Te iubesc...

Aceasta este povestea ochilor mei
descusuţi de desfătarea ochilor tai,
acesta imi sunt eu, decurgand firesc
dintr-o probabilă floare de soc
intr-o probabilă vara, un pic rece
cand gustam din sâmbure de nectarina
şi mângâiam cu tristetea frunze amare
plânse de arbori amari, peste oraş..
şi arome sfinte imi tămăduiau obrazul
brazdat de probabile lacrimi
in probabilele seri cand se scuturau
salcâmii si in căuşul fiinţei lor
mirosea a cenuşă...

...probabil ţi-am şoptit "te iubesc"
cu frica de a nu te trezi
rezemată cum erai, de tâmpla pamântului
am murmurat chiar de două ori,
a doua oară crestându-mi palmele
cu probabilul nenoroc...

probabil ca nu m-ai auzit
ocupata cum erai, cu probabilele zambete triste
de pe marginea sufletului tau,
unde soaptele mele s-au zdrelit usor,
de probabilii spini, de probabilul dor...

şi ce era mai frumos, in probabila lume
decât noi doi, si probabila noastră
atât de tăcută, iubire...

Ramm-stein

Rammstein este o trupa la care tin foarte mult si pe care am ascultat-o la greu in ultima vreme...show-ul de aseara nu a facut decat sa-mi intareasca statutul de fan al acestor nemti extrem de spectaculosi...

Muzica industriala a germanilor nu poate suporta decat un decor post-apocaliptic ca cel pus in scena ieri seara la Romexpo: flacari, multe flacari, pacura, benzina, funingine, angrenaje grele unse cu vaselina, costume de piele, lanturi grele...totul intr-o atmosfera semi-psihotica cu iz psihedelic, frizand nebunia pura, dar buna...Till Lindeman, vocalistul uns pe fata cu funingine, mereu in verva, are simtul spectacolului in sange, jucand roluri diverse, de la macelarul suprarealist, vanatorul sau fochistul in costum de piele care forjeaza pe scena si trimite catre audienta jarbe de flacari si scantei....Iar muzica, dura, ritmata, pura, cadentata, a reprezentat adevarata Benzin a unei seri magice, predata la cheie de o trupa de calitate pur nemteasca...

Interactiunea cu publicul a fost astfel maxima, desi nu a constat in comunicare verbala (cu exceptia frumosului "Multumim frumos, Bucuresti...") ci intr-o permanenta simbioza artist-auditoriu, in fata unui public foarte avizat care sorbea fiecare nota cu profunda cunoastere afectuoasa; la sfarsit, plimbarea metaforica peste mii de brate a claparului in barcuta gonflabila pe ritmurile piesei Hailfish (Rechinul), a incheiat o seara memorabila si a lasat tuturor ravna de a vedea mai mult...
...Poate data viitoare, cat mai curand, pentru un show desinestatator Rammstein...merita!

Invidia feminina

Exista putine emotii umane in fata carora sa raman mut; exista insa una care recunosc ca ma fascineaza pana la amuzament zgomotos cateodata: gelozia si ura femeilor pentru celelalte femei.
Daca Hobbes nu ar fost atat de generalist, probabil ca al sau homo hominis lupus s-ar fi aplicat cu precadere speciei feminine, si mai ales in ziua de astazi, unde femeia este lup fata de alte femei, insa acest sentiment brut este si inchistat sub un fard spumos de politete prefacuta, ceea ce il face cu atat mai incantator pentru un privitor exterior...

Pentru ca, sa recunoastem, toti degustam la consoartele, concubinele, prietenele, matusile, mamele noastre etc...aceasta umoare: "tarfa aia ordinare...", "iapa aia constipata...", "o urasc pe fandosita aia..."; chiar deunazi la metrou o don'soara se conversa la telefon cu X, spunandu-i citez,: "...sunt sigura ca e vorba de tipele alea care ma urasc de moarte...".
Asistam deci la o batalie contemporana intre amazoane mascate, care se urasc de moarte, invidia si gelozia fiind doua sentimente de prim rang. Si din cate am observat eu, cred ca exista doua motive esentiale care determina in mod direct si inefabil acest sentiment: barbatii si aspectul fizic. Principalul motiv de ura este "barbatul", mai precis succesul unora la sexul tare, care vor fi catalogate de surate iremediabil drept "tarfe" sau "curve"; sau, tot legat de barbati, frica unor dudui ca unele "stricate" uneltesc zi si noapte ca sa le fure barbatul...; am asistat odata la un scandal intre doua colege, de altfel foarte bune prietene, care insa au inceput sa se urasca si sa nu-si mai vorbeasca de loc din cauza unui tip pe care una dintre ele il placea, insa cealalta intrase in vorba cu el...etc.... Ei bine, pentru barbati femeile ar fi in stare sa-si scoate ochii, sa se omoare in strada daca ar putea, si nu exista inamica mai mare si mai intim pentru o femeie decat "curva" care se imbraca sexy langa barbatul ei "ca sa i-l fure"; ma jur, daca tehnicile voodoo ar functiona, ar cadea mii si mii de femei secerate pe strada...
Al doilea motiv al geloziei este si mai stupid: aspectul fizic sau modul cum se imbraca (chiar daca pe undeva si acest motiv este legat de primul...); "fata, ce frumos s-a imbracat X..". "las-o, fata, o parasuta, tu nu vezi.."; etc...
Dar ce e si mai interesant este ca toate aceste emotii, gelozii, invidii, rautati gratuite sunt imbracate intr-o spoiala de politete: adica damele respective, desi se urasc de moarte, in fata se pot comporta ca cele mai bune prietene, ducand de nas astfel multa lume fata de adevaratele lor intentii si emotii...aceasta fire duplicitara este prin excelenta feminina si izvoraste din cazanul fierbinte cu emotii primare care clocoteste in fiecare femeie...nu e ceva ce trebuie neaparat judecat sau infierat, cred ca e un fond perfect natural si uman, care vine sa completeze edificiul feminin, care, sa recunoastem, da sens si frumusete acestei lumi...manifestarile lui uneori pot fi adevarate fantani arteziene de emotii rabufnite si irationale ceea ce, pe multi dintre barbati ii pot uimi si afecta chiar, tocmai prin lipsa explicita de sens si ratiune...

A new breed

....Fata era rece in priviri si se misca in sens contrar ritmului muzicii...era absolut ridicola, cum o priveam in penumbra, distrat..imi aprind o tigara si imi infig picioarele in nisipul fin...o intreb, ceva, sugand din pai...nu aude, isi misca coama...are tate umflate in decolteu si niste picioare frumoase, sculptate...se simte un pic stunghera in sandalele cu tocuri...ii ofer un whiskey cu suc de mere...in jur, umbre decupate, ca intr-un spectacol trist de marionete...o curte a miracolelor murdara, unde vine multa lume sa-si ingroape capetele in haznaua cu iluzii lesinate ale unei societati traumatizata de mediocritate...Fata imi sopteste ca lucreaza de trei ani si vrea sa avanseze...are o rochita scurta, isi misca soldurile haotic...e proasta ca noaptea ce ne inconjoara...are insa ambitii, vrea sa avanseze, insa ii e frica de "oamenii rai"...incerc sa fac conversatie, dand din cap afirmativ...mai sorb din paharul cu whiskey...nu mai am gheata, beau o ciorba diluata...muzica asta house sau trance sau minimalista ma tampeste, e derutanta...totusi vad chipuri fericite...si multe fete desculte, fardate pana la refuz, unora transpiratie li se amesteca cu fardurile...macabru...ii bag limba in gura asteia...face niste miscari semi-teatrale, in sensul ca traieste momentul sarutului...ii simt gustul parfumului in gura, imi vine sa scuip...imi mai spune ceva despre cat de obosita e si o dor picioarele...simt ca orice ridicare a nivelului discutiei m-ar face sa par in ochii ei infricosator de ridicol, daca ar fi bineinteles capabila sa recunoasca aceasta stare...o las sa-si desfaca sandalele...
...Ma apropii de bar si mai iau un pahar...ma uimeste regularitatea prostiei...aceleasi lucruri, in aceeasi seara, pana la urmatorul numar din cosmopolitan...uniformizarea acestei lumi devine dezgustatoare, pana si marea pare un obiect de decor facut la comanda...Intru in vorba cu o bruneta aproape virtuala, imi spune ca ii place sa mearga in club si la film...in rest munceste la birou...
imi vine sa vars...

...Et in Arcadia Ego

In Arcadia pleoapele erau grele de viata, de prea multa viata, privirile crude cu nesat, dorintele obosite de prea multa trezire in prea multe dimineti...oamenii isi cantareau sufletele la tarabele preotilor si le amanetau pe banuti zimtati carora le incercau valoarea intre dinti, cu jind...le rascumparau mereu cu aceeasi tristete, inciudati de semnele scrijelite pe ele cu bricege de negustorii timpului...Iubirea era o amintire palida, acolo unde nu exista devenire...
...Si intr-o zi, cu mantia alba, murdara de praf, pasi fecioara uitata, cu parul in dezordine, printre oameni...iar oamenii cazura in genunchi infruptandu-se din privirea ei rece, de cremene arsa...si il prinse pe primul dintre ei in brate, sarutandu-l cu buzele reci, apoi aruncandu-i starvul in praf...Moartea se stergea la gura si din ochii ei de gheata se scurgeau lacrimile celor insetati...
...In urma ei se lasa o seara cruda, cu miros dulceag de iasomie salbatica si flori strivite in calcaie...

Le baiser

Am surprins imaginea de mai sus pe scarile ce coborau pe langa Catedrala Notre Dame, spre Quais de la Seine; imi aminteste perfect de celebrul Le baiser din anii 60, surprins in fata Hotel de Ville, tot la Paris; cred ca este o imagine definitorie pentru ceea ce inseamna Parisul si romantismul care transpira din fiecare piatra a acestui oras, totul infasurat intr-o poezie revansarda demna de celebrele revolte studentesti din anii 70...

Paradoxul nemtesc

A treia zi de Mondiale...primele doua meciuri, va jur, nu au avut alte calitati decat sa transmita o stare de somnolenta aproape mortala oricarui muritor indeajuns de indragostit de fotbal incat sa stea cu ochii in tembelizor...Si mai ales acest Algeria-Slovenia, un meci trist, trist pana la depresie, cu doua echipe rudimentare, fara idei si talent, cu o imbarligatura dezgustatoare de pase la mijlocul terenului si erori copilaresti...de fapt dintr-o astfel de eroare a portarului magrebian slovenii au si reusit sa inscrie si sa plece in runda a doua cu 3 puncte...normal ar fi insa ca aceste doua penibile echipe sa stea acasa si sa-i lase pe altii sa joace...
In al doilea meci am avut dreptul la o prestatie sub asteptari a Serbiei, rudimentara si lipsita de curaj, refuzand jocul in permanenta...serios, mi se face dor de vechea Iugoslavie, o echipa tehnica, sclipitoare, cu jucatori de clasa mondiala...acum , sarbii nu au nici talent, dar nici vana, ei care se laudau ca sunt ca niste lei si nu cedeaza nimic...nici ghanezii nu au fost mai breji, insa astia macar au mai aprins un fitil, doua acolo, au fost mai alerti, au provocat mai mult, cat au putut...se pare ca nici ei nu mai eu echipa din 2006 si le lipseste Essien si Muntari;

Ultimul meci a fost si cel care a mai descatusat un pic spiritele, cu Panzerul german supunandu-i la suplicii pe naivii ornitorinci din Australia (m-am saturat de cliseul cu cangurii:) ). Chiar daca au suferit in primele minute, oamenii lui Loew si-au revenit si au marcat de 4 ori, afisand o forma  de invidiat; ce frapeaza la aceasta echipa e insa altceva, anume diferenta enorma de forma intre ceea ce joaca Podolski si Klose in club "(doar 5 goluri in Bundesliga anul trecut pentru cei doi!) si cum se prezinta la nationala, unde rup norii de fiecare data...ceea ce dovedeste poate ca, spre deosebire de alte selectionate, germanii chiar au acest spirit nationalist bine pus la punct care ii ajuta sa luidizeze un colectiv cum este Manschaft-ul.

Un cuvant despre mingea mondialelor: pe reluari mi se pare ca e greu de controlat si sare aiurea: am vazut zeci de suturi zburate peste poarta din pozitii ideale si nu cred ca numai jucatorii sunt de vina; thumbs down pentru Adidas care reuseste , iata, sa-si bata joc de Mondiale propunand o minge  de plaja de tot rahatul...

Green's epic fail

A doua zi a mondialului african a fost cu mult mai interesanta decat prima; dupa prestatia anosta a Frantei, am avut parte de trei meciuri interesante; pentru inceput, Coreea de Sud. Aceasta selectionata, locul 4 in urma cu 8 ani, a reusit sa invinga fara drept de apel Grecia, al carui joc anost si lipsit de orice orizont a fost pana acum de departe cel mai slab de la acest turneu; exceptand ultimele minute cand au incercat sa tina mingea mia mult si sa redubleze atacurile, elenii au jucat lamentabil, fiind pedepsiti de o echipa robusta, fasneata, tehnica si extrem de organizata; intrarea ui Kapetanos a fost absolut anecdotica, fara sa influenteze in vreun moment cursul jocului.

Meciul Argentinei in schimb a inceput tonitruant, cu cateva incursiuni marca Messi si un gol frumos inscris de Heinze, totul survoltat de pe margine de El Pibe d'Oro la costum gri (ziarele argentiniene aveau sa-l numeasca dupa meci Tiganul la costum:) ) si extrem de volubil si expansiv...Dupa primele minute de forcing insa, pumele s-au stins, controland totusi partida si avand prin acelasi Messi alte cateva ocazii clare de gol, intre care si vreo 3 mano a mano ale lui Pulga cu portarul nigerian, teribil de inspirat; sa notam insa si defensiva febrila a albiceleste, surprinsa de cateva ori de decalajele lui Taiwo sau sarjele extremelor africane; nici la mijloc Argentina nu a excelat, Veron parand mai degraba obosit, Di Maria inca prea discret; pericolul a venit de la trio-ul ales ieri de Maradona, Tevez-Messi-Higuain, cu piticul de la Barca un pic retras in numero dix. Per total un inceput reusit al Pumelor, care insa trebuie sa corecteze anumite aspecte legate de jocul de aparare si de constructie, pentru ca altfel in fata unei echipe mai tari decat Nigeria vor risca catastrofa totala.

Ultimul meci al serii a fost si cel mai interesant, toata lumea asteptand sa vada ce mare mancare de peste e si trupa asta a lui Capello; ei bine, au avut ce sa vada, un meci intens, aspru, spectaculos, si asta atat datorita performatei frumoase a americanilor, extrem de inspirati aseara, cat si din cauza nesigurantei acestei echipe engleze: Lampard e cam absent la mijloc si se calca pe bombeu cu Gerrard, Milner a fost schimbat dupa 25 de minute pentru incompetenta, Rooney bine marcat, Heskey prea risipitor cu ocaziile. Si peste toti a planat si aseara blestemul portarilor englezi, care a mai facut o victima, Robert Green scapand lamentabil sapunul la un sut inofensiv al lui Dempsey. Trupe americana a jucat foarte decomplexat pe un sistem destul de flexibil de contre orchestrate de Donovan si Dempsey, totul bazandu-se pe o aparare sigura, cu exceptia fazei din debut in care Gerard a marcat nestingherit din centrul careului. In repriza secunda chiar SUA putea chiar sa ingroape Albionul daca acelasi Green nu scotea sutul sub bara al lui Altindore

Africa de Sud ziua 1

Meciul  de deschidere a fost un spectacol de nivel scazut, cu Africa de Sud impinsa de la spate de vuvuzelas reusind sa enerveze o echipa a Mexicului tanara dar foarte talentata; prima repriza a aratat diferenta de valoare intrinseca intre cele doua echipe, cu Giovani de Santos la timona crosentand si cu cateva ocazii clare ale mexicanilor: posesie, tehnica corecta insa tratare poetica a fazelor din ultimii 16 metri;

A doua repriza a fost randul lui Perreira sa iasa la timona, inventand o asezare mai picanta, care a culminat cu acel contraatac ce a dus la primul gol al turneului, marcat din unghi , in vinclu. Aguire s-a trezit si el si a impins jocul prin introducerea lui Blanco, bunicul de 37 de ani care a limpezit doar prin viziune jocul aztecilor. In final =, rezultatul a fost decis de o greseala elementara de plasament al africanilor care i-a permis lui Marquez sa reia din 6 metri si sa egaleze. Un rezultat pana la urma just care mentine in carti ambele echipe

Al doilea meci a adus certitudinea jocului slab prestat de Franta in ultima perioada. Deficitari la constructie, cu o relansare aproximativa, cocosii galici au suferit mult in prima repriza, cand Forlan, de langa un Gallas prea static a ratat sansa golului, fiind negat de parada lui Lloris. Anelka inexistent, Gouvou ridicol, Ribery insuficient de decisiv a permis un meci pe alocuri anost, care putea insa fi decis de eliminarea uruguyanului din finalul partidei. Singurul plus al acestui meci este prestatia gunnar-ului Diaby, titularizat surprinzator in locul lui Malouda.
Maine vom cunoaste forma de moment a Argentinei, care va juca cu Nigeria

Datoria de a fi tarfa

A venit vara si au aparut decolteele si alte elemente de decor...ok; oricum vara e doar un pretext pentru conditionari sociale si una dintre cele mai importante edificii constuctiviste (in maniera imaginata de Simone de Beauvoir desigur...) este imaginea de tarfa sociala pe care trebuie sa o arboreze in contemporaneitate femeia moderna. Este mai drgraba o datoria, fata de ea insasi, aceasta de a se autoconstrui in obiect sexual frumos infasurat in beteala, pentru a instrumenta atractia asta consumerista a societatii in care traim...

...Traim de curand intr-o societate din care lipseste aventura; adica nu ne mai batem cu ursii, nu mai ne impuscam cu nemtii, nici macar nu mai iesim din case foarte des...singura pulsiune care ramane inca vie este cea sexuala; este unicul imbold instinctual care poate fi convertit in mod constient in uncii de placere; si stim asta, si vrem asta: toti; cei care nu recunosc sa se duca la balaceanca...Ei bine, si cum aceasta unica pulsiune are nevoie sa fie exacerbata intr-un fel, consumerismul orgisatic in care traim nu face decat sa influenteze de o maniera grotesca toate tipurile de comportament spre cel sexual evident; si cum in centrul impulsului alpha este femeia, cu toate adiacentele ei, societatea se focuseaza exclusiv pe ideea de constructivism al tarfei sociale; astfel, toate revistele te invata ca femeie cum sa devii mai atragatoare, cum sa arati cat mai mult, cum ce tocuri sa porti, unde sa te duci; televiziunile abunda de sani, coapse, buze umflate, etc etc...; femeia este astfel creata, croita, i se adauga chestii, papuci, ciorapi, unghii, si acest fapt induce in populatia feminina o goana mereu vie catre "a corespunde" acestor imagini prefabricate, in speranta ca astfel vor fi alese de cei care, in mintea lor, isi doresc sa transforme lipsa aventurilor din vestul salbatic in orgii de iatac cu tarfe si sampanie...
Exista astfel in femeia contemporana un dulce imbold pentru sexualitatea tarfei perfecte, in care s-ar ascunde miezul de fericire si sens al acestei vieti: a fi tarfa este un must in lupta aceasta pentru obiectivul final de procreere, presarat cu alte mici check-point-uri: casatoria, copiii, amantii, gradina cu piscina...
In final, ramane doar parfumul sec al tarfelor sincere...