miercuri, 21 ianuarie 2015
miercuri, 8 octombrie 2014
Cum sa slabesti in patru pasi simpli
De fapt sunt mai mult de patru pasi, sunt cateva mii pe zi.
Dar sa revenim la subiect; e halucinant cum foarte multa lume nu are nici cel mai mic habar ce se intampla cu corpul pe care il locuiesc. Mai ales femeile, pentru ca ele se afla mereu cu sabia lui damocles a grasimii corporale deasupra capului. Multe isi imagineaza ca a avea o silueta mai subtire tine de niste toane de neinteles ale vreunui demiurg depresiv care in pauza dintre nervi se joaca cu viitorul fizic al demoizelelor.
De fapt, totul e matematica si un pic de vointa. Iata cum puteti slabi fara efort supranatural, fara sa va incocarjati spatele in cine stie ce ab magic machine si fara sa inghiti pumni intregi de radacina vacii salbatice cumparate de la plafarul de la scara blocului. Nu e nimic ezoteric la mijloc. Deci:
Sau nu le face, traieste-ti viata si continua sa-ti plangi de mila
whatever
over and out
Dar sa revenim la subiect; e halucinant cum foarte multa lume nu are nici cel mai mic habar ce se intampla cu corpul pe care il locuiesc. Mai ales femeile, pentru ca ele se afla mereu cu sabia lui damocles a grasimii corporale deasupra capului. Multe isi imagineaza ca a avea o silueta mai subtire tine de niste toane de neinteles ale vreunui demiurg depresiv care in pauza dintre nervi se joaca cu viitorul fizic al demoizelelor.
De fapt, totul e matematica si un pic de vointa. Iata cum puteti slabi fara efort supranatural, fara sa va incocarjati spatele in cine stie ce ab magic machine si fara sa inghiti pumni intregi de radacina vacii salbatice cumparate de la plafarul de la scara blocului. Nu e nimic ezoteric la mijloc. Deci:
- Beti multa apa chioara. Cat puteti de multa, peste doi litri pe zi. Nu suc, nu cafea, nu ceai, nu apa minerala. Apa. Iarasi, sunt socat de cat de multa lume nu intelege ce e aceea apa. Nu, double-latte-ul de la starbucks nu este apa!
- Renuntati sa mai mancati cacaturi. Stiti foarte bine care sunt. Sunt alea bune la gust. Nu va faceti ca nu stiti ca painea ingrasa, sau ca orezul ingrasa, sau ca eugenia de 0.69 lei ingrasa. Asa ca fara carbohidrati simpli (paine si derivate din paine, zahar si produse care contin zahar). Pentru cei carora trebuie sa le fac si un desen, fara zahar inseamna si fara prajituri de orice fel, tarte, cheesecake, bomboane etc. Ce puteti manca: legume de toate felurile, carne de pui, curcan si peste, si maxim un fruct pe zi (spre suprinderea unora, snickers-ul nu este fruct)
- Mergeti pe jos de la serviciu pana acasa in fiecare seara + diferenta pana la 10000 de pasi. In ritm alert, fara sa va benoclati la fiecare turturea de pe traseu. Acasa urcati scarile, iar daca credeti ca ati scapat ca stati la parter, urcati si coborati toate scarile din bloc.
- la fiecare ora de stat pe scaun la serviciu sau unde vreti voi mergeti 5 minute in baie sau undeva unde sa nu rade lumea de voi si faceti urmatorul set de exercitii: 10 genuflexiuni (hai dati-o dracu ca stiti cum se face o genufelxiune), 10 fandari (google it si lasati-ma in pace) si 10 flotari.
Sau nu le face, traieste-ti viata si continua sa-ti plangi de mila
whatever
over and out
marți, 10 ianuarie 2012
Maraton mounting bike 2011
Maratonul de biciclete de munte din Banat (Garana 2011) ajunsese la editie a 8-a. Va propun sa revedeti un filmulet de ciclism foarte interesant, care a fost facut dintr-o drona. Efectele fotografice sunt spectaculoase, surprinde cum nu se poate mai bine fiecare cursa, efortul ciclistilor, traseul foarte frumos de munte.
BMM 2011 from Mihai Lupsan on Vimeo.
Bicicleta ramane un hobby privilegiat. Asteptam ca vremea de afara sa ne ajute si ne vom urca din nou in sa!
BMM 2011 from Mihai Lupsan on Vimeo.
Bicicleta ramane un hobby privilegiat. Asteptam ca vremea de afara sa ne ajute si ne vom urca din nou in sa!
marți, 26 octombrie 2010
Cocalarismul blogosferic (piticigratis de exemplu...)
Exista in blogosfera locala o specie de cocalari care traiesc la limita fetidului: ei sunt expresia cinica si virtuala a cocalarilor veritabili din strada, niste puradei semidocti cu aere de intelectuali nonconformisti, care in numele libertatii de exprimare si al exercitiului scabrosului, deverseaza halci de mizerie umana cruda si pestilentiala, si se asteapta sa fie si mangaiati prieteneste pe crestetul plat de maimuta pentru asta...
...Este cazul, printre altii, unui avorton aschilambric, care zice-se ca spala closete la Academia Catavencu, un neica Radu, un pulifrici scarbos is acneic, care incearca sa epateze prin grosimea scarboseniilor pe care le publica pe cacatul lui de blog; faptul ca publica tampenii nu ar fi nimic, insa ce frapeaza la acest idiot descendent direct din cavernele imputite ale jegoseniei umane, este tocmai impertinenta de a se considera un "inteligent" si ravna cu care cerseste atentie pe multiple faleze in speranta ca i se mai arunca un os sau doua sau ca oameni mai slabi de inger sucomba imbecilitatilor si ajung sa-i careseze orgoliul zgribulit de shaormist in calduri...
Printre cele mai scabroase "opere" ale piticaniei apare si o poza cu licheaua pisandu-se intr-o fantana publica si apoi facand haz de acest lucru...Adica ce poti sa-i ceri unui tip care face un astfel de gest, lasand deoparte partea cu laudatul?...cata minte sa aiba tiuga acestui spermatozoid gigantic, cata febra schizoidala poate produce creierasul sau incat sa-si legitimeze siesi aceste proceduri de cacanar pierdut intr-o interminabila pubertate psihica?
...Bineinteles ca libarca umana isi motiveaza gesturile de tractorist prin faptul ca el este un nonconformist, descendent din Sade, un cinic si un inteligent mai presus de canoanele societatii in care traim si prin urmare isi permite sa se pise in fantani publice....
Uite exemplare din astea ar trebui reciclate direct din garsonierele putrede in care traiesc din pensia mamelor lor si trasi de ciuf in strada, batuti ca niste caini si apoi prezentati in targ sa se pise tiganusii pe ei, sa vedem daca traierea pe viu a scabrosului de care vorbesc le mai produce orgasme intelectuale si delimitari nihiliste...
...Este cazul, printre altii, unui avorton aschilambric, care zice-se ca spala closete la Academia Catavencu, un neica Radu, un pulifrici scarbos is acneic, care incearca sa epateze prin grosimea scarboseniilor pe care le publica pe cacatul lui de blog; faptul ca publica tampenii nu ar fi nimic, insa ce frapeaza la acest idiot descendent direct din cavernele imputite ale jegoseniei umane, este tocmai impertinenta de a se considera un "inteligent" si ravna cu care cerseste atentie pe multiple faleze in speranta ca i se mai arunca un os sau doua sau ca oameni mai slabi de inger sucomba imbecilitatilor si ajung sa-i careseze orgoliul zgribulit de shaormist in calduri...
Printre cele mai scabroase "opere" ale piticaniei apare si o poza cu licheaua pisandu-se intr-o fantana publica si apoi facand haz de acest lucru...Adica ce poti sa-i ceri unui tip care face un astfel de gest, lasand deoparte partea cu laudatul?...cata minte sa aiba tiuga acestui spermatozoid gigantic, cata febra schizoidala poate produce creierasul sau incat sa-si legitimeze siesi aceste proceduri de cacanar pierdut intr-o interminabila pubertate psihica?
...Bineinteles ca libarca umana isi motiveaza gesturile de tractorist prin faptul ca el este un nonconformist, descendent din Sade, un cinic si un inteligent mai presus de canoanele societatii in care traim si prin urmare isi permite sa se pise in fantani publice....
Uite exemplare din astea ar trebui reciclate direct din garsonierele putrede in care traiesc din pensia mamelor lor si trasi de ciuf in strada, batuti ca niste caini si apoi prezentati in targ sa se pise tiganusii pe ei, sa vedem daca traierea pe viu a scabrosului de care vorbesc le mai produce orgasme intelectuale si delimitari nihiliste...
joi, 21 octombrie 2010
Sa ajutam un om cu o problema rara....
"Pentru ca e dureros simplul gand ca, aparent fara semne care sa indice gravitatea situatiei, Natalia sa ajunga, intr-un interval de aproximativ 2 saptamani, la a fi diagnosticata cu CANCER LIMFATIC – Limfom Non-Hodgkin, in stadiu avansat
....si pentru ca e dureros sa ajungi in etapa in care sa-ti fie impus, mai presus de vointa ta, sa concepi o strategie de lupta in batalia pentru cartea cea mare – VIATA TA
.....si pentru ca e dureroasa situatia prin care trece Natalia deoarece e reala, brusca, nedreapta si imprevizibila, iar lista ar putea continua, din pacate, cu multe atribute in acelasi registru
.....si pentru ca Natalia trece printr-o perioada cu mult prea multe incertitudini
vrem sa ii aratam ca solidaritatea, prietenia si omenia noastra sunt certitudini.
Natalia a inceput deja tratamentul cu citostatice, iar medicii din tara sunt extrem de rezervati in privinta sanselor de reusita in Romania, avand in vedere ca “nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz”.
Astfel, ne-am indreptat sperantele si fortele catre Viena – Austria, unde doctorii care au vindecat persoane in situatii similare, accepta sa preia cazul si sa ii construiasca un protocol de tratament. In data de 02 noiembrie, Natalia este programata pentru un prim consult la Viena, medicii urmand sa se pronunte asupra tratamentului. In aceste conditii, suma reprezentand costul total al analizelor, spitalizarii si tratamentului de care are nevoie Natalia este foarte mare.
Limfomul NON HODGKIN este o boala rara, un tip rar de cancer al sangelui, cu o incidenta de 0.02%/an; evolueaza prin transformarea maligna a unei leucocite (celula alba a sangelui) care se multiplica si creeaza tumori in diverse zone limfatice....
Credem din suflet ca fiecare dintre noi poate ajuta, cu cate putin, astfel incat contributia noastra comuna, sa ii ofere Nataliei sansa la tratamentul de care are nevoie acum.
Conturile deschise la BRD – Ag.TURN, titular NATALIA MITRAN, in care poate fi colectata contributia voastra, sunt:
Ø LEI: RO44BRDE410SV92777494100
Ø EUR: RO36BRDE410SV92777654100
Va multumim !"
....si pentru ca e dureros sa ajungi in etapa in care sa-ti fie impus, mai presus de vointa ta, sa concepi o strategie de lupta in batalia pentru cartea cea mare – VIATA TA
.....si pentru ca e dureroasa situatia prin care trece Natalia deoarece e reala, brusca, nedreapta si imprevizibila, iar lista ar putea continua, din pacate, cu multe atribute in acelasi registru
.....si pentru ca Natalia trece printr-o perioada cu mult prea multe incertitudini
vrem sa ii aratam ca solidaritatea, prietenia si omenia noastra sunt certitudini.
Natalia a inceput deja tratamentul cu citostatice, iar medicii din tara sunt extrem de rezervati in privinta sanselor de reusita in Romania, avand in vedere ca “nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz”.
Astfel, ne-am indreptat sperantele si fortele catre Viena – Austria, unde doctorii care au vindecat persoane in situatii similare, accepta sa preia cazul si sa ii construiasca un protocol de tratament. In data de 02 noiembrie, Natalia este programata pentru un prim consult la Viena, medicii urmand sa se pronunte asupra tratamentului. In aceste conditii, suma reprezentand costul total al analizelor, spitalizarii si tratamentului de care are nevoie Natalia este foarte mare.
Limfomul NON HODGKIN este o boala rara, un tip rar de cancer al sangelui, cu o incidenta de 0.02%/an; evolueaza prin transformarea maligna a unei leucocite (celula alba a sangelui) care se multiplica si creeaza tumori in diverse zone limfatice....
Credem din suflet ca fiecare dintre noi poate ajuta, cu cate putin, astfel incat contributia noastra comuna, sa ii ofere Nataliei sansa la tratamentul de care are nevoie acum.
Conturile deschise la BRD – Ag.TURN, titular NATALIA MITRAN, in care poate fi colectata contributia voastra, sunt:
Ø LEI: RO44BRDE410SV92777494100
Ø EUR: RO36BRDE410SV92777654100
Va multumim !"
joi, 7 octombrie 2010
Mario Vargas Llosa - Premiul Nobel pentru Literatura 2010
Cu mare placere aflu ca scriitorului peruvian Mario Vargas Llosa, foarte iubit in Romania, i-a fost decernat premiul Nobel pentru literatura...stirea este calda si vine direct din salile festive din Stockholm...
De acest narator ma leaga perioada din adolescenta in care eram captivat de romanele sale, adevarate bastioane ale realismului magic. Construite cu o dragoste pentru verb ce mustea din fiecare fila, cartile sale nu erau usor de citit: ba chiar necesitau atentie, concentrare dar si simt liric, pentru ca labirintul narativ al autorului Conversatiei la Catedrala te prindea ca intr-un vartej si iti seca rabdarea...
...Cred ca cel mai mult mi-a placut Pestele in apa, vestigiu autobiografic si autodenuntarea tentatiei de implicare in lumea politica: atras de mireasma succesului dar si impins de increderea ca forta sa inovatoare liberala poate ajuta Peru sa creasca, Llosa s-a angajat intr-o cursa dinainte pierduta la presedintia statului; favorit covarsitor in primul tur de scrutin, Llosa este depasit insa net in finala de outsinderul populist Alberto Fujimori, candidat iscat de mania demagogica a maselor; plecat pe calea ratiunii, Llosa a inteles ca lumea politicii, marcata de gangrenele coruptiei, l-a tradat si ca mai presus, el s-a tradat pe el insusi, iesind din turnul de fildes al naratiunii....
...Viitorul a potrivit insa lucrurile...Fujimori, devenit dictator crud, este condamnat de istorie...Rivalul sau castiga Premiul Nobel...
...Frumos
De acest narator ma leaga perioada din adolescenta in care eram captivat de romanele sale, adevarate bastioane ale realismului magic. Construite cu o dragoste pentru verb ce mustea din fiecare fila, cartile sale nu erau usor de citit: ba chiar necesitau atentie, concentrare dar si simt liric, pentru ca labirintul narativ al autorului Conversatiei la Catedrala te prindea ca intr-un vartej si iti seca rabdarea...
...Cred ca cel mai mult mi-a placut Pestele in apa, vestigiu autobiografic si autodenuntarea tentatiei de implicare in lumea politica: atras de mireasma succesului dar si impins de increderea ca forta sa inovatoare liberala poate ajuta Peru sa creasca, Llosa s-a angajat intr-o cursa dinainte pierduta la presedintia statului; favorit covarsitor in primul tur de scrutin, Llosa este depasit insa net in finala de outsinderul populist Alberto Fujimori, candidat iscat de mania demagogica a maselor; plecat pe calea ratiunii, Llosa a inteles ca lumea politicii, marcata de gangrenele coruptiei, l-a tradat si ca mai presus, el s-a tradat pe el insusi, iesind din turnul de fildes al naratiunii....
...Viitorul a potrivit insa lucrurile...Fujimori, devenit dictator crud, este condamnat de istorie...Rivalul sau castiga Premiul Nobel...
...Frumos
vineri, 17 septembrie 2010
miercuri, 15 septembrie 2010
Paris, je serais de retour...
Dupa cativa ani petrecuti acasa, ma incearca dorul marelui oras...este un sentiment la inceput difuz, dar care a urcat constant, a l'improviste...
...dorul de cheiurile Senei, cu buchinistii sai frumosi si revistele din anii 20
...dorul de Quartier-ul latin, imensa pledoarie pentru melanjul cultural, dorul de fete de la musique pe toate strazile Parisului...
...dorul de paharul de Jurancon servit la terasele de la Odeon...de cele 4000 sali de cinema...de politetea pe care o recunosti oricum si oriunde...
...dorul de Sacre Coeur si place du tertre, plina de artisti ambulanti si mirosuri de biere a la pression...
...dor de largile esplanade ale Luvrului si Orsey-ului, unde se fumeaza intelectual:)...
...dor d'un petit cafe creme, avec un verre d'eau..
...dor de PARIS
mai jos cateva poze din intalnirile anterioare:)
...dorul de cheiurile Senei, cu buchinistii sai frumosi si revistele din anii 20
...dorul de Quartier-ul latin, imensa pledoarie pentru melanjul cultural, dorul de fete de la musique pe toate strazile Parisului...
...dorul de paharul de Jurancon servit la terasele de la Odeon...de cele 4000 sali de cinema...de politetea pe care o recunosti oricum si oriunde...
...dorul de Sacre Coeur si place du tertre, plina de artisti ambulanti si mirosuri de biere a la pression...
...dor de largile esplanade ale Luvrului si Orsey-ului, unde se fumeaza intelectual:)...
...dor d'un petit cafe creme, avec un verre d'eau..
...dor de PARIS
mai jos cateva poze din intalnirile anterioare:)
joi, 9 septembrie 2010
Stapanul Fricii
Serile erau dulci in Val Ladhal, si nuferii salbatici scanteiau in lumina galbena a lunii pe micul iaz din curtea castelului...Semintia lui Arin, primul dintre Aedeli, inalta canturi de slava Etherei, Mama Vietii. Cortegii de preotese frumos infasurate in voalurile aurii depuneau flori la fantana de la portile cetatii, de unde izvorau mirosuri nepamantesti care iti arcuiau sufletul de o placere ireala...de cand matca vietii incepuse sa curga in Lume, Aedelii isi traiau nemurirea ascunsi de coamele muntilor Albi si de Codrul ispitelor, care se intindea spre apus, inainte de cetatea lor Val Ladhal, cladita, spuneau legendele din spumele stelelor din Etheria...veacuri intregi Aedelii isi depanau vietile si, cand sorocul Mamei vietii ii chema, se pierdeau in Codrul ispitelor, pe carari ascunse, ca sa se intalneasca fiecare cu Umbra sa si sa se uneasca intr-un nou destin, nestiut de nimeni, doar de catastifurile magilor din vechime...; cel de-al doilea Ev al lumii incepuse de mii de ani si serile erau la fel de frumoase in Val Ladhal, acolo unde nu ningea niciodata...
*
Aemilia deschise fereastra cu canaturi aurii si privi spre paraiasul spumos care sipotea sub zidurile castelului; fata Regelui Tar zambea si isi stranse parul auriu ca in fiecare dimineata, imbatandu-se cu aerul rece al zorilor de mai; valea din fata castelului o chema cu strigatele dulci ale pasarilor si Aemilia o zbughi pe scari, cu o usurinta de fluture, pana jos, la grajduri unde Odelixul ei o intampina neghezand si zbatandu-si aripile de argint...Il saruta pe narile largi si calul ingenunche fornaind, lasand-o sa incalece...
- Hai sa dam o raita in Vale, dragul meu Odelix...
Calul iesi pe poarta castelului tropaind usor si isi lua zborul peste parau; cele 3 stele ale Etheriei se inaltau usor, in triunghi, magaindu-i parul cu razele vietii...Aemilia isi ghida Odelixul pana jos in Vale, unde Targul mestesugarilor se deschisese inca din zori si era forfota mare....Nestemate din Muntii Albi, vesmanturi sclipitoare, fructe care se topea in gura, toate se gaseau pe tejghelele negustorilor si Aemilia le admira cu drag, sorbindu-le din ochi si intorcandu-le pe toate fetele....Oamenii o priveau si i se inchinau cu respect si inima crestea in ei in fata Printesei...deodata privirea ii fu atrasa de o tejghea din lemn, parfumata cu esenta de trandafiri, si in spatele careia statea o silueta ascunsa intr-o mantie cenusie...fata ii era ascunsa in gluga si doar barbia ascutita i se ivea de sub umbrele acoperamantului...bratele albe ii erau descoperite si degetele lungi, pline de nestemate o imbiau sa vina....tejgheaua era plina cu fructe felurite, mere rosii, verzi, portocale mari, zemoase, rodii sangerii...
-Domnita, incearca ce iti pofteste inima...vocea feminina de sub gluga era usoara si timbrul ei ii nelinisti un pic sufletul...simtea o prezenta ciudata si o impingere stranie sa se apropie de tejghea...Aemilia zambi si ii raspunse:
- Ziua buna, Doamna...frumoase iti mai sunt fructele...
Negustoarea isi plimba degetele rasfirate deasupra fructelor si alese un mar mare, rosu si cu pielita lucioasa....il intinse copilei, tinandu-l in podul palmei cu grija...
- Pentru tine, Domnita...Merele mele sunt din pomul vietii...Uite ce frumoase si sclipitoare sunt...Aemilia privea fructul cu inima in gat, simtind o emotie puternica; marul capata in razele sorilor o culoare galben-aurie si codita ii era rosie ca sangele...
-...si la gust, nu-l intrece nimenea....adauga faptura cu glas dulceag....Hai, gusta, Domnita…
Aemilia isi infipse dintii sidefii in coaja marului si sucul dulce-acrisor ii invada simturile...musca cu sete si inchise ochii, topindu-se de placere...nu mai mancase astfel de mere, asemenea gust nu mai stiuse niciodata...
Femeia cu gluga radea usor, satisfacuta de placerea ce se vedea de pe fata fetei:
- Asa ca-i bun? Domnita, Pomul vietii va curge prin tine....si prin el va curge o noua putere...
Aemilia avea ochii inchisi, mistuita de gustul nepamantesc...Nu lua in seama cuvintele femeii, pe care le puse pe seama vanitatii negustorilor care isi prea-mareau marfa adusa de departe...cand se dezmetici insa de sub vraja fructului, tejgheaua era goala , nici urma de negustoreasa, iar merele zaceau in dezordine pe stergarele aurite...Aemilia, inciudata, isi chema cu un fluier scurt Odelixul, care intr-o clipita batu din aripi deasupra ei; odata in spinarea calului, fata survola targusorul in cautarea Doamnei cu gluga, insa nici urma...doar forfota de targ, Aedeli zambitori si parfumuri cu miile care te cuprindeau de peste tot...
***
Aemilia se intoarse la castel si colturile buzelor i se lasara intr-o grimasa neobisnuita...gustul fructului ii intetise bataile inimii, si acum parca, lumina sorilor o ardea mai mult decat de obicei...argatii luara Odelixul si Aemilia se zavora in camera sa, aruncadu-se pe pat; era obosita si capul ii atarna greu...simtea o prezenta rece in trupul sau si...ii era frig...da, frig, asa cum nu ii fusese niciodata....pielea i se strangea pe maini si , saltandu-se din pat se duse la oglinda...Acolo, se prabusi pe scaunas si isi arunca privirea spre oglinda mare din perete...Inima incepu sa-i bata nebuneste...Vazu o femeie cu fata trasa, galbena si cu riduri adanci pe frunte si sub ochii altadata albastri, acum cenusii si spalaciti...Parul i se schimba intr-o nuanta de alb si, trecandu-si mana prin el....fire lungi ii ramasera agatate intre degetele reci...Striga, ridicandu-se de pe scaun iar o slujnica navali in camera, prinzand-o in brate inainte sa cada pe lespezile lucioase....
Aemilia rasufla greu iar trupul i se lasa moale in bratele slujnicelor care venisera in graba sa o ridice...parul, acum alb, ii se rasfira pe fata in bataia unui suflu strain...Femeile ii purtara trupul imbatrinit pe brate, pe scari, pana in sala tronului, unde Regele Tar o primi cu neliniste in suflet:
-Unde-i fiica mea? Unde-i Aemilia?...striga regele aruncandu-se cu mainile intinse spre covorul unde slujnicele depusesera trupul rece...
Regele ii prinse capul in palme si ii privi ochii sticlosi, cu aceeasi dragoste ca intotdeauna...pielea zbarcita il infiora si raceala trupului ii ingheta inima...Aemilia nu mai rasufla...ochii ii erau pe jumatate inchisi, iar buzele uscate si crapate i se inchisesera una peste alta...ce era odata atat de frumos zacea acum in dezordine...Viata fugise din ea iar regele Tar o saruta dement pe frunte, strangand-o in bratele-i puternice...Barba neagra si deasa i se contopea cu parul alb al fiicei lui, care cunoscuse Moartea...regele ii trase trupul mort la pieptul sau, iar lacrimi reci ii zvacnira pe obraji...Strajerii iesisera toti din sala intunecata, lasandu-i zagaz pentru jelit...nu se mai auzeau decat suspinele Regelui si ecoul lor in sala mare si boltita...
Regele Tar simtea ceea ce nimeni din semintia sa nu mai simtise vreodata; inima ii era asaltata de sentimente si emotii noi, nemaivazute...durere...frica...moarte...deznadejde....undeva in strafundurile lui urla de teama si neintelegere...nu putea accepta trupul rece din bratele lui, fara viata....unde era fagaduinta Mamei Vietii?...Sorii se lasau spre apus, ducand cu ei franturile Etherei...in urma lor, norii ramaneau scaldati in culori sangerii...
***
Flamuri negre dansau in furcile vantului primavaratec, pe lespezile cetatii Val Ladhal...Preotesele in mantii rosii cantau din Cantecele Vietii, premarind Matca Inceputului...corul lor inconjura catafalcul de marmura ridicat in mijlocul curtii, pe care odihnea trupul lipsit de viata al Aemiliei, intins pe macaturi frumos brodate cu fire de argint si aur....Regele Tar, cu capul plecat, sta ca stana de piatra ingenuncheat la capataiul moartei, plangand usor si semet...vant dinspre Apus suiera printre Aedeli, vant aspru si nou, ca o osanda....
...Canturile incetasera si nu mai ramasesera decat suspinele preoteselor care deplangeau acum pierderea regelui.
Tar se ridica intr-un tarziu si porunci unui strajer sa i-l aduca pe Faxal, armasarul sau care il purtase de mic copil prin Lume...Faxal, semet si negru ca corbul, fornaia langa catafalc, asteptandu-si stapanul.
Tar se apropie de catafalc si ridica trupul inert al fiicei lui, pe care il depuse pe umeri; incalecand, isi infipse calcaiele in pantecele animalului, care porni ca fulgerul pe poarta cetatii...in urma lor, Ereador, Primul cavaler al curtii, isi ingheta pumnul pe manerul sabiei masive din aur...presimtirea ii strapunse inima ca un ac inveninat... preotesele se vaietau, nestiind nici ele ce se petrece...corbi aspri croncaiau, amestecandu-se printre flamuri...soarele insusi amutise, invelindu-se in culoare stinsa...
...Val Ladhal era acum departe si regele zorea pe calea pietruita spre Codrul Ispitelor, trecand ca o umbra prin sate si targuri...in zare se iteau nalucile Codrului, ca o amenintare...pintenii aspri zoreau animalul obosit; peste tot in jur se asternea vreme de mutenie si raceala...
Regele Tar urma un drum tainuit, care ocoli padurea si il purta la poalele Muntilor Albi...lasand trupul Aemiliei sa se odihneasca in iarba, regele isi trase rasuflarea, isi deschise tunica si privi culmile semete...ofta si porni din nou...urcand usor pantele abrupte; Faxal, usor ca un fulg si agil ca o caprioara urma carari ascunse, manat de sufletul aprig al stapanului sau...muschii asudati ii straluceau in curcubeul serii iar oboseala i se ridicase ca o parere...
Noaptea le mangaia trupurile cand cararea ii purta spre un versant abrupt,unde, pe un platou stancos, la doi pasi de haul muntelui, erau sapate o deschidere micuta si o ferestruica unde palpaia o lumanare galbena cu limbi de lumini calde patand peretele ascutit al muntelui...Tar descaleca, si purtand trupul fetei in brate intra prin spartura neagra, patrunzand intr-o grota rece...in fata lui, pe un covor soios, un Mag uscativ, cu mainile impreunata sub buric, sta nemiscat si privea in jos...in stanga sa, pe un bolovan, o lumanare groasa ardea, scotand un fum tamaios si cenusiu...Trupul galben al magului era scaldat in lumina difuza, iar buzele sale sopteau descanturi de neinteles...sunetele rezonau, lovindu-se de peretii neregulati, si prindeau unde melodioase....
Tar depuse trupul rece in fata Magului...ascetul isi continua nemiscat meditatia, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; doar o pala de vant deranja flacara galbena a lumanarii, care isi reveni in nemiscarea de la inceput...
Tar puse un genunchi in pamant:
- Magule, iti aduc in fata ta trupul fiicei mele...s-a scurs viata din el si imi simt inima innegrindu-se cu intrebari mistuitoare...Tu, Cunoscator al Etherei, al Cerului si al Pamantului, al Matcai vietii, tu vei stii sa imi vorbesti si sa ma impaci...
Magul nu clintea un muschi, inghetat in pozitia de la inceput si cu ochii inchisi:
- Vorbeste!...iti poruncesti sa vorbesti!...Tar se ridica in picioare si trase din teaca sabia grea de otel, impingandu-i varful spre gatul Magului...
Ochii ascetului se deschisera brusc: erau rosii si scanteietori ca soarele in miezul apusului; sabia sari din mana regelui, izbindu-se ca o surcea de lespezile pesterii...Tar, impins de o forta nevazuta, ingenunche langa trupul fiicei lui...
- Rege al Aedelilor!...Se cuvine sa respecti pragul unui batran ascet atunci cand treci peste el...Furia ta omeneasca nu are cautare intre peretii casei mele...
- Magule, sufletul meu m-a indemnat catre tine....speranta mea este ca imi poti spune ce s-a intamplat cu fiica mea...
Magul se apleca asupra chipului alb al printesei; ii deschise pleoapele cu degetele sale crapate si ii privi in suflet...
- Acest trup este gol...sufletul haladuieste in Ethera...Simt insa rasuflarea Stapanului Fricii ascunsa intre oasele ei...Aemilia a fost poarta lui catre lumea noastra...Asa spunea in Profetie: “Va sa vina Noua Frica prin suflet de vlastar domnesc...si primaverile nu vor mai fi la fel in lume...rugina toamnei va curge prin venele timpului si va apareaTeama....”
Regele Tar asculta cu ochii larg deschisi...doua lacrimi ii curgeau pe obrajii acoperiti de barba neagra taiata scurt:
- Ii poti reda viata?
Batranul il privi si doua fulgere iesira din orbitele sale:
- Viata nu se poate da inapoi decat in Templele Timpului din Ethera...aici suntem trimisi sa cautam Sensul acestei lumi si sa-l traim...nu avem puterea sa desfacem ceea ce a fost lipit de la inceput, sau sa legam ceea ce a fost rupt...Ii pot insa reda frumusetea, urma Magul, asezandu-si palmele pe pieptul printesei imbatranite...
Dintr-o data, pielea i se intinse, parul isi recapata auriul de altadata si frumusetea Aemiliei revenise, de gheata insa, si la fel de moarta...
- Ce se intampla cu lumea noastra?...Ce semne ai vazut?
Magul ii intoarse privirea, iar ochii sai cenusii sclipira:
- Rege Tar...Semnele mi-au vorbit...Mi-au aratat ca undeva pe malurile Marii inghetate din rasarit, sufletul Stapanului Fricii, ce haladuia liber si trist prin negurile timpului, a prins samanta in fructele salbatice ale livezilor oamenilor din acele locuri...Ispita din ele si din gustul lor a prins in mrejele sale sufletele cele mai reci si le-a transformat in iscoade...una dintre ele pare-se ca a ajuns la printesa...si asa Stapanul fricii a iesit in aceasta lume, prin sufletul mort al Aemiliei...Sa arzi acest trup, Marite Rege, deindata ce ajungi la castel...focul mistuie urmele si stapanul fricii cauta sa se intrupeze pe masura ce ii creste inima in aceasta lume...
Tar isi lua fata in brate, incaleca si , zorindu-l pe Faxal cu un suierat scurt, pleca in graba pe cararea serpuita ce cobora in fata pesterii...Magul il petrecu pe poteca si ii striga in urma, cu glas cald dar puternic, ca de tunet:
- Marite Rege, lupii cei rosii au fost asmutiti din Codrul Ispitelor in Lume..la chemarea Stapanului Fricii, fiarele bantuie pamantul si satele si targurile...Semintia ta are nevoie de pavaza si sabia lui Arin iti va lumina in maini...!
Tar stia ca s-au pus in miscare urgii noi, pe care nu le cunoscuse nimenea din vremea sa; mic copil fiind, isi amintea de povestile rostite in jurul focului de Parintii sai si de ispravile lui Arin care inlantuise Dragonul cel rosu in vagauna din muntii albi, iar drept rasplata primise de la Cei Trei Calatori ai Etherei Sabia de Otel care va lumina atunci cand veacurile se vor involbura si Timpul va naste pustiiri noi....Vantul rece al toamnei curgea pe langa el , iar galopul calului lasa in urma norisori de praf subtire...Luna ovala si sangerie stralucea stins, ca o amagire, iar urlete salbatice cresteau dinspre negura Muntilor Albi...Stapanul Fricii isi trezise iscoadele, si prin sufletul pur al Aemiliei patrunsese in aceasta lume....covoare de frunze moarte se intindeau sub copitele calului si vantul era de gheata acum, purtand spre urechile regelui soapte salbatice, venite din neant...Tar strangea trupul Aemiliei la piept si lovea pantecul calului cu pintenii ascutiti....Faxal necheza si urma drumul spre campia Val Ladhalului...Regele privi in stanga sa, si parca din intunecimea padurii doi ochi rosii ii urmau galopul, inghetandu-i sangele...doar o parere sau nu, Regele nu baga de seama si zorea sa ajunga la ai lui...Urletele lungi ale lupilor se inteteau, chemari ale mortii, iar o pacla deasa incepea sa se lase peste ei.. Faxal fornaia si tremura, frica ii patrundea in suflet animalului...
. ..Aproape de Valea Val Ladhal-ului, Tar auzi sunetul prelung al unui corn...; vuietul lung si greu ii izbi auzul cu familiara putere, si simti cum inima i se incordeaza in neliniste aspra...Ereador, stapan acum peste oranduirea Val Ladhalului isi chema regele..si glasul cornului era atat de rar in lumea lor, insa Tar il stia si zorea acum catre turnurile pe care le zarea deja desenate pe matasea noptii...Ereador se afla in mare primejdie, iar mintea regelui cauta sa-si imagineze ce rau atat de mare se putuse abate asupra falnicei cetati a Val Ladhalului...Aedelii erau un neam pasnic si cu greu si-ar fi imaginat cineva vreo urgie stricandu-le linistea...acum insa, un alt veac incepea sa se urneasca si....privirea ii fu atrasa de ochii Aemiliei, care luminau acum incet, ca doua stele in noapte...doua stele de un rosu din ce in ce mai aprins...zbuciumul si nelinistea calului il aruncara din sa...pamantul rece ii lovi umerii dar reusi sa se ridice si sa se sprijine in genunchi.....Faxal necheza lung, fornaia si batea pamantul cu copitele, lasand semne adanci, rotindu-se pe loc, ca o fiara....Aemilia se ridicase si prinsese haturile cu un gest ferm si, aplecandu-se, ii sopti la ureche calului...ochii ii straluceau rosii, si soaptele sale ascutite si reci ca de sarpe ii inghetara maduva Regelui:
- Aemilia!...Draga mea...vocea ii ingheta in gatlej...Fata intoarse capul spre el, si ochii trimiteau sageti care ii striveau sufletul...stiu ca nu era fiica lui cea care il privea peste coama calului...Faxal necheza si se pierdu in vale, printre copacii razleti, cu umbra Aemiliei in spate...Tar se ridica sprijinindu-se intr-un genunchi si incepu sa alerge spre castel...urletele salbatice ale lupilor taiau noaptea deasa , dar Tar nu se mai gandea la nimic....Castelul era aproape, ajunse la paraul din fata portilor si innota pana pe malul celalalt...Portile erau larg deschise si inlauntru se auzea zarva mare si zanganitul armurilor...
Deodata, simti o prezenta stranie in spatele sau si un fornait rece...intoarse privirea numai ca sa priveasca in ochii unui lup zburlit, cu coama rosie, inalt de doi metri...coltii albi ii tremurau in gura baloasa si animalul se apropia incet de regele inmarmurit, pasind ca o pisica prin iarba deasa...apoi sari, agil...ghearele il lovira in piept pe rege, insa reusi sa isi fereasca gatul de botul fetid al fiarei...se trase in spate si impinse animalul cu manerul sabiei, a carei lama de otel incepu sa-i straluceasca in mana, asa cum aflase de la strabunii sai; luandu-si avant se lasa pe spate si, rotindu-si spada, o infipse in gatul animalului, care, cu un schelalait prelung, se prabusi in iarba....alerga apoi spre poarta, unde doi Aedeli in armuri stralucitoare il intampinara si il ajutara sa patrunda in cetate....se arunca in genunchi in fata Fantanii Vietii si isi afunda capul in apa rece si limpede...cutite de gheata parca ii patrunsera in frunte si vlaga ii reveni toata....porunci sa se inchida portile si se indrepta spre intrarea in Palat....
Ereador il intampina cu o reverenta scurta, descalecand de pe armasarul sau argintiu...vantul ii umfla pelerina rosie, descoperindu-i armura de aur curat , crestata cu filigranuri de argint, si pletele negre, ondulate...Regele se apropie si ii stranse bratul drept; pe chipul sau se citea nelinistea si nerabdarea de a afla vesti:
- Ereador...ce se intampla?...Ce primejdii sunt la portile noastre ?
Cavalerul il privi in ochi:
- Marite Rege, hoarde de lupi rosii ataca necontenit...iscoadele mele ii insotesc de la liziera Codrului ispitelor...au trecut prin sate si targuri lasand in urma prapad si moarte...
- Vom iesi sa-i intampinam!...Regele fluiera dupa un cal si argatii ii adusera un roib neastamparat ce fremata sub coapsele stapanului sau; regele il struni si se puse in fata oamenilor sai:
- Deschideti portile....!
Noaptea era in toi si sirul de Cavaleri ai Val Ladhalului iesea din castel, perfect aliniati...lupii sangerii ii intampinara deindata, din toate partile, cu urlete groaznice...Aedelii cadeau sub coltii albi ai lupilor infometati, ce spargeau armuri grele si ajungeau pana la oase...arcuri zbarnaiau in vazduh si sagetile de argint strapungeau coamele bestiilor....numarul lor insa crestea si Ereador vazu pe o colina din fata sa silueta incremenita a lui Faxal...o umbra flutura in saua sa, o umbra ce arunca sclipiri rosiatice...de undeva de deasupra coamei calului luceau doua luminite rosii, ca doua faclii...apoi, ridicandu-se pe doua picioare, Faxal necheza si porni spre grupul de Aedeli sub asediu...fulgere zburara din directia siluetei ce stapanea calul si Ereador apuca sa vada cu uimire ochii rosii ai Aemiliei....cavalerii cadeau unul dupa altul sub jarbele de foc...Ereador isi strunea calul si sabia lui tinea inca la distanta fiarele rosii...Il cauta cu privirea pe Rege, care tocmai isi scotea lama sabiei dintre ochii stinsi ai unui lup, si se pregatea sa pareze ghearele altuia care il atacase dintr-o parte...Ereador ii veni in ajutor, aruncandu-si lancea in gatul fiarei...
...Printre zgomotele haotice ale bataliei, un raget salbatic baga spaima in inimile Aedelilor care de-abia mai rezistau urgii, cu greu strunindu-si caii inspaimantati de lupi si de mirosul sangelui proaspat...de o parte si de alta a drumului spre castel, armurile insangerate ale cavalerilor scanteiau in lumina ascutita a lunii pline...caii nechezau sub asaltul ghearelor bestiilor rosii iar silueta Aemiliei trimitea torente de fulgere albe asupra Aedelilor...cateva zeci de cavaleri mai ramasesera in picioare sa respinga atacurile fiarelor...Ragetul se facu si mai sinistru, pe masura ce animalul care il scotea se apropia si mai mult de zidurile cetatii...un urs imens, brun si cu ochii scanteietori, cu coltii cenusii si buzele baloase de efort se arata din bezna noptii....pe coama sa zburlita, figura subtire a Magului, invelit intr-o mantie cenusie, invartea un toiag lung si noduros, indreptandu-l spre Aemilia:
- Stapan al Fricii..., tuna Magul, intoarce-te in pustiul de unde ai venit, poarta ti s-a inchis si pe Izvorul Vietii din Ethera, vei face cale intoarsa....
Aemilia se intoarse catre el, eliberandu-si parul auriu de sub gluga groasa; ochii rosii ii scanteiau si Regele ii putu vedea figura schimonosita intr-o grimasa oribila, care ii ingheta sangele; vocea fiintei ce se intrupase in Printesa avea un suierat sinistru, de sarpe:
- Ingenuncheaza in fata Stapanului Lumii!...Gramada de oase fara de minte!!...fulgere orbitoare pornira din podul palmei siluetei negre...Magul para insa cu toiagul si le trimise inapoi...jarbele albe o rasturnara pe Aemilia de pe Faxal, care, nechezand, o porni in goana spre poarta castelului...
- Stapane al Fricii, oasele mele au suflul Etherei in ele...au puterea Focului de unde ai fost izgonit....te hranesti din spaimele fiarelor salbatice si le asmuti in Lume, iar sufletul tau trist cauta sa patrunda in Viata....
Un ras sinistru slobozira buzele fetei;
- Venirea mea a fost pecetluita in Izvorul Timpului si vrajile tale nu mai pot tainui Nasterea...
Magul tinea capul Aemiliei in palme, in timp ce lupii ramasi schelalaiau si fugeau care incotro, amenintati de ragetele ursului...ochii rosii se stingeau usor sub descantecele Magului si Stapanul Fricii pleca, ca o umbra rosiatica ce se scurgea din gura fetei....Aedelii urmarira cu privirea fumul rosu inaltandu-se si apoi pierzindu-se spre rasarit....Tar ingenunche langa fata, al carui chip era acum alb:
- Trupul sa ii fie ars inainte de zori...porunci Magul, privindu-l cu repros pe Tar; carnea ii este pangarita si are in ea amprenta Fricii...puterile mele nu sunt de ajuns si se va intrupa din nou....
- Ce se va intampla cu aceasta Lume ?
- Stapanul fricii nu va pleca prea curand…Inima lui creste din ce in ce mai mult si spre rasarit, peste Marea inghetata, va cunoaste Nasterea…Lumea il va primi cum te-a primit si pe tine , rege Tar…numai ca diminetile nu vor mai fi la fel...
Rugul inalt ardea mocnit, cuprinzand catafalcul imbracat cu macaturi aurii...giulgiul alb al printesei se ghicea inca printre vrafurile flacarilor galbui...de jur imprejurul rugului, Aedelii ingenunchiati o plangeau pe Aemilia si deplangeau mortii din noaptea trecuta, cazuti sub urgisirea fiarelor...ziua era rege la amiaza, si pe mantia groasa a regelui Tar, primii fulgi de nea se topeau ca o parere..
*
Aemilia deschise fereastra cu canaturi aurii si privi spre paraiasul spumos care sipotea sub zidurile castelului; fata Regelui Tar zambea si isi stranse parul auriu ca in fiecare dimineata, imbatandu-se cu aerul rece al zorilor de mai; valea din fata castelului o chema cu strigatele dulci ale pasarilor si Aemilia o zbughi pe scari, cu o usurinta de fluture, pana jos, la grajduri unde Odelixul ei o intampina neghezand si zbatandu-si aripile de argint...Il saruta pe narile largi si calul ingenunche fornaind, lasand-o sa incalece...
- Hai sa dam o raita in Vale, dragul meu Odelix...
Calul iesi pe poarta castelului tropaind usor si isi lua zborul peste parau; cele 3 stele ale Etheriei se inaltau usor, in triunghi, magaindu-i parul cu razele vietii...Aemilia isi ghida Odelixul pana jos in Vale, unde Targul mestesugarilor se deschisese inca din zori si era forfota mare....Nestemate din Muntii Albi, vesmanturi sclipitoare, fructe care se topea in gura, toate se gaseau pe tejghelele negustorilor si Aemilia le admira cu drag, sorbindu-le din ochi si intorcandu-le pe toate fetele....Oamenii o priveau si i se inchinau cu respect si inima crestea in ei in fata Printesei...deodata privirea ii fu atrasa de o tejghea din lemn, parfumata cu esenta de trandafiri, si in spatele careia statea o silueta ascunsa intr-o mantie cenusie...fata ii era ascunsa in gluga si doar barbia ascutita i se ivea de sub umbrele acoperamantului...bratele albe ii erau descoperite si degetele lungi, pline de nestemate o imbiau sa vina....tejgheaua era plina cu fructe felurite, mere rosii, verzi, portocale mari, zemoase, rodii sangerii...
-Domnita, incearca ce iti pofteste inima...vocea feminina de sub gluga era usoara si timbrul ei ii nelinisti un pic sufletul...simtea o prezenta ciudata si o impingere stranie sa se apropie de tejghea...Aemilia zambi si ii raspunse:
- Ziua buna, Doamna...frumoase iti mai sunt fructele...
Negustoarea isi plimba degetele rasfirate deasupra fructelor si alese un mar mare, rosu si cu pielita lucioasa....il intinse copilei, tinandu-l in podul palmei cu grija...
- Pentru tine, Domnita...Merele mele sunt din pomul vietii...Uite ce frumoase si sclipitoare sunt...Aemilia privea fructul cu inima in gat, simtind o emotie puternica; marul capata in razele sorilor o culoare galben-aurie si codita ii era rosie ca sangele...
-...si la gust, nu-l intrece nimenea....adauga faptura cu glas dulceag....Hai, gusta, Domnita…
Aemilia isi infipse dintii sidefii in coaja marului si sucul dulce-acrisor ii invada simturile...musca cu sete si inchise ochii, topindu-se de placere...nu mai mancase astfel de mere, asemenea gust nu mai stiuse niciodata...
Femeia cu gluga radea usor, satisfacuta de placerea ce se vedea de pe fata fetei:
- Asa ca-i bun? Domnita, Pomul vietii va curge prin tine....si prin el va curge o noua putere...
Aemilia avea ochii inchisi, mistuita de gustul nepamantesc...Nu lua in seama cuvintele femeii, pe care le puse pe seama vanitatii negustorilor care isi prea-mareau marfa adusa de departe...cand se dezmetici insa de sub vraja fructului, tejgheaua era goala , nici urma de negustoreasa, iar merele zaceau in dezordine pe stergarele aurite...Aemilia, inciudata, isi chema cu un fluier scurt Odelixul, care intr-o clipita batu din aripi deasupra ei; odata in spinarea calului, fata survola targusorul in cautarea Doamnei cu gluga, insa nici urma...doar forfota de targ, Aedeli zambitori si parfumuri cu miile care te cuprindeau de peste tot...
***
Aemilia se intoarse la castel si colturile buzelor i se lasara intr-o grimasa neobisnuita...gustul fructului ii intetise bataile inimii, si acum parca, lumina sorilor o ardea mai mult decat de obicei...argatii luara Odelixul si Aemilia se zavora in camera sa, aruncadu-se pe pat; era obosita si capul ii atarna greu...simtea o prezenta rece in trupul sau si...ii era frig...da, frig, asa cum nu ii fusese niciodata....pielea i se strangea pe maini si , saltandu-se din pat se duse la oglinda...Acolo, se prabusi pe scaunas si isi arunca privirea spre oglinda mare din perete...Inima incepu sa-i bata nebuneste...Vazu o femeie cu fata trasa, galbena si cu riduri adanci pe frunte si sub ochii altadata albastri, acum cenusii si spalaciti...Parul i se schimba intr-o nuanta de alb si, trecandu-si mana prin el....fire lungi ii ramasera agatate intre degetele reci...Striga, ridicandu-se de pe scaun iar o slujnica navali in camera, prinzand-o in brate inainte sa cada pe lespezile lucioase....
Aemilia rasufla greu iar trupul i se lasa moale in bratele slujnicelor care venisera in graba sa o ridice...parul, acum alb, ii se rasfira pe fata in bataia unui suflu strain...Femeile ii purtara trupul imbatrinit pe brate, pe scari, pana in sala tronului, unde Regele Tar o primi cu neliniste in suflet:
-Unde-i fiica mea? Unde-i Aemilia?...striga regele aruncandu-se cu mainile intinse spre covorul unde slujnicele depusesera trupul rece...
Regele ii prinse capul in palme si ii privi ochii sticlosi, cu aceeasi dragoste ca intotdeauna...pielea zbarcita il infiora si raceala trupului ii ingheta inima...Aemilia nu mai rasufla...ochii ii erau pe jumatate inchisi, iar buzele uscate si crapate i se inchisesera una peste alta...ce era odata atat de frumos zacea acum in dezordine...Viata fugise din ea iar regele Tar o saruta dement pe frunte, strangand-o in bratele-i puternice...Barba neagra si deasa i se contopea cu parul alb al fiicei lui, care cunoscuse Moartea...regele ii trase trupul mort la pieptul sau, iar lacrimi reci ii zvacnira pe obraji...Strajerii iesisera toti din sala intunecata, lasandu-i zagaz pentru jelit...nu se mai auzeau decat suspinele Regelui si ecoul lor in sala mare si boltita...
Regele Tar simtea ceea ce nimeni din semintia sa nu mai simtise vreodata; inima ii era asaltata de sentimente si emotii noi, nemaivazute...durere...frica...moarte...deznadejde....undeva in strafundurile lui urla de teama si neintelegere...nu putea accepta trupul rece din bratele lui, fara viata....unde era fagaduinta Mamei Vietii?...Sorii se lasau spre apus, ducand cu ei franturile Etherei...in urma lor, norii ramaneau scaldati in culori sangerii...
***
Flamuri negre dansau in furcile vantului primavaratec, pe lespezile cetatii Val Ladhal...Preotesele in mantii rosii cantau din Cantecele Vietii, premarind Matca Inceputului...corul lor inconjura catafalcul de marmura ridicat in mijlocul curtii, pe care odihnea trupul lipsit de viata al Aemiliei, intins pe macaturi frumos brodate cu fire de argint si aur....Regele Tar, cu capul plecat, sta ca stana de piatra ingenuncheat la capataiul moartei, plangand usor si semet...vant dinspre Apus suiera printre Aedeli, vant aspru si nou, ca o osanda....
...Canturile incetasera si nu mai ramasesera decat suspinele preoteselor care deplangeau acum pierderea regelui.
Tar se ridica intr-un tarziu si porunci unui strajer sa i-l aduca pe Faxal, armasarul sau care il purtase de mic copil prin Lume...Faxal, semet si negru ca corbul, fornaia langa catafalc, asteptandu-si stapanul.
Tar se apropie de catafalc si ridica trupul inert al fiicei lui, pe care il depuse pe umeri; incalecand, isi infipse calcaiele in pantecele animalului, care porni ca fulgerul pe poarta cetatii...in urma lor, Ereador, Primul cavaler al curtii, isi ingheta pumnul pe manerul sabiei masive din aur...presimtirea ii strapunse inima ca un ac inveninat... preotesele se vaietau, nestiind nici ele ce se petrece...corbi aspri croncaiau, amestecandu-se printre flamuri...soarele insusi amutise, invelindu-se in culoare stinsa...
...Val Ladhal era acum departe si regele zorea pe calea pietruita spre Codrul Ispitelor, trecand ca o umbra prin sate si targuri...in zare se iteau nalucile Codrului, ca o amenintare...pintenii aspri zoreau animalul obosit; peste tot in jur se asternea vreme de mutenie si raceala...
Regele Tar urma un drum tainuit, care ocoli padurea si il purta la poalele Muntilor Albi...lasand trupul Aemiliei sa se odihneasca in iarba, regele isi trase rasuflarea, isi deschise tunica si privi culmile semete...ofta si porni din nou...urcand usor pantele abrupte; Faxal, usor ca un fulg si agil ca o caprioara urma carari ascunse, manat de sufletul aprig al stapanului sau...muschii asudati ii straluceau in curcubeul serii iar oboseala i se ridicase ca o parere...
Noaptea le mangaia trupurile cand cararea ii purta spre un versant abrupt,unde, pe un platou stancos, la doi pasi de haul muntelui, erau sapate o deschidere micuta si o ferestruica unde palpaia o lumanare galbena cu limbi de lumini calde patand peretele ascutit al muntelui...Tar descaleca, si purtand trupul fetei in brate intra prin spartura neagra, patrunzand intr-o grota rece...in fata lui, pe un covor soios, un Mag uscativ, cu mainile impreunata sub buric, sta nemiscat si privea in jos...in stanga sa, pe un bolovan, o lumanare groasa ardea, scotand un fum tamaios si cenusiu...Trupul galben al magului era scaldat in lumina difuza, iar buzele sale sopteau descanturi de neinteles...sunetele rezonau, lovindu-se de peretii neregulati, si prindeau unde melodioase....
Tar depuse trupul rece in fata Magului...ascetul isi continua nemiscat meditatia, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; doar o pala de vant deranja flacara galbena a lumanarii, care isi reveni in nemiscarea de la inceput...
Tar puse un genunchi in pamant:
- Magule, iti aduc in fata ta trupul fiicei mele...s-a scurs viata din el si imi simt inima innegrindu-se cu intrebari mistuitoare...Tu, Cunoscator al Etherei, al Cerului si al Pamantului, al Matcai vietii, tu vei stii sa imi vorbesti si sa ma impaci...
Magul nu clintea un muschi, inghetat in pozitia de la inceput si cu ochii inchisi:
- Vorbeste!...iti poruncesti sa vorbesti!...Tar se ridica in picioare si trase din teaca sabia grea de otel, impingandu-i varful spre gatul Magului...
Ochii ascetului se deschisera brusc: erau rosii si scanteietori ca soarele in miezul apusului; sabia sari din mana regelui, izbindu-se ca o surcea de lespezile pesterii...Tar, impins de o forta nevazuta, ingenunche langa trupul fiicei lui...
- Rege al Aedelilor!...Se cuvine sa respecti pragul unui batran ascet atunci cand treci peste el...Furia ta omeneasca nu are cautare intre peretii casei mele...
- Magule, sufletul meu m-a indemnat catre tine....speranta mea este ca imi poti spune ce s-a intamplat cu fiica mea...
Magul se apleca asupra chipului alb al printesei; ii deschise pleoapele cu degetele sale crapate si ii privi in suflet...
- Acest trup este gol...sufletul haladuieste in Ethera...Simt insa rasuflarea Stapanului Fricii ascunsa intre oasele ei...Aemilia a fost poarta lui catre lumea noastra...Asa spunea in Profetie: “Va sa vina Noua Frica prin suflet de vlastar domnesc...si primaverile nu vor mai fi la fel in lume...rugina toamnei va curge prin venele timpului si va apareaTeama....”
Regele Tar asculta cu ochii larg deschisi...doua lacrimi ii curgeau pe obrajii acoperiti de barba neagra taiata scurt:
- Ii poti reda viata?
Batranul il privi si doua fulgere iesira din orbitele sale:
- Viata nu se poate da inapoi decat in Templele Timpului din Ethera...aici suntem trimisi sa cautam Sensul acestei lumi si sa-l traim...nu avem puterea sa desfacem ceea ce a fost lipit de la inceput, sau sa legam ceea ce a fost rupt...Ii pot insa reda frumusetea, urma Magul, asezandu-si palmele pe pieptul printesei imbatranite...
Dintr-o data, pielea i se intinse, parul isi recapata auriul de altadata si frumusetea Aemiliei revenise, de gheata insa, si la fel de moarta...
- Ce se intampla cu lumea noastra?...Ce semne ai vazut?
Magul ii intoarse privirea, iar ochii sai cenusii sclipira:
- Rege Tar...Semnele mi-au vorbit...Mi-au aratat ca undeva pe malurile Marii inghetate din rasarit, sufletul Stapanului Fricii, ce haladuia liber si trist prin negurile timpului, a prins samanta in fructele salbatice ale livezilor oamenilor din acele locuri...Ispita din ele si din gustul lor a prins in mrejele sale sufletele cele mai reci si le-a transformat in iscoade...una dintre ele pare-se ca a ajuns la printesa...si asa Stapanul fricii a iesit in aceasta lume, prin sufletul mort al Aemiliei...Sa arzi acest trup, Marite Rege, deindata ce ajungi la castel...focul mistuie urmele si stapanul fricii cauta sa se intrupeze pe masura ce ii creste inima in aceasta lume...
Tar isi lua fata in brate, incaleca si , zorindu-l pe Faxal cu un suierat scurt, pleca in graba pe cararea serpuita ce cobora in fata pesterii...Magul il petrecu pe poteca si ii striga in urma, cu glas cald dar puternic, ca de tunet:
- Marite Rege, lupii cei rosii au fost asmutiti din Codrul Ispitelor in Lume..la chemarea Stapanului Fricii, fiarele bantuie pamantul si satele si targurile...Semintia ta are nevoie de pavaza si sabia lui Arin iti va lumina in maini...!
Tar stia ca s-au pus in miscare urgii noi, pe care nu le cunoscuse nimenea din vremea sa; mic copil fiind, isi amintea de povestile rostite in jurul focului de Parintii sai si de ispravile lui Arin care inlantuise Dragonul cel rosu in vagauna din muntii albi, iar drept rasplata primise de la Cei Trei Calatori ai Etherei Sabia de Otel care va lumina atunci cand veacurile se vor involbura si Timpul va naste pustiiri noi....Vantul rece al toamnei curgea pe langa el , iar galopul calului lasa in urma norisori de praf subtire...Luna ovala si sangerie stralucea stins, ca o amagire, iar urlete salbatice cresteau dinspre negura Muntilor Albi...Stapanul Fricii isi trezise iscoadele, si prin sufletul pur al Aemiliei patrunsese in aceasta lume....covoare de frunze moarte se intindeau sub copitele calului si vantul era de gheata acum, purtand spre urechile regelui soapte salbatice, venite din neant...Tar strangea trupul Aemiliei la piept si lovea pantecul calului cu pintenii ascutiti....Faxal necheza si urma drumul spre campia Val Ladhalului...Regele privi in stanga sa, si parca din intunecimea padurii doi ochi rosii ii urmau galopul, inghetandu-i sangele...doar o parere sau nu, Regele nu baga de seama si zorea sa ajunga la ai lui...Urletele lungi ale lupilor se inteteau, chemari ale mortii, iar o pacla deasa incepea sa se lase peste ei.. Faxal fornaia si tremura, frica ii patrundea in suflet animalului...
. ..Aproape de Valea Val Ladhal-ului, Tar auzi sunetul prelung al unui corn...; vuietul lung si greu ii izbi auzul cu familiara putere, si simti cum inima i se incordeaza in neliniste aspra...Ereador, stapan acum peste oranduirea Val Ladhalului isi chema regele..si glasul cornului era atat de rar in lumea lor, insa Tar il stia si zorea acum catre turnurile pe care le zarea deja desenate pe matasea noptii...Ereador se afla in mare primejdie, iar mintea regelui cauta sa-si imagineze ce rau atat de mare se putuse abate asupra falnicei cetati a Val Ladhalului...Aedelii erau un neam pasnic si cu greu si-ar fi imaginat cineva vreo urgie stricandu-le linistea...acum insa, un alt veac incepea sa se urneasca si....privirea ii fu atrasa de ochii Aemiliei, care luminau acum incet, ca doua stele in noapte...doua stele de un rosu din ce in ce mai aprins...zbuciumul si nelinistea calului il aruncara din sa...pamantul rece ii lovi umerii dar reusi sa se ridice si sa se sprijine in genunchi.....Faxal necheza lung, fornaia si batea pamantul cu copitele, lasand semne adanci, rotindu-se pe loc, ca o fiara....Aemilia se ridicase si prinsese haturile cu un gest ferm si, aplecandu-se, ii sopti la ureche calului...ochii ii straluceau rosii, si soaptele sale ascutite si reci ca de sarpe ii inghetara maduva Regelui:
- Aemilia!...Draga mea...vocea ii ingheta in gatlej...Fata intoarse capul spre el, si ochii trimiteau sageti care ii striveau sufletul...stiu ca nu era fiica lui cea care il privea peste coama calului...Faxal necheza si se pierdu in vale, printre copacii razleti, cu umbra Aemiliei in spate...Tar se ridica sprijinindu-se intr-un genunchi si incepu sa alerge spre castel...urletele salbatice ale lupilor taiau noaptea deasa , dar Tar nu se mai gandea la nimic....Castelul era aproape, ajunse la paraul din fata portilor si innota pana pe malul celalalt...Portile erau larg deschise si inlauntru se auzea zarva mare si zanganitul armurilor...
Deodata, simti o prezenta stranie in spatele sau si un fornait rece...intoarse privirea numai ca sa priveasca in ochii unui lup zburlit, cu coama rosie, inalt de doi metri...coltii albi ii tremurau in gura baloasa si animalul se apropia incet de regele inmarmurit, pasind ca o pisica prin iarba deasa...apoi sari, agil...ghearele il lovira in piept pe rege, insa reusi sa isi fereasca gatul de botul fetid al fiarei...se trase in spate si impinse animalul cu manerul sabiei, a carei lama de otel incepu sa-i straluceasca in mana, asa cum aflase de la strabunii sai; luandu-si avant se lasa pe spate si, rotindu-si spada, o infipse in gatul animalului, care, cu un schelalait prelung, se prabusi in iarba....alerga apoi spre poarta, unde doi Aedeli in armuri stralucitoare il intampinara si il ajutara sa patrunda in cetate....se arunca in genunchi in fata Fantanii Vietii si isi afunda capul in apa rece si limpede...cutite de gheata parca ii patrunsera in frunte si vlaga ii reveni toata....porunci sa se inchida portile si se indrepta spre intrarea in Palat....
Ereador il intampina cu o reverenta scurta, descalecand de pe armasarul sau argintiu...vantul ii umfla pelerina rosie, descoperindu-i armura de aur curat , crestata cu filigranuri de argint, si pletele negre, ondulate...Regele se apropie si ii stranse bratul drept; pe chipul sau se citea nelinistea si nerabdarea de a afla vesti:
- Ereador...ce se intampla?...Ce primejdii sunt la portile noastre ?
Cavalerul il privi in ochi:
- Marite Rege, hoarde de lupi rosii ataca necontenit...iscoadele mele ii insotesc de la liziera Codrului ispitelor...au trecut prin sate si targuri lasand in urma prapad si moarte...
- Vom iesi sa-i intampinam!...Regele fluiera dupa un cal si argatii ii adusera un roib neastamparat ce fremata sub coapsele stapanului sau; regele il struni si se puse in fata oamenilor sai:
- Deschideti portile....!
Noaptea era in toi si sirul de Cavaleri ai Val Ladhalului iesea din castel, perfect aliniati...lupii sangerii ii intampinara deindata, din toate partile, cu urlete groaznice...Aedelii cadeau sub coltii albi ai lupilor infometati, ce spargeau armuri grele si ajungeau pana la oase...arcuri zbarnaiau in vazduh si sagetile de argint strapungeau coamele bestiilor....numarul lor insa crestea si Ereador vazu pe o colina din fata sa silueta incremenita a lui Faxal...o umbra flutura in saua sa, o umbra ce arunca sclipiri rosiatice...de undeva de deasupra coamei calului luceau doua luminite rosii, ca doua faclii...apoi, ridicandu-se pe doua picioare, Faxal necheza si porni spre grupul de Aedeli sub asediu...fulgere zburara din directia siluetei ce stapanea calul si Ereador apuca sa vada cu uimire ochii rosii ai Aemiliei....cavalerii cadeau unul dupa altul sub jarbele de foc...Ereador isi strunea calul si sabia lui tinea inca la distanta fiarele rosii...Il cauta cu privirea pe Rege, care tocmai isi scotea lama sabiei dintre ochii stinsi ai unui lup, si se pregatea sa pareze ghearele altuia care il atacase dintr-o parte...Ereador ii veni in ajutor, aruncandu-si lancea in gatul fiarei...
...Printre zgomotele haotice ale bataliei, un raget salbatic baga spaima in inimile Aedelilor care de-abia mai rezistau urgii, cu greu strunindu-si caii inspaimantati de lupi si de mirosul sangelui proaspat...de o parte si de alta a drumului spre castel, armurile insangerate ale cavalerilor scanteiau in lumina ascutita a lunii pline...caii nechezau sub asaltul ghearelor bestiilor rosii iar silueta Aemiliei trimitea torente de fulgere albe asupra Aedelilor...cateva zeci de cavaleri mai ramasesera in picioare sa respinga atacurile fiarelor...Ragetul se facu si mai sinistru, pe masura ce animalul care il scotea se apropia si mai mult de zidurile cetatii...un urs imens, brun si cu ochii scanteietori, cu coltii cenusii si buzele baloase de efort se arata din bezna noptii....pe coama sa zburlita, figura subtire a Magului, invelit intr-o mantie cenusie, invartea un toiag lung si noduros, indreptandu-l spre Aemilia:
- Stapan al Fricii..., tuna Magul, intoarce-te in pustiul de unde ai venit, poarta ti s-a inchis si pe Izvorul Vietii din Ethera, vei face cale intoarsa....
Aemilia se intoarse catre el, eliberandu-si parul auriu de sub gluga groasa; ochii rosii ii scanteiau si Regele ii putu vedea figura schimonosita intr-o grimasa oribila, care ii ingheta sangele; vocea fiintei ce se intrupase in Printesa avea un suierat sinistru, de sarpe:
- Ingenuncheaza in fata Stapanului Lumii!...Gramada de oase fara de minte!!...fulgere orbitoare pornira din podul palmei siluetei negre...Magul para insa cu toiagul si le trimise inapoi...jarbele albe o rasturnara pe Aemilia de pe Faxal, care, nechezand, o porni in goana spre poarta castelului...
- Stapane al Fricii, oasele mele au suflul Etherei in ele...au puterea Focului de unde ai fost izgonit....te hranesti din spaimele fiarelor salbatice si le asmuti in Lume, iar sufletul tau trist cauta sa patrunda in Viata....
Un ras sinistru slobozira buzele fetei;
- Venirea mea a fost pecetluita in Izvorul Timpului si vrajile tale nu mai pot tainui Nasterea...
Magul tinea capul Aemiliei in palme, in timp ce lupii ramasi schelalaiau si fugeau care incotro, amenintati de ragetele ursului...ochii rosii se stingeau usor sub descantecele Magului si Stapanul Fricii pleca, ca o umbra rosiatica ce se scurgea din gura fetei....Aedelii urmarira cu privirea fumul rosu inaltandu-se si apoi pierzindu-se spre rasarit....Tar ingenunche langa fata, al carui chip era acum alb:
- Trupul sa ii fie ars inainte de zori...porunci Magul, privindu-l cu repros pe Tar; carnea ii este pangarita si are in ea amprenta Fricii...puterile mele nu sunt de ajuns si se va intrupa din nou....
- Ce se va intampla cu aceasta Lume ?
- Stapanul fricii nu va pleca prea curand…Inima lui creste din ce in ce mai mult si spre rasarit, peste Marea inghetata, va cunoaste Nasterea…Lumea il va primi cum te-a primit si pe tine , rege Tar…numai ca diminetile nu vor mai fi la fel...
Rugul inalt ardea mocnit, cuprinzand catafalcul imbracat cu macaturi aurii...giulgiul alb al printesei se ghicea inca printre vrafurile flacarilor galbui...de jur imprejurul rugului, Aedelii ingenunchiati o plangeau pe Aemilia si deplangeau mortii din noaptea trecuta, cazuti sub urgisirea fiarelor...ziua era rege la amiaza, si pe mantia groasa a regelui Tar, primii fulgi de nea se topeau ca o parere..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)