...

...vinul e pe terminat, vin rosu pentru o tarfa ca mine, imi vine sa plang in pahar, sa amestec lacrimile cu alcoolul, eu, tarfa din mine, femeia din mine..."

Poveste urbana 3: iubire gol-goluta

...sunt lovit un pic de aripa romantismului, insa nu ma pot abtine sa nu sheruiesc cu voi o bizara yet frumoasa poveste de dragoste din strania noastra contemporaneitate, ca inca o dovada ca desi locuim pe aceeasi planeta suntem captivi in lumi diferite...

...e vorba despre doi nudisti de meserie, un romeo si julietta plini de nonconformism si carora nu le pasa chiar deloc de ce cred puristii cu fetele lungi (care folosesc termeni vagi ca rusine, imoralitate, decadenta etc etc... de fapt in marea majoritate niste babe nefutute...dar despre ele in alt episod...)

...in lumea lor ciudata pentru noi, dar atat de normala si plina de sens pentru ei, cele doua love birds, dupa ce s-au intalnit pe net , au hotarat sa isi dea intalnire pe un teren de fotbal, in fata a catorva zeci de mii de suflete, alergand unul spre celalalt printre fotbalisti si arbitrii, cu o armata de stewarzi dupa fundul lor (la propriu...), reusind intr-un final sa se stranga in brate , doar pentru a fi separati de oamenii de ordine, in strigatele dezaprobatoare ale multimii incalzite de spectacolul nud...

...bineinteles, s-au casatorit, insa nu asta e important, ci secundele alea de nebunie cand nu le pasa de nimeni si nimic si alergau goi prin iarba, dandu-ne cateva perechi de palme noua, oamenilor noi, cei in constume gri patate de lacrimi invizibile, cei care locuim fiecare in colivia lui invizibila, de dimineata pana seara, cei care privindu-i am intrezarit un pic lumea de dincolo de zabrele...

Livada...

...Hmmm...ce frumos mirosea livada, in luna mai, aproape de amurg, cand mugurii se scufundau in licoarea vazduhului si trimiteau un parfum atat de frumos, atat de frumos..si parfumul lor se unea cu alte parfumuri, venite de prin alte livezi, si toate inventau cuvantul dulce pe buzele ei, si toate inventau cuvantul zambet pe obrajii lui, si amandoi respirau usor, la unison, doar ei doi, in doar livada lor, in luna aceea de mai...

...copilul si copila adormeau unul in bratele altuia, goi, iar sus ochiul rotund al lunii ii mangaia pe par si pe frunte, cu raze subtiri si stravezii...stelele toate luminau departe, departe, iar copilul agata una, cu varful aratatorului si o arunca gingas printre buclele ei negre, ale copilei ce adormise zambind, printre siluetele stravezii ale merilor, caisilor si prunilor...ba erau si cativa gutui subtiri, ca sa nu mai vorbim de parul batran, cu trunchiul lucios, din care se nasteau fluturi albi, laptosi, la fiecare inceput de primavara...


...noaptea era de acum neagra, dar copilului nu ii era frig...

dimineata copilul isi plimba degetele prin roua de pe frunzele piersicului de deasupra lui, si inghiti cu toata inima lui un manunchi intreg de mireseme ale livezii, care mai crescuse o zi, spre parguiala de peste vara...

intr-una dintre diminetile urmatoare, copila se trezi un pic speriata, asa cum nu mai fusese niciodata, iar ochii ei frumosi, atat de calzi si sinceri clipeau usor, cu lumina rasaritului sangeriu pe pleope...copilul se apropie de ea, si tinand-o de mana o saruta usor, pe coltul buzelor, acolo unde de obicei ii incepeau zambetele...

"te iubesc..." ii sopti el, strangand-o in brate, iar in spatele lui soarele lucea rosu ca o amenintare...

copila il lua de mana, si , stergandu-si pe furis o lacrima care se agatase chiar acolo, in coltul buzelor, unde copilul o sarutase cu foc, tragandu-l dupa ea, ajunsera in mijlocul livezii lor, unde crescuse de cand se stiau un copac alb, ce nu avea nume, iar primavara aceasta ii crescusera flori sangerii...acum avea crengile toate apasate de greutatea fructelor mari, rotunde si rosii, de un rosu aprins...copilul muscase dintr-unul, doar o bucatica, chiar cand se trezise in dimineata asta...muscase cu pofta, cu nesat...

..copila cazu in genunchi, si ii ardeau lacrimile obrajii curati, iar un vanticel stangagi o mangaia lin pe umerii goi; buclele negre ii cadeau in dezordine pe sani...

...intr-un tarziu se ridica, il privi o singura data, si iesi din livada, departandu-se usor de lumea lor ce abia prinsese viata...copilul o urmari cu privirea pana cand parul ei negru se facu una cu verdele campiei si albastrul cerului o inghiti de tot, ca pe o parere...

...livada ingheta usor sub un alt amurg, mai rece ca niciodata, iar copilul adormi singur, cu genunghii la piept, straveziu si invinetit de un frig aprig...